Poate cineva se teme că va ajunge în lipsă şi în sărăcie nelucrând în ziua a şaptea. Dar nu trebuie să ne temem, ci să avem încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de păstrătorii Sabatului Său. Dumnezeu, care a ordonat ţinerea Sabatului ca repaus săptămânal, se îngrijeşte de copiii Săi ca să le dea şi cele necesare vieţii.

încă înainte ca Legea să fie dată pe muntele Sinai, Dumnezeu a cerut poporului Său să ţină ziua a şaptea ca zi de repaus. La două luni şi jumătate după ieşirea din Egipt, poporul Israel a ajuns în pustia Sin (între Elim şi Sinai). Aici, Dumnezeu a pus poporul la încercare, trimiţându-le mană din cer ca hrană. Mana semăna cu bobul de coriandru; era albă şi avea un gust de turtă cu miere. (Exodul 16:31). Mana cădea din cer în fiecare dimineaţă şi trebuia strânsă înainte de a veni căldura soarelui, căci la soare se topea (v.21).

Timp de patruzeci de ani, Dumnezeu a hrănit pe Israel în drumul călătoriei lui din Egipt spre Canaan. Dar, minune! Timp de cinci zile pe săptămână, Dumnezeu dădea mana necesară poporului numai pentru o singură zi. întrucât până a doua zi se altera şi făcea viermi, mana aceasta trebuia consumată în aceeaşi zi. însă în ziua a şasea a săptămânii, Dumnezeu le trimitea din cer o cantitate dublă de mană, ca să le ajungă pentru două zile, adică şi pentru sâmbătă; iar în ziua a şaptea nu cădea mană. Iar mana care cădea vinerea nu se strica până a doua zi! Dumnezeu a repetat minunea cu mana în pustie timp de patruzeci de ani, zi de zi, săptămână de săptămână. Ce bun e Dumnezeu!

El, care a ordonat serbarea zilei Sale sfinte, Se îngrijeşte să dea şi hrana necesară copiilor Săi care ascultă de Legea şi poruncile Sale. (Exodul 16:1–35).

[continuare]

(autor: necunoscut)