|
09. Viaţa şi faptele noastre
Dumnezeu
este pentru întreg Universul izvorul vieţii, luminii şi bucuriei. Asemenea
razelor de lumină de la soare, asemenea apei care se revarsă dintr-un izvor
viu, tot aşa binecuvântările se revarsă de la Dumnezeu peste toate creaturile
Sale. Şi oriunde viaţa lui Dumnezeu se află în inimile oamenilor, ea se revarsă
şi asupra altora în iubire şi binecuvântare.
Bucuria
Mântuitorului nostru consta în înălţarea şi răscumpărarea celor căzuţi în
păcat. Pentru realizarea acestui scop, El nu Şi-a considerat viaţa ca fiind
scumpă înaintea Sa şi a suferit crucea şi a dispreţuit ruşinea. Chiar şi
îngerii sunt totdeauna angajaţi în a lucra pentru fericirea altora. Aceasta
este bucuria lor. Ceea ce inimile egoiste ar socoti drept un serviciu umilitor,
adică acela de a sluji celor care sunt nenorociţi şi, din toate punctele de
vedere inferiori lor în caracter şi rang, este totuşi lucrarea îngerilor fără
păcat. Spiritul iubirii Domnului Hristos ce se jertfeşte pe sine este spiritul
care cuprinde întreg cerul şi care constituie esenţa binecuvântărilor Lui.
Acesta este spiritul pe care urmaşii lui Hristos îl vor avea, lucrarea pe care
ei o vor face.
Când
iubirea lui Hristos este păstrată ca ceva scump în inimă, asemenea mirosului
unui parfum plăcut ea nu poate fi ascunsă. Influenţa ei sfântă va fi simţită de
toţi aceia cu care venim în contact. Spiritul Domnului Hristos în inimă este
asemenea unui izvor în deşert, curgând ca să învioreze totul, făcând pe cei ce
sunt gata să piară doritori să bea din apa vieţii.
Iubirea
faţă de Hristos se va manifesta în dorinţa de a lucra aşa cum a lucrat El,
pentru binecuvântarea şi înălţarea omenirii. Ea ne va face să avem iubire,
bunătate şi simpatie faţă de toate fiinţele create de cerescul nostru Tată.
Viaţa
Mântuitorului pe pământ n-a fost o viaţă comodă, închinată Sieşi, ci El a
muncit din greu, depunând eforturi serioase, neobosite pentru mântuirea
omenirii pierdute. Din ieslea de la Betleem până la crucea Golgotei, Domnul
Hristos a mers pe calea jertfirii de sine şi n-a căutat să fie scutit de
sarcini grele, călătorii istovitoare, de griji şi lucrări epuizante. El spunea:
"Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea
viaţa ca răscumpărare pentru mulţi" (Matei 20,28). Acesta era singurul şi
marele scop al vieţii Sale. Toate celelalte erau secundare şi subordonate.
Mâncarea şi băutura Sa erau acelea de a face voia lui Dumnezeu şi a sfârşi lucrarea
Sa. Eul şi interesul egoist n-au avut nici un loc în activitatea Sa.
Tot la fel
şi cei care sunt părtaşi harului lui Hristos vor fi gata să facă orice
sacrificiu pentru ca şi alţii, pentru care a murit Domnul Hristos, să poată fi
părtaşi ai darului ceresc. Ei vor face tot ceea ce pot pentru a face mai bună
lumea în care trăiesc. Acest spirit este rodul sigur al unui suflet cu adevărat
convertit. De îndată ce cineva vine la Hristos, în inima lui se naşte dorinţa
de a face cunoscut şi altora ce minunat prieten a găsit în Hristos; căci
adevărul mântuitor şi sfinţitor nu poate fi ascuns în inima sa. Asemenea lui
Filip când a găsit pe Mântuitorul, şi noi vom invita pe alţii să privească faţa
Lui. Vom căuta să le arătăm bunătatea atrăgătoare a Domnului Hristos, împreună
cu realităţile nevăzute ale împărăţiei cerurilor. Atunci vom avea o dorinţă
puternică de a merge pe aceeaşi cale pe care a mers şi Domnul Hristos. Vom fi
atunci stăpâniţi de dorinţa plină de zel ca şi cei din jurul nostru să poată
privi "pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii" (Ioan
1,29).
Efortul
făcut pentru binecuvântarea altora va avea ca rezultat propria noastră
binecuvântare. Acesta a fost de fapt scopul urmărit de Dumnezeu atunci când
ne-a dat partea noastră de lucru în cadrul Planului de Mântuire. El a dat
astfel oamenilor privilegiul de a deveni părtaşi de natură divină şi, la rândul
lor, aceştia să fie o binecuvântare pentru toţi semenii lor. Aceasta este cea
mai mare onoare, cea mai mare bucurie pe care Dumnezeu o poate da celor
credincioşi. Cei care devin astfel părtaşi la lucrarea iubirii divine sunt
aduşi tot mai aproape de Creatorul lor.
Dumnezeu ar
fi putut să încredinţeze îngerilor din ceruri lucrarea de vestire a soliei
Evangheliei şi toată lucrarea slujirii din iubire. El ar fi putut să folosească
alte mijloace pentru împlinirea planurilor Sale. Dar în marea Sa iubire, a ales
să ne facă conlucrători cu El, cu Domnul Hristos şi cu îngerii, pentru ca să
putem fi părtaşi binecuvântării, bucuriei şi înălţării spirituale care rezultă
din această slujire neegoistă.
Făcându-ne
părtaşi suferinţelor Lui, noi suntem aduşi în relaţii de împreună simţire cu
Domnul Hristos. Fiecare act de sacrificiu de sine pentru binele altora
întăreşte spiritul binefacerii în inima dătătorului, legându-l tot mai strâns
de Răscumpărătorul lumii, care, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru noi,
pentru ca prin sărăcia Lui, noi să ne îmbogăţim (2 Corinteni 8,9). Şi când noi
împlinim în acest fel scopul divin al existenţei noastre, numai atunci viaţa
poate fi o binecuvântare pentru noi.
Dacă vei
lucra aşa cum Domnul Hristos a stabilit că trebuie să lucreze ucenicii Săi,
câştigând suflete pentru El, atunci vei simţi nevoia unei experienţe spirituale
mai profunde, cum şi a unei cunoaşteri mai înalte a lucrurilor dumnezeieşti;
atunci vei înseta şi vei flămânzi după neprihănire. Vei lupta atunci cu
Dumnezeu în rugăciune şi, credinţa ta va fi întărită, iar sufletul tău va bea
şi mai mult din izvoarele mântuirii. întâmpinând împotrivire şi încercări, acestea
te vor face să te apropii mai mult de Biblie, şi te vei ruga mai mult. Atunci
vei creşte în harul şi în cunoştinţa Domnului Hristos şi vei obţine o
experienţă bogată.
Spiritul
lucrării dezinteresate pentru alţii dă caracterului profunzime, statornicie şi
o bunătate plină de iubire asemenea lui Hristos, care aduce celui ce are un
asemenea caracter pace şi fericire. Atunci aspiraţiile vieţii sunt mai înalte.
Nu mai este loc pentru lenevie şi egoism. Aceia care folosesc în acest fel
darurile spirituale vor creşte şi vor deveni puternici spre a lucra pentru
Dumnezeu. Ei vor dobândi o înţelegere spirituală mai clară şi o credinţă
puternică, mereu crescândă, cum şi o mai mare putere în rugăciune. Duhul lui
Dumnezeu lucrând asupra lor "trezeşte armonii" sfinte în suflet ca
răspuns la atingerea divină. Aceia care se consacră astfel unei lucrări
dezinteresate, neegoiste, pentru binele altora, lucrează cu atât mai sigur la
propria lor mântuire.
Singura
cale pentru a creşte în har este aceea de a face în mod dezinteresat lucrarea
pe care ne-a încredinţat-o Domnul Hristos: a face tot ceea ce stă în puterile
noastre ca să ajutăm şi să binecuvântăm pe aceia care au nevoie de ajutorul pe
care li-l putem da. Puterea vine prin exerciţiu; activitatea este în esenţă
condiţia vieţii. Aceia care se străduiesc să menţină vieţuirea creştină,
acceptând în mod pasiv binecuvântările ce vin prin mijloacele harului, fără să
facă nimic pentru Hristos nu fac altceva decât încearcă să trăiască numai
mâncând, fără să şi muncească. Dar în cele spirituale, ca şi în cele fizice,
aceasta are întotdeauna ca rezultat degenerare şi decădere. Un om care va
refuza să-şi folosească membrele sale nu peste mult timp nu va mai avea putere
ca să le folosească. Tot la fel şi creştinul care nu va folosi puterile pe care
i le-a dat Dumnezeu, nu numai că nu va mai creşte în Hristos, dar va pierde şi
puterea pe care o avea.
Biserica
lui Hristos este instrumentul folosit de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
Misiunea ei este de a duce lumii Evanghelia. Această îndatorire stă asupra
tuturor creştinilor. Fiecare, în limitele darului său şi ale ocaziilor pe care
le are, trebuie să aducă la îndeplinire însărcinarea Mântuitorului. Iubirea lui
Hristos, descoperită nouă, ne face datori faţă de toţi aceia care nu-L cunosc.
Dumnezeu ne-a dat lumină nu numai pentru noi, ci pentru a o revărsa şi asupra
altora.
Dacă
urmaşii Domnului Hristos ar fi treji la postul datoriei lor, ar fi mii acolo
unde astăzi este numai unul care vesteşte Evanghelia în ţările lumii. Toţi
aceia care nu se pot angaja personal în această lucrare pot totuşi s-o susţină
cu mijloacele lor, cu simpatia şi rugăciunile lor. Şi mai este încă mult de
lucru pentru suflete chiar în ţările aşa-zise creştine.
Nu este
nevoie să mergem în ţările păgâne, nici chiar să părăsim cercul restrâns al
familiei, dacă îndatoririle noastre ne reţin aici, ca să lucrăm pentru Hristos.
Noi putem face acest lucru în cămin, în comunitate, printre cei care au
legătură cu noi, printre cei cu care lucrăm zilnic.
Cea mai
mare parte a vieţii Mântuitorului pe pământ a fost petrecută lucrând din greu
în micul atelier de dulgherie din Nazaret. îngerii slujitori vegheau pe Domnul
vieţii pe când Acesta mergea printre ţărani şi meseriaşi, nerecunoscut şi
neonorat. El îşi îndeplinea tot atât de conştiincios chemarea în timp ce lucra
la modestul Său meşteşug, ca şi atunci când vindeca pe bolnavi sau când umbla
pe valurile răscolite de furtună ale mării Galileii. Tot aşa şi noi putem umbla
şi lucra cu şi pentru Hristos în cele mai umile îndatoriri şi în cele mai de
jos poziţii ale vieţii.
Apostolul
spune: "Fiecare, fraţilor, să rămână cu Dumnezeu în starea în care era
când a fost chemat" (1 Corinteni 7,24). Omul de afaceri poate să-şi
conducă afacerile în aşa fel încât, datorită cinstei şi credinţei sale, Domnul
să fie preamărit. Dacă el este un adevărat urmaş al Domnului Hristos, va
demonstra religia lui în tot ce face şi va da pe faţă înaintea oamenilor
spiritul lui Hristos. Mecanicul poate fi un reprezentant vrednic şi credincios
al Aceluia care a muncit din greu în umila Sa viaţă trăită printre dealurile
din Galilea. Toţi aceia care poartă numele lui Hristos să lucreze şi să se
comporte astfel încât ceilalţi, văzând faptele lor bune, să slăvească pe
Creatorul şi Răscumpărătorul lor.
Mulţi au
găsit scuze pentru faptul că n-au pus darurile lor în slujba lui Hristos,
spunând că alţii au avut daruri şi ocazii mai bune ca ei. A existat chiar ideea
că numai cei care sunt în mod deosebit talentaţi, numai acestora li se cere
să-şi consacre capacităţile în slujba lui Dumnezeu. Unii au înţeles că
talentele au fost date numai unei anumite clase favorizate excluzând pe
ceilalţi care, bineînţeles, nu sunt chemaţi să se împărtăşească nici de
activitatea acelora, nici de răsplata lor. Dar în parabola Domnului nu sunt
prezentate în acest fel lucrurile. Când stăpânul casei a chemat pe slujitori,
el a dat fiecăruia partea sa de lucru.
Cu un
spirit plin de iubire, putem îndeplini cele mai umile îndatoriri ale vieţii
"ca pentru Domnul" (Coloseni 3,23). Dacă iubirea lui Dumnezeu este în
inimă, ea se va manifesta atunci în viaţa de fiecare zi. Vom fi atunci
înconjuraţi de parfumul plăcut al prezenţei lui Hristos, iar influenţa noastră
va fi spre înălţare şi binecuvântare.
Nu trebuie
să aştepţi ocazii mari, speciale sau talente extraordinare pentru ca numai
atunci să lucrezi pentru Dumnezeu. Nu trebuie să te gândeşti ce va gândi lumea
despre tine. Dacă viaţa ta zilnică este o mărturie despre curăţia şi
sinceritatea credinţei tale şi dacă şi ceilalţi sunt convinşi că dorinţa ta
este să le fi de folos, atunci eforturile tale nu vor fi în totul zadarnice.
Cei mai
umili şi cei mai săraci dintre ucenicii Domnului Hristos pot fi o binecuvântare
pentru alţii. Poate că ei nu-şi dau seama că fac ceva deosebit de bun, dar prin
influenţa lor tăcută pot pune în mişcare valuri de binecuvântări tot mai adânci
şi tot mai întinse, ale căror rezultate binecuvântate poate că nu le vor
cunoaşte decât în ziua răsplătirii finale. Ei nu simt şi nici nu au cunoştinţă
despre faptul că fac o lucrare însemnată. Ei nu sunt chemaţi să se împovăreze
singuri cu îngrijorarea pentru reuşita lucrării. Ei nu trebuie să facă altceva
decât să meargă înainte în linişte, îndeplinind cu credincioşie lucrarea pe
care Dumnezeu le-o încredinţează, şi viaţa lor nu va fi trăită în zadar. Viaţa
lor proprie va creşte atunci mai mult şi tot mai mult după chipul Domnului
Hristos; ei sunt atunci lucrători împreună cu Dumnezeu în viaţa aceasta şi se
pregătesc astfel pentru lucrarea cea mai înaltă şi pentru bucuria neumbrită de
nimic a vieţii veşnice.
[continuare]
(autor: pană inspirată)
|
Fii primul care comentează acest articol!
|
|