Jocurile video au devenit atât de populare! Se estimează că peste 120 milioane de oameni folosesc zilnic jocurile video „online” şi peste 100 milioane jocuri video pe computerul de acasa sau de la serviciu. Alţii 20 milioane joacă pe play-station sau alte platforme de joc. O adevărată epidemie de jocuri.

Unii joacă împotriva computerului, alţii joacă cu un partener necunoscut. Pentru categoria din urmă, s-au creat comunităţi virtuale în care jucătorii devin membri şi apoi joacă unii cu alţii, schimbă opinii, tehnici de joc, împărtăşesc găselniţe, schimbă între ei jocuri sau pur-şi-simplu, discută unii cu alţii. Partenerii sau tovarăşii acestor comunităţi sunt adesea necunoscuţi: ascunşi după un pseudonim şi un avatar inofensiv, se ascund adesea adevăraţi monştri.

Am consiliat familii care se destrămau din cauza acestei epidemii: într-una dintre ele, soţul se lăsase de serviciu şi petrecea cam 18 ore pe zi la computer jucându-se. Copiii lui erau total neglijaţi, la fel soţia, casa lăsată în paragină, banii lipseau, dragostea şi atenţia faţă de soţie lipsea şi ea. Lucrurile au mers din rău în mai rău; acum discutau despre divorţ. Un alt caz cunoscut recent, soţia a rămas fără serviciu. A început să caute locuri de muncă pe computer. A dat peste nişte jocuri. A început „să se relaxeze” câteva minute ici-colo… Apoi a fost prinsă din ce în ce mai mult de ele. Şi-a găsit un partener de joc într-o comunitate virtuală. S-a închegat o „prietenie” care a degenerat în discuţii neprincipiale despre sex. Căsătoria nu a mai putut fi salvată: soţia a plecat să se întâlnească cu „prietenul” de pe internet, care era mult mai interesant şi versat în tehnici erotice decât soţul; mai ales că acesta, cu cei patru copiii pe care îi avea familia, muncea 16 ore pe zi ca să facă faţă cerinţelor financiare. Doamna a plecat lăsând în urmaă soţ şi copii.

Pericolul acestor practici pentru familii este imens. Ca să nu mai vorbim de efectul lor asupra copiilor noştri, dacă părinţii sunt atât de influenţabili!

Văd unii copii de-ai prietenilor mei: vin de la şcoală, pun geanta jos, mănâncă din mână un sandwich, apoi se închid în camera lor unde butonează la computer ore în şir. Unii petrec 5-6 ore la computer, încercând să doboare un record, sau să soluţioneze un joc, înainte de a-şi face temele pe a doua zi sau a învăţa. Ei zic că se relaxează deşi eu cred că mai bună relaxare ar fi cu o carte în mână!

Vorbind cu unul dintre ei deunăzi, m-a întrebat dacă i-aş putea recomanda un joc sau jocuri pe care le-ar juca Isus! Ştiţi brăţările cu inscripţia WWJD (What Would Jesus Do)... adică pe româneşte: ce ar face Isus? În cazul nostru, ce joc pe computer s-ar juca Isus?

Nu prea mă pricep la jocuri pe computer. Nu am timp de ele, nu mă atrag absolut de loc, aşa că, mai întâi am luat întrebarea în serios şi m-am dus pe google ca să caut jocuri „creştineşti”. Ştii, acum sunt o mulţime de chestii care poartă eticheta de „creştine”: cofetării creştine, hoteluri creştine pentru câini şi pisici, frizerii creştine, baluri creştine, peterceri creştine, masaj creştin, servicii creştine pentru faliment, etc. Am enumerat doar pe cele care să nu fie prea iritante pentru stimaţii mei cititori. Ceea ce am găsit în domeniul de jocuri video „creştine” nu a fost satisfăcător pentru tânărul în cauză. Erau prea inofensive: nu murea nimeni, nimeni nu avea puteri supra-naturale, erau bazate pe Biblie (deci, plictisitoare). Aşa că m-am lăsat păgubaş de a căuta. Am început a mă îndeletnici cu gândul dacă Isus ar juca jocuri vide...

Ar juca Isus, Cel ce a înviat oameni, jocuri în care se omoară oamenii? Isus, Cel care a vindecat şi reparat, care a creiat universul şi toate fiinţele ar juca jocuri în care se distrug lucruri, civilizaţii, culturi, oameni? Ar juca Cel ce a spus păcătoşilor „nu mai păcătuiţi” jocuri care promovează păcatul, injustiţia, minciuna, făţărnicia, jocuri în care oamenii comit aceste păcate? Jocuri care promovează sexul ilicit şi extraconjugal, El care a vorbit împotriva adulterului? Jocuri care promovează puteri, structuri şi caracteristici satanice a personajelor El care a venit să distrugă lucrările celui rău? Dar jocuri în care se construiesc lucruri, se zidesc oraşe, universuri, staţii intergalactice? S-ar apleca El asupra acestora, El care a creat realitatea să se joace acum de-a creaţia? Dacă ar avea Isus „chef să se joace” de-a creaţia, ar putea crea universuri… nu ar trebui să stea în faţa unui computer să se joace!

Dintr-o dată, jocurile ce le-ar juca Isus devin foarte puţine la număr… aproape de zero. Dar, poate s-ar găsi un joc nevinovat ca să se poată şi Isus juca: un joc de fotbal în care să bată Brazilia, sau să cucerească cu schiurile pârtii celebre, sau să conducă bolizi pe patru roţi pe piste amintind traseele Formulei 1?

Astea nu-s chiar atât de rele, nu-i aşa? Dar, poate că în loc să se joace de-a schiurile, Isus S-ar duce la pârtie şi S-ar da cu schiurile, nu? Poate urcând pe munte, cu prietenii, S-ar opri să privească un apus de soare pentru a le atrage atenţia prietenilor Săi la frumuseţea acestuia. Poate ar vedea un copac, care să le inspire un adevăr spiritual pornind de la o observaţie materială practică. Poate ar lua în mână nişte fulgi de zăpadă şi ar atrage atenţia la faptul că din biliardele de fulgi care au căzut pe pământ sau vor mai cădea încă, nu există doi fulgi identici… şi pornind de aici, ar începe să vorbească prietenilor Săi despre măreţia, imaginaţia, puterea şi creativitatea lui Dumnezeu manifestată în lucrurile văzute de noi.

Apoi, eu nu cred că Isus ar irosi timpul. El l-a inspirat pe Pavel să scrie: „răscumpăraţi vremea că zilele sunte rele” (Efeseni 5:16). Când nu a predicat, S-a rugat; când nu S-a rugat, a dormit. Când a fost obosit şi a aşteptat cina pe care trebuiau s-o aducă ucenicii din localitatea apropiată, Isus a stat de vorbă cu o păcătoasă şi a mântuit-o; când a venit cina, Isus tocmai „mâncase” mântuirea unui nou suflet… şi asta a fost pentru El mai îndestulător decât zece cine.

Deci, nu ştiu ce să recomand tânărului cu întrebarea! Poate, să îi recomand să petreacă mai mult timp în realitatea „reală” decât în cea „virtuală”? M-am uitat la un băiat jucând un joc. Pe la început, jocul fiind nou, băiatul a fost bătut imediat. A luat-o de la capăt! A doua oară a fost „mai bine”: a mers mai departe, dar a fost bătut din nou. A luat-o de la capăt. A treia încercare a fost cu şi mai mult succes: dar deşi a mers mai departe, a trebuit s-o ia de la capăt. A patra oară… Ştii ce m-am gândit? Luatul acesta de la capăt, când ceva merge rău, nu prea are corespondent în lumea reală, nu-i aşa? Adică, sunt domenii în care o poţi lua de la început mereu şi mereu. Dacă eşti sportiv, iei de la capăt procedeul până devii maestru. Învăţarea presupune luarea de la capăt a paragrafului sau materiei până se fixează în memorie.

Dar în alte lucruri, de obicei importante, e cam greu s-o iei de la capăt. Nu poţi lua de la capăt creşterea copiilor; dai greş cu ei, şi-i prea târziu să mai repari ceva luînd-o „de la capăt”. Nu poţi lua de la capăt căsnicia; trebuie să lucrezi la asta care o ai. Unii abandonează căsnicia veche sub pretextul că nu se mai poate face nimic… pentru a lua de la capăt o altă căsnicie… Nu poţi lua de la capăt viaţa: dacă ai irosit-o, asta este. Dacă ai nimicit o prietenie prin lipsă de încredere, e aproape imposibil să o mai iei de la capăt.
Unii păstori lasă biserica asta ca să o ia de la capăt în alta… dar cu aceleaşi metode, obiceiuri, practici şi fire veche, poţi s-o iei de la capăt de sute de ori, vei avea acelaşi rezultat! Eu cred că şi această posibilitate de a o lua de la capăt face ca jocurile video să fie populare.

Apoi, în lumea jocurilor, duşmanul este împuşcat sau aruncat în aer! În lumea reală, trebuie să te împaci cu el, şi să-l iubeşti (după cuvintele lui Isus). În lumea jocurilor, sari peste obstacole, aici în lumea reală, trebui să munceşti până la transpirare pentru a da la o parte obstacolele; acolo, sari peste munţi, aici îi urci gâfâind.

În sfârşit, am ajuns la concluzia că Isus nu ar juca nici un joc pe computer! El nu avenit să creeze o iluzie, să se joace cu imaginaţia noastră. El a venit pentru că noi am fost confruntaţi cu o realitate cruntă: aceea a păcatului. Isus a venit să ne dea ştiinţa şi puterea de a ne lupta cu greutăţile şi provocările ridicate de păcat pretutindeni în jurul nostru, ca în sfârşit, să fim cu toţi cei ce credem în El, biruitori. Şi asta nu-i joacă, e serios de tot!

(autor: Ted Doru Pope)