Citeam undeva acum un an sau doi că astronomii americani au descoperit o stea care este cel mai mare si mai valoros diamant descoperit până acum în Univers. Diamantul ceresc, care are un diametru de 4000 de kilometri, este situat în constelaţia Centaurus. Corpul astral este clasificat oficial drept o “pitică albă”, adică miezul unui soare stins, iar echipa de astrofizicieni americani care a descoperit diamantul glumeste şi afirmă că le-ar trebui un bijutier cu o lupă de mărimea Soarelui pentru a clasa această bijuterie.

Astronomii bănuiau de mult că piticele albe se cristalizează, dar doar de puţin timp au intrat în posesia unor echipamente care să le permită verificarea acestei ipoteze…

Nu e extraordinar? Şi dacă ne gândim bine şi încercăm să ne imaginăm infinitul lui Dumnezeu, câte asemenea pietre mai sunt! Dar cine stă să le numere? Pierduţi în universul nostru, înghesuiti în carapacea zilnică, între familie, slujbă, meschine plăceri şi necazuri de tot felul, uităm de marele nostru diamant, mai de preţ decât toate pietrele preţioase, pentru care Însusi Dumnezeu a plătit... uităm de propriul nostru suflet.

Hei, oameni buni, nu-i aşa că sună interesant “un diamant de patru mii de kilometri”? Dar v-aţi gândit vreodată că sufletul acesta pe care-l ducem cu noi, schimonosindu-l şi îngropându-l în noroiul înconjurător, aruncându-l în fiecare zi înainea porcilor plăcerii vinovate, biciuindu-l cu regrete, sau cu vise mincinoase, sufletul acesta care nici măcar pe bolta cerului nu se află, ci în mine şi în tine, în fiecare dintre noi, e nemăsurat mai de valoare decât toate diamantele de patru mii de kilometri?

Domnul Isus a lăsat aceste frumuseţi, iar ochii noştri, chiar dotaţi cu telescoape, nu văd mai nimic (şi când văd câte ceva, se miră!)… Când El a suferit cum numai Dumnezeu putea suferi, cu gânduri care la mintea omului nu s-au suit şi cu gemete pe care urechea noastră numai când va fi ca a Lui, le va percepe, pentru pietre a suferit?

Sunt atâtea diamante în cer… Pentru diamante a lăsat El cerul? Nu pentru mine? Nu pentru tine? Nu pentru acest suflet “amărât”? Acele diamante uriaşe nu-s decât pavajul Noului Ierusalim unde S-a dus să ne pregătească loc.
Fiindcă sufletul e diamantul pe care El îl doreşte.

“Fiule, dă-mi inima ta”. Acesta este diamantul nostru pe care El îl caută. Ce faci, omule, cu diamantul tău?

(autor: Ionatan Piroşca)