|
Făţărnicie
"Otto nu era nici făţarnic, nici prefăcut: avea o dificultate naturală de a spune adevărul." Nu era mincinos, avea o manie înnăscută de a falsifica datele realităţii. Nu era hoţ, era cleptoman. Nu era homosexual, era bolnav, moştenise o înclinaţie inexplicabilă către persoane de acelaşi sex. Pentru câte păcate nu avem oare alte definiţii decât Scriptura!? Cu făţarnicii, Isus nu a făcut pace defel. Le-a dat pe faţă lucrarea în permanenţă. Le-a spus că soarta lor e “plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Mt. 24, 51). E interesant acest cuvânt în limba română! Făţarnic are aceeaşi rădăcină cu faţă. Zicem despre o astfel de persoană că are două feţe (cel puţin). Iar faptele făţarnicilor sunt date pe faţă. Un derivat prin sufixare este făţărie, adică duplicitate, ipocrizie, perfidie, vicleşug, prefăcătorie. în ceea ce-l priveşte pe făţarnic, el nu este ceea ce (se) înfăţişează. Există o mare distanţă: - între cele rostite şi cele din adâncul inimii: “Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.” (Mc 7, 6) Pentru că e important ca cel de lângă mine să fie convins de evlavia şi de sinceritatea mea, chiar dacă în adâncul inimii ştiu că nu durează nici una, nici cealaltă după ce s-a încheiat întâlnirea. - între cele rostite şi cele înfăptuite: “Casele văduvelor le mănâncă, în timp ce, de ochii lumii, fac rugăciuni lungi.” (Lc 20, 47) Pentru că atunci când faci rău, nu vrei să dai rău în faţa celorlalţi. Pentru că le sapi groapa creştineşte. Pentru că ţi se pare că adevărul ajunge doar până la ochii celor ce te iau drept bun şi nu are picioare lungi până la ochii lui Dumnezeu. - între cele înfăptuite şi cele pretinse altora: “Oare în ziua Sabatului nu-şi dezleagă fiecare dintre voi boul sau măgarul de la iesle şi-l duce de-l adapă?” (Lc 13, 15) Culmea e că fruntaşii sinagogii căutau să le facă bolnavilor “orar” de vindecare, ca la cabinetul medicului!… “Veniţi să vă vindecaţi în zilele săptămânii, nu de Sabat! De Sabat, nici măcar nu aveţi voie să fiţi bolnavi!” Iar ei îşi vedeau în continuare de viaţa lor (ne)obişnuită, pretinzând de la alţii ascultarea legii pe care ei n-o ascultau. - între cele afişate în văzul lumii şi cele din adâncul inimii: “…le place să umble în haine lungi şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe.” (Mc 12, 38) Pentru că am ajuns la o cunoaştere care reclamă din partea tuturor re-cunoaştere, recunoştinţă. Pentru că în văzul lumii suntem impecabili, iar în adâncul inimii, suntem în război cu tot ce-i drept, sfânt, bun, adevărat. sursa: http://adamaica.wordpress.com/2009/04/15/de-fatarnicie/ (autor: adamaica)
|
||||||||||
