„Ziua de ieri a trecut. Ziua de mâine nu a sosit încă. Nu avem la dispoziţie decât ziua de astăzi. Hai să începem!” Maica Tereza

Trăim în epoca lui „să fii primul”, epoca în care prima impresie contează cel mai mult, în care toţi vor să fie câştigători, toţi vor să fie pe primul loc şi nimeni pe al doilea, toţi vor să fie cei mai buni, cei mai frumoşi, cei mai bogaţi, cei mai norocoşi, cei mai… descurcăreţi. Paradoxal este că, în plină epocă a concurenţei acerbe la toate nivelurile, e prezent, parcă mai mult ca oricând, spiritul de turmă, al găştii, al grupului în care eşti sau în care vrei să fii. „Toată lumea o face…”, „toţi fac aşa…”, „aşa se face…”, „asta e la modă, deci musai să te îmbraci, să te porţi sau să vorbeşti aşa!” De câte ori n-am spus sau n-am gândit aşa! Uneori mă uit în jurul meu şi văd, parcă, oameni traşi la indigo, oameni ce se îmbracă la fel, vorbesc la fel, se comportă la fel… Oare aşa vrem să fim? Oare nu mai avem nimic de spus? Oare ne-am pierdut unicitatea, în această mare de oameni în care trăim mai singuri ca oricând? încă mai cred că lucrurile nu stau aşa. Cred însă că ne-am rătăcit pe undeva, prin abisurile fiinţei noastre, şi că ne zbatem, în vremurile astea tulburi, să găsim drumul înapoi, spre cine suntem cu adevărat.

Citeam, mai deunăzi, despre George Washington Carver, renumitul profesor şi cercetător în domeniul agricol, unul dintre cei mai respectaţi savanţi ai vremii sale, şi despre Clara Barton, fondatoarea „Crucii Roşii” din SUA. Mă gândeam că începuturile vieţii lor nu prevesteau nimic măreţ. Ce viitor poate avea un copil născut la sfârşitul Războiului Civil, într-o familie de sclavi din Missouri sau o fostă profesoară, ce în timpul aceluiaşi război a îngrijit sute de răniţi ca asistentă medicală? Citind despre ei, am fost fascinată, ca de fiecare dată când întâlnesc oameni obişnuiţi ce aleg să facă lucruri neobişnuite. îmi scot pălăria în faţa tuturor celor ce au curaj să fie altfel, într-o lume ce pare că merge într-o singură direcţie. Mereu mă impresionează perseverenţa unor astfel de oameni, care caută să-şi pună darurile şi talentele în folosul celorlalţi. Aceşti semeni ai noştri au înţeles că fericirea nu are nimic de-a face cu egoismul şi indiferenţa, aşa că au luat atitudine şi au hotărât să facă ceva cu ceea ce aveau. Când cei din jur le spuneau că e imposibil să facă anumite lucuri, că nu se poate, că nimeni n-a făcut vreodată aşa, ei au ales să le facă… să fie pionieri. şi au reuşit! Au înţeles ceea ce mulţi dintre noi uităm: că fiecare dintre noi are un rost, un scop şi că, fără contribuţia fiecăruia dintre noi, lumea ar fi mai săracă.

Poate te gândeşti că n-ai niciun talent ieşit din comun şi că, probabil, nu vei putea face cine ştie ce în viaţă. şi poate ai dreptate. Poate nu vei fi tu cel care va descoperi leacul pentru cancer sau nu vei face cine ştie ce altă mare descoperire. Asta însă nu prea contează, fiindcă poţi face extrem de mult cu ceea ce ai. Poţi alege să fii primul care trăieşte altfel în generaţia lui, poţi alege să ierţi, să încurajezi, să spui o vorbă bună celor din jurul tău, să trăieşti frumos, amintindu-ţi că nu eşti singur pe drum, că deciziile tale îi vor influenţa pe ceilalţi fie că vrei, fie că nu vrei. Poţi alege să te gândeşti şi la alţii la fel de mult pe cât te gândeşti la tine; poţi alege să trăieşti pentru ceva măreţ.

Poţi alege să fii primul în toate astea, chiar dacă toată lumea ţi-ar spune că nu se poate, fiindcă nimeni nu face aşa şi toată lumea face altfel. Dar tu alege să-ţi investeşti viaţa, nu să ţi-o cheltuieşti… şi se va face lumină în jurul tău. şi atunci vei şti că n-ai trăit degeaba.

Putem fi primii. De noi depinde, aşa că… hai să începem!