|
N-am văzut credincioşi proşti
Credinţa, nădejdea şi dragostea, (1 Cor. 13) toate trei se comportă la fel. Fiecare dintre ele ţin de voinţă, determinare, disciplină şi muuuultă minte! Oamenii cu-minţi pot iubi, spera şi crede. în această ordine. Dacă nu iubeşti, faci doar sex, dacă nu nădăjduieşti, disperi şi singura alternativă a disperatului este înşelarea simţurilor prin orice fel de stupefiant dar... dacă nu crezi, crezi. Orice om crede. Nu exsită fiinţă umană care să nu creadă. “Dacă nu crezi în Dumnezeu, atunci crezi în orice”, spunea cineva. Toţi credem. Suntem făcuţi pentru credinţă. Credinţa ne este constitutivă ontologic. Mai puţină omenitate fără credinţă. Şi ca să rezolvi o problemă simplă de matematică trebuie să crezi: să crezi că două drepte paralele nu se întalnesc niciodată, dacă eşti pesimist, iar, dacă eşti optimist, să crezi că se vor întâlni la infinit. :) Şi ateii cred, ei CRED că nu există Dumnezeu, în ciuda faptului că nu există dovezi obiective că n-ar exista, în afara lui Iuri Gagarin, care a văzut negru înaintea ochilor când a zburat în afara atmosferei şi ne-a spus adevărul: că acolo-i Nimeni! Pentru a crede trebuie să munceşti serios. Cam tot la fel de serios cât trebuie să munceşti ca să-ţi menţii omenitatea în limitele decenţei, adică să nu ne porcăim. De aceea abstinenţa este una dintre verişoarele bune ale credinţei. Adevăratul credincios are o memorie de fier, o percepţie spirituală ascuţită ca un bisturiu de neurochirug şi o minte mai deschisă decât Grand Canyon. Sunt multe feluri de credincioşi, dar mai multe de necredincioşi. O taxonomizare completă mi-ar lua prea mult timp. Doctorul Luca ne oferă, în capitolul 24 din Evanghelia sa trei trepte posibile ale credinţei. 1. versetul 8: Memoria cuvintelor Lui. “Şi-au adus aminte de cuvintele Lui”. Femeilor nu le-a fost aduse în minte de către îngeri, întâmplările dulci cu Isus, actele şi faptele lui, ci Cuvintele Lui. E mult de vorbă aici despre prostirea generaţiei noastre googălizate, care nu mai interiorizează informaţia, ci o exteriorizează... Femeile şi-au adus aminte cuvintele lui Isus, aşa cum nouă astăzi Duhul ne aduce aminte cuvintele Lui. Ioan 14:26 Dar mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. Ei, problema este că Dumnezeu lucrează cu materialul clientului şi nu se poate naşte credinţa într-un creier gol. Memoria se foloseşte de cele memorate. Pentru a putea crede... 2. versetul 31: Privirea spirituală. “Li s-au deschis ochii”. Isus improvizează o mică biserică, o promisiune a Miresei care îşi va ridica vălul în ziua Cincizecimii pregătindu-se pentru logodna asta de câteva mii de ani şi acolo, spre Emaus, se naşte o mică comunitatea care prefigurează Comunitatea Euharistică, Comunitatea Duhului. O mică comunitate interpretativă, o comunitate a siguranţei hermeneutice în care El le tâlcuieşte din Moise şi prooroci. 3. versetul 44. Mintea deschisă. “Li s-a deschis mintea… ” Li s-a deschis mintea să înţeleagă Scripturile. A treia fază este superbă. Stau la masă cu El. El le aduce aminte (vezi pasul 1), le tâlcuieşte din Moise, prooroci şi mai adaugă ceva, psalmi (vezi pasul 2, Emausul) şi... după ce mănâncă de faţă cu ei (la fel ca în Emaus la masa prefigurativ-euharistică) li se deschide mintea să înţeleagă. Ceeee???? Tot Cuvântul. Vedeţi, peste tot textul lui Luca musteşte de Scripturi, cuvintele Lui, Moise, prooroci, Moise, Prooroci, Psalmi. Cuvântul scris tălmăcit de Cuvântul întrupat la Frângerea Trupului. In capitolul ăsta avem toată “reţeta” credinţei. Am spus reţetă pentru că textul este scris de un medic. Credinţa nu se poate naşte decât în urma lecturării şi interiorizării Cuvintelor Lui prin Duhul, participării la o Comunitate a Euharistiei, Comunitatea Duhului, Biserica şi prin conlocuirea Cu El, Cuvântul-intrupat. Dacă vrei să crezi se poate! Trebuie să ai curajul să fugi măcar la mormânt ca femeile, dacă nu ai curajul de a urca spre Golgota. Dar, ca ele, cu ale Sale cuvinte “în cap”. (Luca 24:1) Trebuie să ai curajul să Il inviţi pe El să rămână cu tine, că e spre seară, e seara vieţii tale şi se face întuneric, ca cei doi spre Emaus. Trebuie să ai curajul să ieşi în căutarea Lui cu mintea şi El va veni în întâmpinarea ta cu îngerii. Trebuie să ai îndrăzneala să îi ceri să rămână un pic în întunericul vieţii tale şi va ieşi spre tine cu Pâinea. Trebuie să ai naivitatea să te bucuri “ca prostu” în faţa Lui, în timp ce-ţi mănâncă fagurii şi peştele, ca îţi deschide mintea, să te deştepte. De aceea spun că nu mai credincioşii au mintea deschisă, elastică, disciplinată, bine pusă-n raft. N-am văzut credincioşi proşti... dar pe unii i-am auzit, pe alţii i-am citit :) Nu erau cu totul credincioşi, adică cu o memorie îmbunătăţită în Cuvintele Lui, cu o privire spirituală ascuţită prin Moise şi Prooroci, şi cu o minte deschisă în Comunitatea închisă Euharistic. Dumnezeu poate fi cunoscut între doi pereţi, ba chiar trei, de care mă dau cu capul tot timpul ca să îmi vină mintea credinţei, Cuvântul Intrupat (Cristosul înviat în prezenţă mistică), Cuvântul Duhului (Cuvintele lui Dumnezeu), Comunitatea Euharistică a Duhului (Biserica, asta include şi tradiţia interpretativă a bisericii). între acestea “mă mişc” vorba lui Petre Ţuţea. Oricine nu poate crede ar trebui să citească măcar o dată Biblia de la un cap la altul, aşa... ca pe orice altă carte, fără alte intenţii, apoi să caute comunitatea hermenutică, o Comunitate Euharistică şi să-L provoace pe Christos la o întâlnire frontală faţă în Faţă... Poate fi acesta şi duel... Lui Dumnezeu îi plac tupeştii. Căldiceii nu-I plac, dar obraznicii, tupeiştii, curajoşii... da! (autor: Marius Cruceru) |
|||||||||
