Dincolo de piatra grea, aceea pecetluită, se află cea mai scumpă Fiinţă din Univers: Mielul junghiat... La mormântul Lui nu noi spunem „Dormi în pace!”, ci El ne spune „Pace vouă!”, căci pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El (Isaia 53:5).

Te-ai născut ca un Lăstar plăcut din rădăcina lui David (Ieremia 23:5) şi locul cel mai murdar de pe lume fost-a pentru Tine ales să Te naşti, Tu singurul neîntinat dintre cei născuţi din femeie; ai fost cel mai frumos dintre oameni (Psalmii 45:2), binecuvântat de Dumnezeu pe vecie, Fiul în care Tatăl Îşi găseşte plăcerea (Matei 3:17).

Ai apărat blândeţea, adevărul şi neprihănirea, dreapta Ta a strălucit în isprăvi minunate (Psalmii 45:4). În preajma Ta am uitat durerea, am uitat că suntem încă pe pământ. Parcă a coborât cerul şi cortul lui Dumnezeu s-a întins peste noi. Te-am auzit vorbind. Ce-am fi noi fără cuvintele Tale?!

Ai spus celui cu inima zdrobită, celui dispreţuit şi apăsat, celui deformat de păcat că în ochii Tăi el este de mare preţ. Ai şters lacrimile din ochii noştri şi am văzut faţa Ta blândă. Ai sădit nădejde celor ce strigau: „O, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Romani 7:24).

Ai săturat pe cei flămânzi, ai învăţat pe cei neştiutori, ai semănat dreptate, ai învăţat mila, Te-ai gândit mereu la folosul altora şi în jurul Tău a răsărit bucuria, pacea şi încrederea. Ai plâns pentru cetăţile păcătoase şi lacrimile Tale nu ne înduioşează...

Cu ce Te-a răsplătit lumea noastră?! Te-a respins, Te-a batjocorit, a răspândit neadevăruri despre Tine, Te-a încărcat cu ceasuri de durere, insultă, chin şi apoi Te-a răstignit. Te-a şters de pe faţa pământului ca pe unul care ar fi vrăjmaşul fericirii şi al vieţii, ca pe unul al cărui cuvânt nu trebuie să deranjeze mersul sinistru al istoriei păcatului.

Eşti în mormânt pentru că lumea a respins iubirea. Sub soare numai ura are loc. Omul modern, generaţia atomului, nu mai urcă Muntele Fericirilor, unde ai predicat (Matei 5-7). Am aruncat în aer acest munte ca să nu mai fie ferice de săraci; să nu fie mângâiaţi cei ce plâng; cei blânzi să nu moştenească nimic; cei însetaţi după neprihănire să piară cu dorul neîmplinit; mila şi inima curată să poată fi luate în derâdere; iar cei ce suferă ca ucenici ai Tăi să nu aibă nici o răsplată.

Legea din adâncul inimii Tale (Exod 20:1-17) nu are loc pe faţa pământului. O dată cu inima Ta am îngropat în mormânt cuvintele care spun: „Să nu ucizi!”, ca să putem ucide; „Să nu comiţi adulter!”, ca să păcătuim nederanjaţi; „Adu-ţi aminte de ziua Sâmbetei!”, pentru ca lipsiţi de odihna Ta, să ne putem tulbura viaţa. Să nu se mai audă „Eu sunt Dumnezeul tău” ca să putem rămâne numai noi, cu singurătatea noastră. Să nu se mai audă „Să nu-ţi mai faci chip cioplit şi să nu te închini înaintea lor!” pentru că Bisericile noastre ar păli de atâtea chipuri cioplite de sfinţi uscaţi zugrăviţi pe ziduri.

Am îngropat lumina, ca să putem înfăptui faptele întunericului (Ioan 3:20). Ar trebui să plângem căci idealurile Tale ne sunt străine şi gândirea noastră zăboveşte doar în jurul celor trecătoare.

Măcar de am fi noi în mormânt, nu afară, veghind ca voia lui Dumnezeu să nu se împlinească pe pământ. Să nu se împlinească. Veghind ca Tu să nu învii, nici în viaţa noastră, nici în viaţa altora.

Dacă mai plângem, plângem pentru că noi privim în mormântul Tău şi nu vedem nimic în marea jertfă; iată adevărata noastră dramă, mai cumplită decât însăşi moartea Ta! Pentru că nu ştim că ne-ai ocupat mormântul ca să ne scapi de moarte! Deplângem neputinţa noastră de striga adevărul mai tare. Plângem pentru că cei ce-Ţi purtăm Numele iubim mai mult mormântul Tău decât pe Tine. Pentru că ne luptăm pentru stăpânirea mormântului Tău. S-au ridicat mai multe Biserici pe locurile presupuse ale singurului Tău mormânt... Continuă lupta pentru supremaţie asupra locurilor pe unde ai umblat şi nu pentru cunoaşterea felului CUM AI UMBLAT!

Plângem pentru că în curând va fi apus de lume şi noi vrem să trăim acest mileniu fără Tine! Nu vrem să primim lumina Ta, ci vrem trăire în întuneric, luminaţi numai de lucrurile nebune ale oraşului, de reclamele păcătoase de la fiecare colţ de stradă...

Doamne, fă ca să ne gândim că ai murit pentru păcatele noastre şi asta deştepte pe cei din mormintele păcatului, ca să ieşim DIN MOARTE LA VIAŢĂ!

(autor: necunoscut)