Introducere

Societatea noastră este definită de contextul post-modernist ÅŸi post-creÅŸtin, care admite un pluralism relativist, sincretism religios, precum ÅŸi anularea valorilor-etalon care jalonau evoluÅ£ia vieÅ£ii sociale în toate aspectele ei. Acest context influenÅ£ează ÅŸi Biserica, deoarece ea fiinÅ£ează în societate ÅŸi, deÅŸi are aÅŸteptări escatologice, este fundamentată în istorie.

în momentul în care toÅ£i se declară ba creÅŸtini, ba credincioÅŸi unui dumnezeu comun tuturor religiilor, credem că este important să-L prezentăm pe Dumnezeul cel atotputernic, singurul Dumnezeu adevărat. Teologii vorbesc despre Deus absconditus, Dumnezeu care rămâne transcendent ÅŸi incognoscibil, dar ÅŸi despre Deus revelatus, Dumnezeu care Se revelează creaÅ£iei Sale, Se dezvăluie oamenilor. El este neschimbător, e în afara timpului ÅŸi ni Se face cunoscut în libertate suverană, în manifestări alese de El însuÅŸi. în lucrarea de faţă, destinată celor care acum încep desluÅŸirea tainelor sau misterelor Dumnezeirii accesibile nouă, ne propunem să cercetăm câteva adevăruri legate de Dumnezeu, aÅŸa cum le învăţăm din revelaÅ£ia Sa. în general se spune că Dumnezeu Se revelează în mod universal în natură, în istorie ÅŸi în conÅŸtiinÅ£a umană, iar în mod specific Se revelează prin Isus Cristos ÅŸi Sfânta Scriptură. Noi am ales să ne aplecăm asupra Sfintei Scripturi, pentru a-L cunoaÅŸte pe Dumnezeu aÅŸa cum ni Se revelează El ÅŸi aÅŸa cum generaÅ£ii de credincioÅŸi L-au putut cunoaÅŸte de-a lungul secolelor.

Deoarece un studiu exhaustiv ar trece de limitele impuse acestei lucrări, vom privi doar la Numele lui Dumnezeu pe care le găsim în Sfânta Scriptură, ele furnizând suficiente adevăruri despre Dumnezeu, Persoana Sa ÅŸi caracterul Său. Credem că un bun studiu triadologic în Teologia sistematică sau un bun studiu al Teologiei Vechiului Testament trebuie să cuprindă în mod necesar studiul Numelor lui Dumnezeu. întrucât aceste Nume se găsesc în Vechiul Testament, este important să înÅ£elegem că o caracteristică fundamentală a gândirii ebraice e ilustrată în semnificaÅ£ia dată numelui unei persoane, numele fiind privit ca o descriere a personalităţii cuiva ÅŸi este indisolubil legat de natura acelei persoane. Evreii vedeau numele, cuvintele, îmbrăcămintea, bunurile ÅŸi locul natal al cuiva ca părÅ£i ale personalităţii sale, în sensul că un om are un număr de extensii ale personalităţii sale care nu pot fi separate de el. AÅŸadar, pentru o bună înÅ£elegere a adevărului, va trebui să privim la Numele lui Dumnezeu din perspectiva celor mai sus amintite. Vom putea vedea în acest sens nume date lui Dumnezeu de către poporul Său, de exemplu Yahweh Nissi - Domnul este Steagul meu (Exod 17:15), dar ÅŸi nume sub care Dumnezeu S-a revelat poporului Său, de exemplu Yahweh Mekodishem - Domnul Cel ce te sfinÅ£eÅŸte (Exod 31:13b).

Când Dumnezeu ne este descris în Scriptură, se folosesc termeni ÅŸi expresii folosite pentru sentimente ÅŸi senzaÅ£ii omeneÅŸti, pentru relaÅ£ii care sunt parte naturală a societăţii ÅŸi familiei (procedeu numit „antropomorfism“), dar aceasta nu înseamnă că omul credincios devine un „amic“ al lui Dumnezeu doar pentru că El este descris în termeni omeneÅŸti. Dumnezeu ia iniÅ£iativa în revelarea Sa către om, dar păcatul, deÅŸi nu anulează imaginea Sa, poate duce la o înÅ£elegere deformată a acestei imagini; ÅŸi aceasta pentru că modul în care îl înÅ£elegem noi pe Dumnezeu este filtrat prin propria noastră structură mentală. AÅŸadar, atributele Sale nu sunt niÅŸte concepÅ£ii proiectate asupra Sa, ci sunt caracteristici obiective ale naturii Sale, ÅŸi fiecare dintre aceste atribute nu arată ceea ce este El în FiinÅ£a Sa (El rămâne astfel Deus absconditus), ci indică fie ceea ce nu este El în FiinÅ£a Sa, fie ceva din ceea ce însoÅ£eÅŸte natura Sa ÅŸi activitatea Sa. Structura noastră mentală, pe care am menÅ£ionat-o anterior, este afectată de păcat ÅŸi, de aceea, Dumnezeu a binevoit să fie numit, prin bunăvoinÅ£a Sa, folosind acele lucruri care sunt proprii naturii noastre. AÅŸa cum arată Claus Westermann, fiecare înfăţiÅŸare a lui Dumnezeu - Dumnezeu care salvează, Dumnezeu care binecuvântează sau Dumnezeu care suferă cu oamenii - cere o reacÅ£ie diferită, o pluralitate de răspunsuri ale omului. Răspunsul sau răspunsurile omului definesc caracterul relaÅ£iei dintre Dumnezeu ÅŸi om, aÅŸa cum vom arăta pe parcurs.

Dumnezeu nu are un Nume, sau este mai presus de orice Nume, pentru că esenÅ£a Dumnezeirii e mai presus de ceea ce putem cuprinde cu mintea sau exprima cu vocea (pentru kabbaliÅŸti, Dumnezeu nici nu poate fi numit, singura Sa desemnare autentică fiind tocmai refuzul ode a Se încadra în vreo definiÅ£ie; Dumnezeu este Em-Sof, Cel care nu are sfârÅŸit, El este Ne-SfârÅŸitul, Infinitul, ÅŸi de aceea nici un nume, nici măcar tetragrama YHWH nu ar putea defini esenÅ£a Sa, tocmai pentru că ea este infinită, deci cu neputinţă de definit8), spunea Toma de Aquino, dar totuÅŸi chiar El foloseÅŸte un Nume când i Se revelează lui Moise. în acest caz, Numele este apelativ, însemnând Natura Divină10 ÅŸi echivalează cu El în Persoană. Åži nu numai acest Nume, ci ÅŸi celelalte pe care Åži le ia Dumnezeu indică aspectul personal al naturii Sale ÅŸi se referă la relaÅ£ia Sa cu persoanele mai degrabă decât la relaÅ£iile Sale cu natura.

Urmează deci să ne aplecăm asupra câtorva Nume ale lui Dumnezeu, din care vom putea vedea că El este singurul Dumnezeu adevărat, că este atotputernic, atotprezent ÅŸi atotcunoscător, este un Dumnezeu care îl iubeÅŸte pe om ÅŸi de aceea îl ocroteÅŸte, îl eliberează, îl salvează ÅŸi îl restabileÅŸte pentru o viaţă de sfinÅ£enie. Dumnezeu este etern ÅŸi sfânt ÅŸi caută comuniunea cu omul pe care l-a creat pentru gloria Sa.

Numele lui Dumnezeu

A. Elohim - Dumnezeu
(Geneza 1:1; Deuteronom 6:4; 10:17; Psalmul 36:5-6; 80:10)

Moise desigur îl cunoÅŸtea deja pe Dumnezeu când a scris cartea Geneza, deci nu este de mirare că el foloseÅŸte la îndemnul Spiritului Sfânt expresia Elohim în Geneza 1:1: „La început, Dumnezeu (Elohim) a făcut cerurile ÅŸi pământul“. Elohim este primul Nume sub care ni Se revelează Dumnezeu în Sfânta Scriptură.

Acest Nume exprimă ideea de măreÅ£ie ÅŸi glorie, ÅŸi conÅ£ine ideea pu-terii creatoare ÅŸi guvernatoare, a omnipotenÅ£ei ÅŸi suveranităţii. Acest Nume este deosebit de important, întrucât introduce încă de la primele cuvinte ale Scripturii conceptul de Trinitate; aceasta, pentru că El înseamnă „mare“ sau „puternic“ (este de fapt un termen general dat unui zeu în lumea semitică ÅŸi mai ales în religia canaanită), sugerând autoritate ÅŸi putere, iar terminaÅ£ia him înseamnă în ebraică pluralul de trei sau mai multe persoane. De fapt, El este la singular, Eloah (Elah în aramaică) e pluralul dual ÅŸi Elohim este pluralul care înseamnă mai mult de doi, aÅŸa cum arată ÅŸi Conner. Walter Eichrodt crede că4 prin folosirea pluralului maiestăţii, Elohim (unii spun că pluralul nu este de maiestate, ci se referă la consiliul de îngeri din jurul lui Dumnezeu, alÅ£ii cred că e vorba de o formulă de autoadresare, unii se referă la pluralul de maiestate, în timp ce alÅ£ii afirmă că pluralul face referire la miturile cosmogonice - dar noi credem că este vorba de un indiciu al Treimii), scriitorul Genezei a intenÅ£ionat să-ÅŸi ferească propria cosmogonie de orice urmă de gândire politeistă ÅŸi în acelaÅŸi timp să-L prezinte pe Dumnezeu Creatorul drept Conducător absolut ÅŸi singura fiinţă a Cărei voinţă are vreo greutate.

AÅŸadar, Elohim e un Nume care arată că Dumnezeu este un Creator măreÅ£, un suveran omnipotent ÅŸi un Dumnezeu Treimic, Trinitar. Faptul că nu este vorba despre trei dumnezei e subliniat ÅŸi de pasajul din Deuteronom 6:4: „Ascultă Israele: Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn“ (Shema yisrael adonai elohenu adonai echad5). Dacă în Geneza Dumnezeu ni Se revelează ca ÅŸi Creator, în Deuteronom El ni Se arată a fi singurul Domn, care trebuie iubit din toată inima, cu tot sufletul ÅŸi cu toată puterea (Geneza 6:5). Dacă „iachid“ arată o unitate sau singularitate absolută (ÅŸi nu se referă la Dumnezeu), „echad“ înseamnă „singurul“, dar ca o unitate compusă („unul“ din mai mulÅ£i). Pasajul din Deuteronom arată astfel faptul că Dumnezeu este singurul Domn, dar ÅŸi că El e Trinitar, iar pasajul din Deuteronom 10:17 adaugă la acestea faptul că Dumnezeu, Elohim, e Dumnezeul dumnezeilor, Dumnezeul cel Mare, puternic ÅŸi înfricoşător. Cu alte cuvinte, Dumnezeu e superior tuturor zeităţilor ÅŸi are cu adevărat autoritate ÅŸi putere.

Tema este reluată în Psalmul 36:5-6, unde citim despre Dumnezeu (El), că e bun, fidel ÅŸi că dreptatea Sa e ceva de neschimbat, iar judecăţile Sale sunt deosebit de adânci. Aceste atribute (ÅŸi nu degeaba e folosit cuvântul El în v.6a: „Dreptatea Ta este ca munÅ£ii lui El“) caracterizează un Dumnezeu atotputernic, descris în Deuteronom 10: 17. în continuare, în Psalmul 80:10 citim că: „MunÅ£ii erau acoperiÅ£i de umbra ei, ÅŸi ramurile ei erau ca niÅŸte cedri ai lui El“. DeÅŸi nu atât de sugestive ca cele precedente, ÅŸi aceste cuvinte arată puterea ÅŸi autoritatea lui Dumnezeu, care sunt evidente după citirea contextului imediat, v.7-11.

în concluzie, putem spune că Numele Elohim arată caracterul unic, dar ÅŸi Trinitar al lui Dumnezeu, puterea ÅŸi suveranitatea Sa ÅŸi superioritatea Sa faţă de orice zeitate. Este bine ca în viaÅ£a noastră de rugăciune ÅŸi de închinare să ne amintim de aceste atribute ale lui Dumnezeu, iar în umblarea noastră cu El să nu uităm că trebuie să-L iubim cu adevărat, din toată inima, din tot sufletul ÅŸi cu toată puterea.

B. Yahweh - Eu sunt; Eu sunt Cel ce sunt
(Geneza 2:5; Exod 3:13-14; Judecători 5:4-5,9,11)

în Geneza 2:5 întâlnim Numele Yahweh (mai nou, cercetătorii au căzut de acord asupra faptului că tetragrama YHWH se citeÅŸte Yahweh ÅŸi nu Iehova, deÅŸi pronunÅ£area originală a acestui Nume care apare de 6.823 de ori în Vechiul Testament s-a pierdut cu desăvârÅŸire) care ne învaţă clar ÅŸi fără echivoc, cum spunea Maimonide, despre substanÅ£a lui Dumnezeu, întrucât toate Numele lui Dumnezeu sunt derivate din lucrările Sale, exceptând Numele Yahweh. Dintre toate Numele care se dau lui Dumnezeu, se pare că Yahweh e cel mai propriu, căci are adunat în el însuÅŸi toată existenÅ£a, ca o mare infinită ÅŸi nemărginită a fiinÅ£ei.

AutoexistenÅ£a lui Yahweh nu se întemeiază pe voinÅ£a Sa, ci pe natura Sa, El existând din necesitatea naturii Sale de Fiinţă necauzată; dacă El ar fi propria Sa cauză, El S-ar putea anihila. Numele Yahweh vine de la hawa, care înseamnă a fi sau a deveni. Astfel, Numele Yahweh arată existenÅ£a de Sine a lui Dumnezeu, arată că El are viaÅ£a în Sine însuÅŸi ÅŸi că nu depinde de nimeni. De altfel, pasajul din Geneza 2:5, în contextul actului creaÅ£iei, arată că Dumnezeu este Creatorul vieÅ£ii, ceea ce nu ar fi posibil dacă Dumnezeu nu ar avea existenţă de Sine ÅŸi nu ar avea viaţă în El însuÅŸi.

în Exod 3:13-14 citim că Dumnezeu Se prezintă lui Moise cu Numele Yahweh, adică „Eu sunt Cel ce sunt“ sau, mai scurt, „Eu sunt“. Dumnezeu este etern, El nu există în timp (care e una dintre creaÅ£iile Sale) în sensul în care existăm noi, El există atemporal, deci transcende timpul. Dumnezeu, spre deosebire de idoli, nu este trecător. Thomas Reed e de părere că însemnătatea idiomatică a Numelui Yahweh este „Voi fi tot ceea ce veÅ£i avea nevoie atunci când va fi nevoie“, iar un alt lingvist sugerează că acest Nume ar fi sigiliul legământului prin care Dumnezeu Se angajează să fie cu Israelul în toate secolele care vor veni. Fără îndoială, expresia „Eu sunt“ poate avea aceste valenÅ£e, potrivit cu ceea ce cunoaÅŸtem despre istoria relaÅ£iei lui Dumnezeu cu poporul Său. DeÅŸi Dumnezeu S-a arătat lui Abraham, Isaac ÅŸi lui Iacob, El nu S-a prezentat sub Numele de Yahweh, ci de El Shaddai (Dumnezeul cel Atotputernic). Abia când ajunge să Se reveleze lui Moise, Dumnezeu găseÅŸte cu cale să arate această latură a FiinÅ£ei Sale, deschizând o nouă eră în istoria omenirii ÅŸi în viziunea omenirii despre Dumnezeu.

în cartea Judecători de asemenea este folosit Numele Yahweh, în pasajul din Judecători 5:4-5,9,11 cuprins în cântarea de laudă a Deborei, rostită cu ocazia câÅŸtigării victoriei asupra duÅŸmanilor. în versetele 4 ÅŸi 5 ne este prezentată puterea lui Dumnezeu, iar în versetele 9 ÅŸi 11 găsim îndemnuri de a-L binecuvânta ÅŸi lăuda pe Cel ce Este. Aceste îndemnuri se leagă desăvârÅŸit de imaginea avută despre Dumnezeu în pasajele în care este numit Elohim, căci El e într-adevăr puternic ÅŸi vrednic de laudă.

Se merită să medităm asupra acestui Dumnezeu Care există în Sine ÅŸi prin Sine, Care transcende timpul ÅŸi spaÅ£iul, Care este stabil ÅŸi neschimbat, totdeauna prezent. Se merită să realizăm faptul că Dumnezeul nostru este real, că El „este“, nu ca idolii păgâni care sunt doar niÅŸte înÅŸelăciuni demonice, se merită să nu uităm că Dumnezeul nostru este o realitate concretă, Care nu se supune legilor create de noi, fiindcă nu e o plăsmuire a unor minÅ£i naive sau bolnăvicioase; El este Yahweh, „Eu sunt“!

C. El Elyon - Dumnezeul Preaînalt
(Geneza 14:18; Psalmul 57:3; 78:35; 91:1; Daniel 4:34-35)

Dumnezeul creator Elohim Se revelează în Vechiul Testament ÅŸi sub Numele de El Elyon, Dumnezeul Preaînalt. Acest Nume ne arată că Dumnezeu este conducător suprem al universului ÅŸi e mai presus de oameni, de evenimente, mai presus de idoli ÅŸi zeităţi, mai presus de orice, aÅŸa cum am învăţat deja din Numele de Yahweh.

Un lucru deosebit de interesant este faptul că la prima menÅ£ionare a Numelui de El Elyon (Geneza 14:18), contextul e întâlnirea dintre Avram ÅŸi Melhisedec, care era preotul Dumnezeului Preaînalt. într-o vreme în care idolatria îÅŸi trăia perioada de aur, o vreme în care oamenii erau prinÅŸi în capcana diabolică a închinării la zeităţi inventate, exista un om, probabil singurul, care îl cunoÅŸtea pe Dumnezeul adevărat ÅŸi îi servea ca preot. Personalitatea lui Melhisedec, un arhetip al Domnului Isus, a fost atât de puternică, încât Avram, adânc impresionat, îi dă zeciuială din toate. Putem învăţa de aici, în mod parantetic, faptul că Dumnezeu nu Se lasă niciodată fără o mărturie în lume, oricât de coruptă ar fi aceasta.

în Psalmul 57:2-4 citim despre David cum striga către Dumnezeul Preaînalt pentru a primi izbăvire ÅŸi pentru ca duÅŸmanii lui să fie făcuÅ£i de ruÅŸine. SituaÅ£ia lui David este cruntă ÅŸi nu există nimeni altcineva care să poată interveni pentru el, decât El Elyon, Dumnezeul Preaînalt. Doar El are autoritatea ÅŸi puterea de a trimite izbăvirea, în bunătatea ÅŸi fidelitatea Sa. Iată adevărata măreÅ£ie a lui Dumnezeu!

Asaf, la rândul lui, în Psalmul 78:35 vorbeÅŸte despre El Elyon atunci când relatează despre purtarea poporului evreu faţă de Dumnezeul lor ÅŸi despre păcatele lor. Atunci când, datorită păcatelor lor, Dumnezeu îi pedepsea, ei se întorceau la El, aducându-ÅŸi aminte că Dumnezeu este Stânca ÅŸi Izbăvitorul lor. De fapt, cine altcineva putea să-i izbăvească, cine altcineva putea să fie garantul binecuvântării lor, dacă nu El Elyon, Dumnezeul Preaînalt? Acest motiv este prezent ÅŸi în Psalmul 91:1-2, unde vedem că toÅ£i care se adăpostesc la Dumnezeu sunt sub ocrotirea Celui Preaînalt. El este Dumnezeul în care ne putem pune încrederea. De fapt, Dumnezeu nu este doar Unul, ci ÅŸi Singurul Dumnezeu adevărat, ÅŸi de aceea numai la El găsim adăpost.

în cartea profetului Daniel sunt redate cuvintele lui NebucadneÅ£ar, cunoscut în istoria seculară sub numele de Nabucodonosor, care descriu trezirea sa la realitate după un timp de rătăcire mentală. După ce ÅŸi-a revenit din licantropie, NebucadneÅ£ar afirmă că Cel Preaînalt trăieÅŸte etern ÅŸi stăpâneÅŸte etern, este atotputernic ÅŸi suveran, nimeni nu I se poate opune, ÅŸi El nu dă socoteală nimănui. Iată cum un păgân, confruntat cu Dumnezeu, recunoaÅŸte atributele Sale ÅŸi le proclamă binecuvântându-L. în mod parantetic, ne putem întreba de ce trebuie ca omul să fie confruntat într-un mod atât de dramatic cu Dumnezeu, ca NebucadneÅ£ar, pentru a recunoaÅŸte suveranitatea Sa atotputernică ÅŸi invincibilitatea Sa?

însă pentru aceia care caută la Cel Preaînalt adăpost ÅŸi izbăvire, El arată bunătate ÅŸi fidelitate - ÅŸi ce bine este să ÅŸtim că Dumnezeul nostru e Cel Preaînalt! Dacă El este cu noi, cine mai poate fi împotriva noastră?

D. Adonai - Domnul ÅŸi Stăpânul
(Geneza 15:8; Iosua 3:11; Mica 4:13)

Deoarece Dumnezeu Se revelează ca Domn ÅŸi Stăpân, Adonai merită toată cinstea ÅŸi supunerea. în zilele noastre, când toÅ£i aleargă după foloasele lor ÅŸi nu după ale lui Cristos (Fil.2:21), ne facem un mare bine dacă ne oprim să medităm asupra acestui Nume al lui Dumnezeu.

în cartea Geneza avem menÅ£ionat acest Nume în contextul unei discuÅ£ii dintre Dumnezeu ÅŸi Avram. De fapt, Dumnezeu îi vorbeÅŸte lui Avram într-o vedenie ÅŸi îl încurajează să nu se teamă, fiindcă El este scutul său, El îl apără, dar tot El este ÅŸi răsplata sa cea foarte mare. Avram răspunde promisiunilor divine folosind apelativul Adonai, sugerând poziÅ£ia ÅŸi autoritatea Aceluia la care el apelează. AÅŸa cum arată Stone, numele Adonai semnifică posesiunea ÅŸi stăpânirea lui Dumnezeu peste fiecare om, ÅŸi de aceea El cere ascultare nelimitată ÅŸi necondiÅ£ionată de la toÅ£i oamenii. TotuÅŸi, spre deosebire de termenul Ba’al (posesor), Numele Adonai arată o relaÅ£ie bazată pe dreptul lui Dumnezeu de Creator ÅŸi pe suveranitatea Sa absolută - ceea ce despre o zeitate denumită Ba’al nu se poate spune. O mai bună traducere a exclamaÅ£iei lui Avram din Geneza 15:2 ar fi deci „Stăpâne Doamne“ ÅŸi nu „Doamne Dumnezeule“, deoarece Avram spune: „Adonai Yahweh“. Mai mult, Adonai tradus prin Domnul înseamnă, după cum reiese din rădăcina cuvântului, învăţător, Stăpân sau Conducător.

în cartea lui Iosua avem alte împrejurări în care apare Numele Adonai, ÅŸi anume la trecerea Iordanului, când Iosua încurajează poporul, arătând că garanÅ£ia prezenÅ£ei divine în mijlocul lor este chivotul lui Adonai. Ce lucru mare ÅŸi minunat putea fi pentru Iosua ÅŸi oamenii lui să vadă că Domnul ÅŸi Stăpânul lor este în fruntea lor ÅŸi îi călăuzeÅŸte! Åži ce frumos se exprimă Iosua spunând: „...Chivotul Domnului, Dumnezeului întregului pământ“, câtă onoare îi acordă el lui Dumnezeu ÅŸi cum recunoaÅŸte el măreÅ£ia Sa! Se cade ca ÅŸi noi la rândul nostru să vorbim în aceiaÅŸi termeni despre Dumnezeu, căci I se cuvine.

în cartea profetului Mica 4:13, Dumnezeu însuÅŸi îÅŸi spune Adonai într-o profeÅ£ie adresată israeliÅ£ilor. în această revelaÅ£ie divină, Dumnezeu promite că va da victorie poporului Său împotriva celor care îi sunt duÅŸmani. GaranÅ£ia victoriei lor este însuÅŸi Adonai, Domnul întregului pământ!

Oare noi, care suntem fiii lui Dumnezeu, putem ignora faptul că Tatăl nostru ceresc este Adonai, Domnul întregului pământ, învăţătorul ÅŸi Conducătorul suprem? Putem noi oare să gândim, să vorbim sau să ne purtăm de parcă El ar fi un idol oarecare?

E. El Roi - Dumnezeu care vede
(Geneza 16:13; Psalmul 32:8)

întrucât Sarai, soÅ£ia lui Avram, era stearpă ÅŸi nu a mai avut răbdare, ÅŸi poate nici suficientă credinţă ca Domnul să lucreze, a luat iniÅ£iativa ÅŸi a dat pe roaba ei Hagar (Agar) de soÅ£ie lui Avram, ca măcar astfel să aibă un copil. Când evenimentul aÅŸteptat s-a produs, Hagar a dispreÅ£uit-o pe stăpâna ei, iar aceasta, profund jignită, a făcut din viaÅ£a sclavei un iad, având mână liberă din partea soÅ£ului ei.

în urma purtării aspre a stăpânei, sclava a fugit în deÅŸert ÅŸi a încercat să-ÅŸi ducă viaÅ£a lângă un izvor de apă. însă Dumnezeu a găsit-o chiar ÅŸi în deÅŸert ÅŸi i-a poruncit să se întoarcă la stăpâni. Frumoasă perspectivă pentru Hagar, dar dulceaÅ£a promisiunii divine în legătură cu fiul care i se va naÅŸte i-a dat puterea să se întoarcă ÅŸi probabil să primească pedeapsa cuvenită pentru fapta ei. în acest tumult de evenimente, în momentul în care Dumnezeu Se adresează lui Hagar, ea exclamă: „Tu eÅŸti Dumnezeu care mă vede!“ adică „Tu eÅŸti El Roi!“

Grigore de Nazians afirmă că Numele Theos dat lui Dumnezeu derivă din verbul aithein, a arde, însă Ioan Damaschin arată că Theos poate să vină la fel de bine de la theein (a alerga, a înconjura toate) sau de la theasthai, care înseamnă a vedea totul. Chiar dacă acest raÅ£ionament parantetic poate să nu fie corect, afirmaÅ£ia lui Hagar arată un adevăr fundamental: Dumnezeu vede toate lucrurile. El vede ÅŸi ce este bine, ÅŸi ce este rău, vede nu doar faptele noastre, ci ÅŸi gândurile noastre. El vede ÅŸi nevoile ÅŸi necazurile noastre, dar vede ÅŸi fuga noastră de răspundere.

în Psalmul 32:8, Dumnezeu promite într-o cântare a lui David că va avea privirea îndreptată asupra sa. Ce minunat, Dumnezeu care vede totul, El Roi, va avea privirea îndreptată asupra omului pe care îl iubeÅŸte ÅŸi veghează asupra sa zi ÅŸi noapte!

Cu siguranţă, un aspect al atotcunoaÅŸterii lui Dumnezeu este faptul că El vede toate lucrurile. Ar trebui să Å£inem cont de acest adevăr, în umblarea noastră sub privirile atente ale lui El Roi, Dumnezeul care vede.

F. El Shaddai - Dumnezeul cel Atotputernic
(Geneza 17:1; 28:3; 35:11; Exod 6:3; Isaia 13:6; Ezechel 1:24)

Când Avram a avut 99 de ani, Dumnezeu i S-a arătat ÅŸi i-a zis: „Eu sunt El Shaddai, Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea ÅŸi fii fără prihană“ (Geneza 17:1).

AÅŸa cum am arătat deja, particula El este un termen general pentru divinitate în lumea semitică ÅŸi mai ales în religia canaanită, în care El este căpetenia supremă ÅŸi absolută a zeilor. Mai trebuie adăugat că în limba akkadiană termenul „sadu“, adică munte, este asociat sau aplicat zeităţilor. Numai cine a văzut un munte poate înÅ£elege mesajul cuprins în Numele El Shaddai: permanenÅ£a, măreÅ£ia, puterea ÅŸi invincibilitatea lui Dumnezeu.

Atunci când Isaac îl binecuvântează pe Iacob, în Geneza 28:1-3, el foloseÅŸte Numele El Shaddai pentru Dumnezeu, arătând astfel că binecuvântarea dată de om (aÅŸa cum el ÅŸi-a binecuvântat deja fiul în versetul 1) este nimic, dacă nu este aÅŸezată în contextul binecuvântării date de Dumnezeul cel Atotputernic. N-ar fi rău ca ÅŸi noi să Å£inem cont de acest adevăr atunci când dorim să binecuvântăm pe cineva.

în Geneza 35:11 citim că Dumnezeu, arătându-Se lui Iacob a doua oară, îi promite că-i va schimba numele din Iacob în Israel ÅŸi, lucru deosebit de important, Dumnezeu Se declară a fi El Shaddai, Dumnezeul cel Atotputernic. Dumnezeu face această afirmaÅ£ie pentru a conÅŸtientiza în mintea ÅŸi inima lui Iacob faptul că El este garantul viitorului său ÅŸi al bunătăţii sale. De fapt, Iacob deja auzise acest Nume din gura tatălui său, dar acum îl aude chiar din gura lui Dumnezeu! Cu siguranţă că mesajul a avut un impact profund în conÅŸtiinÅ£a lui Iacob. El înÅ£elege că Dumnezeu a Cărui protecÅ£ie ÅŸi binecuvântare o cerea Isaac pentru sine este Dumnezeul care a fost cu el în toate împrejurările vieÅ£ii sale aventuroase ÅŸi Acela care vrea să-l binecuvânteze în continuare.

Stone afirmă că de fapt El Shaddai înseamnă „Cel care hrăneÅŸte“, „Care poartă de grijă“, iar Gabhart arată că puterea lui El Shaddai se relaÅ£ionează la legătura tandră a lui Dumnezeu cu copiii Săi, în sensul că El este protectorul lor, Cel care le împlineÅŸte nevoile, Cel care îi susÅ£ine ÅŸi le face bine.Aceste aspecte merită să fie luate în considerare atunci când medităm asupra relaÅ£iei noastre cu Dumnezeu ÅŸi ne facem planuri pentru zilele care ne stau înainte.

La începutul misiunii lui Moise, după ce vizita făcută faraonului a adus doar necazuri în plus poporului evreu, Dumnezeu i-a vorbit lui Moise (Exod 6:2-3) ca să îl întărească, spunându-i: „Eu sunt Domnul. M-am arătat lui Avram, lui Isaac ÅŸi lui Iacob ca Dumnezeul cel Atotputernic, dar n-am fost cunoscut de ei sub Numele Meu ca Domnul“. Delicata intervenÅ£ie a lui Dumnezeu într-un moment de criză în viaÅ£a lui Moise s-a dovedit a fi oportună ÅŸi a stabilit echilibrul lăuntric al omului lui Dumnezeu. Moise a înÅ£eles că predecesorii săi L-au cunoscut pe El Shaddai, Dumnezeul cel Atotputernic, dar el îl cunoaÅŸte pe Dumnezeu ca Domnul (Yahweh), ÅŸi în felul acesta Dumnezeu îi arată că este deosebit de predecesorii săi, e un ales al Domnului. ConÅŸtienÅ£a acestui adevăr îl urmăreÅŸte apoi pe Moise ÅŸi îi dă puterea să ducă la bun sfârÅŸit însărcinarea primită de la Dumnezeu.

împreună cu Moise putem înÅ£elege că Dumnezeu transcende veacurile, că El Se revelează copiilor Săi, aleÅŸilor Săi ÅŸi are pe inimă situaÅ£ia poporului Său ales. Dumnezeu este El Shaddai, Dumnezeul cel Atotputernic, suveran absolut, aflat la cârma istoriei naÅ£iunilor, dar ÅŸi la cârma istoriei personale a servitorilor Săi.

Aproape 1.000 de ani mai târziu, într-o profeÅ£ie adresată Babilonului prin gura profetului Isaia, Dumnezeu îÅŸi anunţă judecata ÅŸi spune: „GemeÅ£i! Căci ziua Domnului este aproape: ea vine ca o pustiire a Celui Atotputernic!“ Nu oricine este acela care se va judeca cu Babilonul, ci însuÅŸi Dumnezeul cel Atotputernic! Nu oricine se va prăvăli peste Babilon, nimicind totul în calea sa, ci Muntele! Teribile cuvinte ÅŸi teribilă judecată! De judecata unui asemenea Dumnezeu nu exista scăpare, El este atotputernic ÅŸi nimeni ÅŸi nimic nu-L poate opri.

în cu totul alte împrejurări, profetul Ezechiel aflat lângă râul Chebar, în al cincilea an al sclaviei regelui Ioachin (Ezechel 1:2), vorbeÅŸte despre Dumnezeu ca despre El Shaddai (Ezechel 1:24). în vedenia avută, Ezechiel aseamănă vâjâitul aripilor heruvimilor cu vocea Dumnezeului cel Atotputernic, cu vuietul unor ape mari. Numai un Dumnezeu atotpu-ternic poate avea o asemenea voce, ÅŸi poate că nu greÅŸim dacă spunem că dacă Dumnezeu Se aseamănă cu un munte în ceea ce priveÅŸte atributele Sale, imaginea muntelui se poate transpune în sunetul unor ape mari în ceea ce priveÅŸte vocea divină.

Åžtim că Numele El Shaddai a servit ca Nume în perioada patriarhilor, până la Moise, dar nu era de uz cultic sau ritual, ci moral ÅŸi etic. într-adevăr, imaginea lui Dumnezeu ca Munte este sugestivă, ÅŸi în domeniul moral ÅŸi etic al umblării noastre cu Dumnezeu reprezintă o imagine de referinţă în ceea ce priveÅŸte autoritatea ÅŸi fermitatea de neclintit.

G. El Olam - Dumnezeul Etern
(Geneza 21:33; Isaia 40:28)

Dacă Dumnezeu este ca un munte fiindcă are toată puterea ÅŸi măreÅ£ia, El e ca un munte ÅŸi pentru că este etern. Traducerea expresiei atta hu din Psalmul 102:27, reluată în Evrei 1:12, este „Tu eÅŸti acelaÅŸi“ ÅŸi reflectă atât eternitatea, cât ÅŸi caracterul neschimbat al lui Dumnezeu.

în Geneza 21:33, după legământul făcut de Abraham cu Abimelec, vedem că-L invocă pe El Olam, Dumnezeul Etern. Invocarea acestui Nume a fost necesară, întrucât jurământul făcut a avut un caracter permanent în efect, ÅŸi cine altcineva putea oficializa ÅŸi sfinÅ£i acest jurământ decât Dumnezeul Etern? Caracterul Său etern ÅŸi neschimbat dă autoritate ÅŸi efect jurământului făcut, ÅŸi Abraham dovedeÅŸte astfel că ÅŸtie în faÅ£a cărei autorităţi sau în faÅ£a cărui martor a încheiat el jurământul cu pricina.

în cartea profetului Isaia, în Isaia 40:12-31, Dumnezeu Se descrie pe Sine ca ÅŸi Creator atotputernic ÅŸi Se pune în antiteză cu idolii neputincioÅŸi, folosind la un moment dat în versetul 28 Numele El Olam, Dumnezeul Etern. Dacă toate lucrurile sunt trecătoare, dacă toate aspectele Naturii divine reflectate în creaÅ£ie au caracter trecător (fiindcă creaÅ£ia e trecătoare), eternitatea Sa în schimb nu este ceva relativ, ceva efemer. Cerul ÅŸi pământul vor trece, dar Dumnezeu a fost, este ÅŸi va fi.

Cuvintele lui Dumnezeu se arcuiesc peste timp ÅŸi ne înfăţiÅŸează ÅŸi nouă, ca ÅŸi poporului ales, eternitatea Sa ÅŸi caracterul Său neschimbat. Faptele ÅŸi vorbele noastre pot fi îndoielnice, dar ceea ce spune sau face Dumnezeul Etern are caracter autoritar ÅŸi permanent.

H. Yahweh Iireh - Domnul va purta de grijă
(Geneza 22:14)

Pentru Abraham a trebuit să fie un adevărat ÅŸoc faptul că Dumnezeu îi cerea să aducă drept sacrificiu pe fiul său primit cu atâta greutate ÅŸi în chip miraculos, ÅŸi culmea, primit chiar din partea lui Dumnezeu. Abraham s-a conformat voii lui Dumnezeu ÅŸi a procedat la împlinirea voii Sale revelate pentru el ÅŸi fiul său, chiar dacă nu întrezărea nici o ieÅŸire din criză ÅŸi nu-ÅŸi putea închipui viaÅ£a decurgând în mod normal, după moartea fiului său.

Probabil că pe drumul lung care ducea până la locul în care Isaac trebuia sacrificat, Abraham a fost frământat de tot felul de gânduri legate de promisiunile lui Dumnezeu, de fiul său, de viitorul familiei sale ÅŸi de ceea ce urma să spună soÅ£iei sale. Viitorul se contura în culori sumbre pentru Abraham, însă în momentul în care a intervenit Dumnezeu, întreg cursul evenimentelor ÅŸi deci al gândurilor sale s-a schimbat.

în versetul 8 citim că Abraham i-a spus fiului său că Dumnezeu va purta de grijă cu privire la mielul pentru sacrificiu, însă exclamaÅ£ia din versetul 14, plină de uimire, recunoÅŸtinţă, bucurie ÅŸi adorare „Domnul va purta de grijă“ dă nu numai numele acelui loc, ci dă ÅŸi un Nume nou lui Dumnezeu: Yahweh Iireh.

Cine ar fi fost mai îndreptăţit ca Abraham să dea Nume lui Dumnezeu ÅŸi cine este mai în drept decât noi să-I dea în continuare acest Nume? Istoria biblică, istoria Bisericii ÅŸi povestea vieÅ£ii noastre, toate ne vorbesc despre Yahweh Iireh, Domnul care va purta de grijă!

Suveranitatea ÅŸi atotputernicia lui Dumnezeu sunt evidente ÅŸi în purtarea Sa de grijă, mai ales în împrejurările în care nu vedem nici o soluÅ£ie, nici o modalitate de a ieÅŸi din criză. în momente ca acestea, când suntem nevoiÅ£i să ne recunoaÅŸtem micimea ÅŸi limitările, intervine Dumnezeu, Yahweh Iireh, ÅŸi îÅŸi găseÅŸte plăcerea în a ne ajuta, în a ne scoate la liman, în a crea un drum acolo unde nu exista nici o speranţă.

I. Yahweh Rafa - Domnul care te vindecă
(Exod 15:26)

Moise a pornit cu poporul Israel de la Marea RoÅŸie ÅŸi, după trei zile de mers în deÅŸert, nu au mai găsit apă. La Mara era apă, dar nu se putea bea, ÅŸi poporul a murmurat împotriva lui Moise, deci implicit împotriva lui Dumnezeu.

SoluÅ£ia lui Dumnezeu pentru problema poporului a fost o bucată de lemn pe care Moise l-a aruncat în apă, ÅŸi aceasta a devenit potabilă; chiar dacă acest lemn a fost o soluÅ£ie de moment, el indică fără cuvinte soluÅ£ia ultimă sau supremă pentru popor ÅŸi anume Domnul Dumnezeu însuÅŸi.

Dumnezeu le promite evreilor la Mara că dacă vor lua aminte la vocea Lui, dacă vor face voia Sa şi vor păzi poruncile Lui, El nu-i va lovi cu nici una din bolile cu care a lovit Egiptul. Garanţia acestei afirmaţii plină de conţinut este chiar Numele de care Se foloseşte Dumnezeu: Yahweh Rafa.

Această garanţie divină dăinuieşte peste secole şi ne asigură şi pe noi de puterea lui Dumnezeu de a ne vindeca de boli - dar ce este chiar mai important, Dumnezeu, şi numai El, ne poate vindeca de cele mai grave boli: cele sufleteşti şi cele spirituale.

Sunt unii care spun că, întrucât există suferinţă, se poate spune că Dumnezeu este binevoitor, dar oarecum neputincios, sau este atotputernic, dar oarecum răuvoitor, sau este chiar neputincios ÅŸi răuvoitor. însă noi ÅŸtim din Sfânta Scriptură ÅŸi din viaÅ£a noastră de zi cu zi că Dumnezeu este atotputernic ÅŸi binevoitor, ÅŸi atunci când alege să nu ne vindece de vreo boală sau infirmitate, face acest lucru în suveranitatea Sa, îÅŸi exercită divinitatea ÅŸi o face în mod didactic. Uneori, Dumnezeu îngăduie un rău oarecare pentru a ne putea binecuvânta cu un bine ÅŸi mai mare. Åži să nu uităm că uneori Dumnezeu sacrifică ceea ce se poate vedea pentru a ne duce la o mai mare asemănare cu Fiul Său în cele lăuntrice.

Åži chiar dacă pe acest pământ rămânem nevindecaÅ£i de anumite boli fizice, psihice sau chiar spirituale, credem cu tărie ÅŸi proclamăm vindecarea definitivă ÅŸi totală de care ne vom bucura în cer, în prezenÅ£a gloriei Sale, în prezenÅ£a Domnului care ne vindecă.

J. Yahweh Nissi - Domnul este Steagul meu
(Exod 17:15)

Nu cu mult timp după prima lună petrecută de Israel în deÅŸert, a venit Amalec să se lupte cu evreii la Refidim, fără să ÅŸtie că astfel îÅŸi pecetluieÅŸte soarta în mod dramatic ÅŸi încă pentru totdeauna.

Moise a dat ordin lui Iosua să aleagă niÅŸte bărbaÅ£i cu care să-i înfrunte pe amaleciÅ£i, promiÅ£ând că el va sta în timpul luptei pe vârful dealului, cu toiagul lui Dumnezeu în mână. Iosua s-a dus la luptă, iar Moise ÅŸi-a ocupat locul, ambii lucrând sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Când Moise îÅŸi ridica mâna, erau mai tari evreii, iar când îÅŸi lăsa mâna în jos, erau mai tari amaleciÅ£ii, aÅŸa că Aaron ÅŸi Hur, văzând că Moise oboseÅŸte, l-au aÅŸezat pe o piatră ÅŸi i-au sprijinit mâinile în tot timpul luptei, asigurând astfel victoria lui Israel.

Ca urmare a acestui eveniment îmbucurător, Moise a construit un altar ÅŸi i-a pus numele Yahweh Nissi, Domnul este Steagul (Stindardul) meu. Aceasta dovedeÅŸte că Moise a văzut în mod direct realitatea ÅŸi a înÅ£eles că nu vitejia lui Iosua ÅŸi a oamenilor săi, ÅŸi nici mijlocirea sa nu au câÅŸtigat victoria, ci Dumnezeu însuÅŸi. Cuvintele „Domnul este Steagul meu“ arată că Dumnezeu e ceea ce ne reprezintă sau ceea ce ne defineÅŸte, respectiv înrolarea în serviciul Său, Dumnezeu ne dă demnitate ÅŸi este garanÅ£ia victoriei noastre.

Aceia care se bizuie pe capacităţile proprii, pe relaÅ£iile pe care le au, aceia care se bizuie pe orice altceva decât pe puterea ÅŸi sfinÅ£enia lui Dumnezeu sunt sortiÅ£i eÅŸecului, în timp ce aceia care îl declară pe Dumnezeu conducător ÅŸi îl proclamă în consecinţă se vor bucura de izbândă. Dumnezeu este un suveran atotputernic ÅŸi neschimbat, care Åži-a călăuzit poporul prin deÅŸert, l-a trecut Iordanul ÅŸi l-a dus în Å£ara promisă. Se merită cu adevărat să lupÅ£i sub steagul unui astfel de Dumnezeu!

K. Yahweh Mekodishem - Domnul care vă sfinţeşte
(Exod 31:13)

Pentru ca să-Åži arate gloria pe măsura înÅ£elegerii poporului Său, Dumnezeu le-a dat reguli pentru construirea tabernacolului, a mobilierului său ÅŸi reguli pentru hainele preoÅ£eÅŸti. Åži imediat după aceste detalii, Dumnezeu dă poruncă pentru Å£inerea Sabatului, ca semn din care se va cunoaÅŸte că Dumnezeu este Yahweh Mekodishem, Domnul care îi sfinÅ£eÅŸte (Exod 31:13). Ideea de sfinÅ£enie ÅŸi de sfinÅ£ire prezentă în contextul construirii tabernacolului este astfel continuată pe planul sărbătorilor religioase.

într-adevăr, Dumnezeul cel Sfânt trebuie să-Åži transmită sfinÅ£enia, ÅŸi pentru că este sfânt, El poate sfinÅ£i. Ceea ce se întâmplă e că Dumnezeul drept îÅŸi transmite neprihănirea (conformarea cu standardul divin) către păcătoÅŸi ÅŸi îi îndreptăţeÅŸte d propriei Sale naturi. El caută mereu să-i elibereze pe păcătoÅŸi, pe cei care au eÅŸuat, dar nu este un vânător de greÅŸeli. întrucât sfinÅ£irea înseamnă separare de ceva anume ÅŸi separare pentru ceva anume, pe lângă faptul că sfinÅ£irea înseamnă o relaÅ£ie, în Vechiul Testament persoanele sau obiectele sfinte (sacre) sunt cele separate de cele obiÅŸnuite din viaÅ£a de fiecare zi ÅŸi sunt dedicate servirii lui Dumnezeu.

Åži, interesant, ideea fundamentală din spatele cuvântului ebraic tradus „îndreptăţit“ (justificat), este aceea de a corespunde unui standard sau unei norme, ceea ce este opusul caracterului capricios ÅŸi arbitrar atribuit zeităţilor Orientului Apropiat antic.

Putem uÅŸor deduce că orice practică religioasă ar fi avut evreii, Dumnezeu e Acela care îi sfinÅ£eÅŸte, lucru valabil ÅŸi pentru noi în ziua de astăzi. Omul, prin propria sa putere, nu se poate sfinÅ£i, dar poate să se încredinÅ£eze lui Dumnezeu, se poate dedica Lui ÅŸi, în contextul acestei dedicări, gesturile sau acÅ£iunile sale vor fi socotite ca instrumente ale sfinÅ£irii. Spre deosebire de celelalte popoare, care ÅŸi ele îÅŸi aveau oamenii „sfinÅ£i“ ÅŸi obiectele „sfinte“, în cazul evreilor, Dumnezeu îÅŸi împărtăşeÅŸte sfinÅ£enia cu poporul Său, ceea ce la popoarele păgâne este imposibil de realizat.

în acest proces al sfinÅ£irii, Dumnezeu este Cel care îl învaţă pe om cum să se delimiteze de păcat ÅŸi să se dedice servirii Sale. Dacă Dumnezeu nu îÅŸi transmite sfinÅ£enia către oameni, aceÅŸtia neputându-se sfinÅ£i din propria putere, comuniunea cu Dumnezeu e exclusă; aceasta, deoarece sfinÅ£enia oferă cadrul comuniunii cu Dumnezeu, ÅŸi nimic întinat nu poate sta în prezenÅ£a sfinÅ£eniei Sale.

L. El Qanna - Dumnezeul gelos
(Exod 34:14; Deuteronom 4:24)

După teribila păcătuire a poporului prin închinarea la viÅ£elul de aur făcut de propriile lor mâini, Dumnezeu a înnoit legământul Său cu poporul, prin intermediul lui Moise. Dumnezeu le-a promis că vor vedea minuni cum nu au mai fost ÅŸi că vor vedea lucrarea Domnului, dar le-a ÅŸi poruncit să nu facă alianţă cu popoarele ţării în care vor intra.

Mai mult decât atât, evreii trebuiau să distrugă altarele idolatre, stâlpii idolatri ÅŸi orice loc de venerare a idolilor, fiindu-le interzisă venerarea acestor zeităţi locale. Dumnezeu îÅŸi însoÅ£eÅŸte porunca cu un Nume care îi arată caracterul: El Qanna, Dumnezeul gelos. Dar gelozia lui Dumnezeu este manifestarea iubirii sfinte a lui Dumnezeu faţă de poporul Său. Dumnezeu este un suveran atotputernic, stăpânul poporului Său, care poartă de grijă poporului Său, îl călăuzeÅŸte, îl vindecă, îl sfinÅ£eÅŸte ÅŸi vrea să aibă comuniune cu el.

Cuvintele din Deuteronom 4:24 sună ca o avertizare referitoare la gelozia divină: „Domnul Dumnezeul tău este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos“. AÅŸa cum nu ne putem juca cu focul obiÅŸnuit, tot aÅŸa nu ne putem juca cu focul geloziei divine. Iubirea lui Dumnezeu este ca un foc care mistuie orice infidelitate. Gelozia Sa nu este destinată să stârnească teroare, ci să îndrume omul spre relaÅ£ia de iubire faţă de Dumnezeu, în sfinÅ£enie.

O bună modalitate de a ne delimita de orice sursă de infidelitate este nimicirea ei sau, dacă nu se poate, atunci participarea la sfinÅ£enia lui Dumnezeu, care ne va da puterea să ne separăm de păcat, de idolatrie ÅŸi să ne dedicăm lui Dumnezeu, în iubire ÅŸi sfinÅ£enie.

M. Yahweh Shalom - Domnul păcii
(Judecători 6:24)

Poporul evreu era terorizat de madianiÅ£i, ca pedeapsă divină, dar la un moment dat Dumnezeu intervine totuÅŸi, pentru a-Åži elibera poporul de această teroare. El alege pe Ghedeon ca instrument al eliberării ÅŸi îl cercetează, revelându-i ce lucrare mare va avea de împlinit pentru popor ÅŸi pentru Dumnezeu.

Ghedeon, speriat de vizita divină, este convins că va muri fiindcă a văzut pe îngerul Domnului, însă Domnul îi spune: „Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri“. Aceste cuvinte ieÅŸite din gura Domnului îl marchează atât de profund pe Ghedeon, încât construieÅŸte un altar în acel loc ÅŸi îi pune numele Yahweh Shalom, Domnul păcii.

Dacă Moise a construit un altar căruia i-a pus numele Yahweh Nissi, iată că Ghedeon pune un alt nume altarului construit de el, ÅŸi pe bună dreptate. Construirea altarului, ca gest simbolic, dovedeÅŸte supunerea lui Ghedeon faţă de Dumnezeu, atitudinea sa de închinare ÅŸi de cinstire a Lui, dar are ÅŸi rolul de a comemora întâlnirea dintre Dumnezeu ÅŸi om. Cuvintele Domnului aducătoare de pace lăuntrică lui Ghedeon au însoÅ£it mesajul de pace pentru poporul Israel, pace care urma să vină în urma eliberării de teroarea madianită.

AcelaÅŸi lucru putem să-l vedem ÅŸi astăzi atât în viaÅ£a noastră, cât ÅŸi în viaÅ£a celor din jurul nostru. Se spune că una dintre problemele fundamentale ale omenirii este alienarea, adică înstrăinarea - unii merg până acolo încât definesc păcatul ca alienare ÅŸi în consecinţă definesc salvarea (mântuirea) ca îndepărtarea alienării, adică împăcarea cu sinele ÅŸi cu semenii; noi trebuie să arătăm că alienarea este doar un rezultat al păcatului ÅŸi nu păcatul în sine. Åži o dată ce afirmăm acest lucru, putem arăta în continuare că Dumnezeu este Acela care aduce pacea, atât în relaÅ£ia omului cu Dumnezeu, cât ÅŸi în relaÅ£ia omului cu sinele, cu semenii ÅŸi cu natura înconjurătoare. Numai Dumnezeu poate rezolva problema alienării noastre.

Cuvintele lui Ghedeon sunt adevărate, Dumnezeu doreÅŸte pacea, deÅŸi El este ÅŸi un foc mistuitor: acÅ£iunile Sale prin care Se revelează pe Sine oamenilor, prin care îÅŸi transmite sfinÅ£enia oamenilor, prin care le arată iubire ÅŸi purtare de grijă, prin care îi călăuzeÅŸte ÅŸi îi vindecă, sunt menite să restabilească pacea, cea dintre Dumnezeu ÅŸi om ÅŸi cea dintre oameni. Numai Yahweh Shalom, Domnul păcii, poate face acest lucru.

N. Yahweh Sabaoth - Domnul oÅŸtirilor
(1 Samuel 15:2; Psalmul 46:11; Isaia 6:3; 14:24,27)

Serviciul profetic începe o dată cu Samuel ÅŸi continuă până la captivitatea babiloniană. Samuel este un om deosebit ÅŸi un profet deosebit. în momentul în care îl unge rege pe Saul, Samuel rosteÅŸte o profeÅ£ie, în care lui Saul i se deschide o perspectivă deosebită, dar acesta se poartă atât de rău, încât Dumnezeu ajunge să regrete că l-a încoronat. O altă profeÅ£ie ce va marca viaÅ£a lui Saul (care nu a fost prea lungă de la acest moment încolo), vine tot prin Samuel ÅŸi conÅ£ine porunca lui Dumnezeu de a nimici pe amaleciÅ£i ÅŸi toate posesiunile lor. în acest mesaj, Dumnezeu Se numeÅŸte pe Sine Yahweh Sabaoth (evr. Ţăbaoth), Domnul oÅŸtirilor (1 Samuel 15:2).

Există trei sugestii referitoare la înÅ£elesul expresiei Domnul oÅŸti-rilor: se referă la forÅ£ele pământeÅŸti ale armatelor israelite, se referă la oÅŸtirile cereÅŸti ale astrelor sau se referă la oÅŸtile îngereÅŸti din cer. în cazul de faţă putem afirma fără rezerve că Dumnezeu lasă să se înÅ£eleagă faptul că El este comandantul suprem al israeliÅ£ilor, dar Numele Său implică ÅŸi celelalte două aspecte menÅ£ionate mai sus. Iudaismul ajunge să conceapă treptat un Dumnezeu care nu stă nicăieri, ci merge mereu în fruntea poporului Său, participă la toate evenimentele sale istorice; deci un Dumnezeu temporal, istoric, care nu locuieÅŸte într-o lume „de dincolo“, ci îÅŸi conduce poporul spre epoca mesianică. Această imagine a lui Dumnezeu nu descrie doar pe Yahweh Nissi, ci ÅŸi pe Yahweh Sabaoth, Domnul oÅŸtirilor, comandantul suprem care îÅŸi conduce poporul la luptă, ÅŸi primul care trebuie să execute ordinele Sale este regele Israelului.

A doua parte a Psalmului 46 pune în antiteză regatele pământeÅŸti ÅŸi suveranitatea lui Dumnezeu, iar în versetele 7 ÅŸi 11 citim despre Yahweh Sabaoth, Domnul oÅŸtirilor, care este Cel care îÅŸi păzeÅŸte poporul, care instaurează pacea (doar El este ÅŸi Yahweh Shalom!) ÅŸi care îÅŸi exercită Dumnezeirea pe faÅ£a întregului pământ. Această suveranitate a Sa absolută este proclamată ÅŸi de serafimii care îl înconjoară ÅŸi strigă: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oÅŸtirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!“, ceea ce ne face să înÅ£elegem că Dumnezeu este ÅŸi comandantul suprem al oÅŸtilor de îngeri, precum ÅŸi conducătorul suprem al universului.

în profeÅ£ia adresată Asiriei, Dumnezeu Se declară Yahweh Sabaoth, Domnul oÅŸtirilor, care Se va război cu asirienii ÅŸi îÅŸi va elibera poporul. Nimeni nu I se poate împotrivi ÅŸi nimeni nu-I poate zădărnici planurile. Pe cât este de adevărat că Dumnezeu doreÅŸte pacea, pe atât este de adevărat că El nu tolerează nici idolatria ÅŸi nici răzvrătirea, ci ia atitudine - ÅŸi aceasta cu atât mai mult când aceste lucruri îi apasă poporul ÅŸi copiii iubiÅ£i ai poporului Său.

Acestui Dumnezeu ne închinăm noi, pe El îl proclamăm ÅŸi sub conducerea Sa suverană ne luptăm pentru gloria Sa, iar El Se aruncă în luptă ÅŸi ne aduce victoria ÅŸi izbăvirea.

O. Yahweh Raah - Domnul este Păstorul meu
(Psalmul 23:1)

Imaginea Bisericii ca turmă aflată sub păstorirea lui Cristos îÅŸi are corespondentul vetero-testamentar în imaginea Israelului ca turmă păsătorită de Yahweh Raah.

Imaginea pastorală contrastează puternic cu imaginea războinică, ÅŸi totuÅŸi, Dumnezeu este Păstorul poporului Său. Această păstorire se desfăşoară atât la nivelul întregului popor, cât ÅŸi la nivelul fiecărui individ.

Dumnezeu îÅŸi călăuzeÅŸte poporul, îl hrăneÅŸte ÅŸi îi dă odihnă, iar atunci când traversează vremuri tulburi sau perioade dificile, El îÅŸi însoÅ£eÅŸte turma fără ezitare. Pe lângă faptul că Dumnezeu poartă de grijă nevoilor poporului Său, El îl ÅŸi disciplinează în vederea unei umblări drepte, integre, în bună comuniune cu marele Păstor al oilor. Åži ceea ce numai Dumnezeu poate face, este să binecuvinteze cu prosperitate ÅŸi belÅŸug pe ai Săi, în ciuda duÅŸmanilor răuvoitori. Dumnezeu desfide pe oricine lucrează împotriva poporului Său ÅŸi îÅŸi etalează puterea ÅŸi bunătatea, făcând aceasta în aÅŸa fel, încât cei răi să poată vedea acest lucru.

Nu că Dumnezeu Se poartă ca un lăudăros, El nu face altceva decât să-Åži demonstreze iubirea sub forma călăuzirii, a purtării de grijă, a asigurării păcii, a disciplinării ÅŸi a călătoririi împreună cu „turma“ Sa. Ideea Dumnezeului care locuieÅŸte în cort cu poporul Său apare ÅŸi în imaginea Sa pastorală ÅŸi este adeverită de cuvintele lui David: „Voi locui în Casa Domnului până la sfârÅŸitul zilelor mele“.

înÅ£elegem că deÅŸi multe aspecte ale grijii pastorale ale lui Dumnezeu faţă de poporul Său se reflectă în latura naturală a lucrurilor, totuÅŸi aspectul esenÅ£ial este relaÅ£ia dintre Păstor ÅŸi turmă, comuniunea dintre Yahweh Raah ÅŸi turma păşunii Sale.

P. Kedosh Israel - Sfântul lui Israel
(Isaia 1:4)

Åžtim că Dumnezeu e Cel care îÅŸi sfinÅ£eÅŸte poporul, El este Yahweh Mekodishem, ÅŸi de aceea putem înÅ£elege ÅŸi aproba referirea la Dumnezeu ca la Sfântul lui Israel.

Dacă Dumnezeu nu ar fi sfânt, nu ar putea sfinÅ£i pe nimeni, ÅŸi nici nu ar putea pretinde ca cineva să se sfinÅ£ească în vederea comuniunii cu El; totuÅŸi, numai Dumnezeu e sfânt, ÅŸi această sfinÅ£enie a Sa este ontologică, fiinÅ£ială, este una dintre însuÅŸirile Sale definitorii. Dumnezeu este curat, separat de orice păcat, separat de lume. Gnosticii spun că materia este rea ÅŸi, de aceea, Dumnezeu Se separă de materie, Se separă de lume, El nu poate să intre în contact cu lumea materială. Noi ÅŸtim că Dumnezeu a creat lumea, universul, ÅŸtim că materia nu este rea în sine ÅŸi de aceea afirmăm că Dumnezeu Se separă de lume în sensul că Se separă de orice element care îi lezează demnitatea sau îi profanează sfinÅ£enia; Dumnezeu Se separă de orice lucru care nu-I respectă suveranitatea ÅŸi gloria. SfinÅ£enia lui Dumnezeu stă tocmai în separarea Sa, în neasemănarea cu chipul lumii aÅŸa cum îl percem noi.

Cele afirmate mai sus se reflectă în cuvintele lui Dumnezeu date prin profetul Isaia (Isaia 1:4), care spun: „Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelege, sămânţă de nelegiuiÅ£i, copii stricaÅ£i! Au părăsit pe Domnul, L-au dispreÅ£uit pe Sfântul lui Israel, I-au întors spatele...“ Purtarea cea rea a poporului este pusă în contrast cu aÅŸteptările divine referitoare la purtarea lor, aÅŸteptări izvorâte din sfinÅ£enia lui Dumnezeu.

Singura modalitate corectă de a ne raporta la Dumnezeu este participarea la sfinÅ£enia Sa, pe care El doreÅŸte să ne-o împărtăşească; sfinÅ£enia este cadrul de referinţă, elementul definitoriu pentru umblarea noastră cu Dumnezeu. Pe vremea când Dumnezeu locuia în cort cu poporul Său, în jurul tabernacolului erau aÅŸezate corturile preoÅ£ilor, ca o centură a sfinÅ£eniei care să protejeze sfinÅ£enia lui Dumnezeu pe de-o parte, ÅŸi existenÅ£a poporului pe de altă parte; aceasta pentru că sfinÅ£enia lui Kedosh Israel nu poate coexista cu păcatul, cu nesfinÅ£enia.

Q. El Gibbor - Dumnezeul cel Puternic
(Isaia 10:21)

Dumnezeu promite în capitolul 10 al cărÅ£ii lui Isaia că Se va judeca cu Asiria, pe de o parte, iar pe de altă parte promite că rămăşiÅ£a poporului Său se va întoarce la El.

DeÅŸi S-a revelat deja ca Cel Atotputernic, Dumnezeu foloseÅŸte Numele El Gibbor, Dumnezeul cel Puternic, pentru că vrea să Se compare cu idolii neputincioÅŸi dispreÅ£uiÅ£i de asirieni, în campaniile lor de cucerire. Asirienii s-au îngâmfat văzând că zeităţile locale nu au putut apăra populaÅ£ia de atacurile lor, ÅŸi de aceea Dumnezeu vrea să înfrângă această îngâmfare, arătându-Åži puterea.

El Gibbor, Dumnezeul cel Puternic, îÅŸi va apăra poporul ÅŸi va semăna prăpăd în tabăra asiriană. Descrierea se bucură de o plasticitate remarcabilă: „Domnul, Dumnezeul oÅŸtirilor va trimite ofilirea prin războinicii Lui cei voinici, ÅŸi între aleÅŸii lui va izbucni un pârjol ca pârjolul unui foc“. Domnul oÅŸtirilor, Yahweh Sabaoth, e Acela care este Dumnezeul cel Puternic ÅŸi El va face de ruÅŸine armata asiriană. „Lumina lui Israel se va preface în foc, ÅŸi Sfântul lui într-o flacără care va mistui ÅŸi va arde spinii ÅŸi mărăcinii lui, într-o zi“. Pentru a mări efectul dramatic al mesajului divin, Dumnezeu Se prezintă ca Sfântul lui Israel: asirienii trebuie să-ÅŸi dea seama cu cine au de a face, ÅŸi anume nu cu vreun idol neputincios, o mică zeitate locală, ci cu Dumnezeu, care este puternic, e Domn al oÅŸtirilor ÅŸi este sfânt. SfinÅ£enia Sa se răsfrânge asupra poporului Său, aÅŸa cum puterea Sa se transmite servitorilor Săi, pentru a câÅŸtiga victoria. Iubirea geloasă a lui Dumnezeu va fi ca un foc care va pârjoli ÅŸi va mistui pe aceia care caută să facă rău poporului ales.

Ca ÅŸi oamenii din vremurile de demult, contemporanii noÅŸtri îÅŸi pun speranÅ£a în tot felul de lucruri, aÅŸteaptă ajutor de la tot felul de entităţi, însă victoria va fi doar a acelora care îÅŸi pun speranÅ£a în El Gibbor, Dumnezeul cel Puternic.

R. El Khai - Dumnezeul cel Viu
(Isaia 37:4)

Sanherib, regele Asiriei, a atacat ÅŸi a cucerit oraÅŸele fortificate ale lui Iuda, în jurul anului 705 î. Cr., trimiÅ£ându-l pe generalul său RabÅŸache cu o armată puternică să cucerească Ierusalimul. RabÅŸache îi îndeamnă locuitorii oraÅŸului să nu se încreadă în Dumnezeu, pe care nu-L vedea cu nimic mai presus de idolii întâlniÅ£i până acum în cariera sa. La auzul acestei provocări, regele Ezechia apelează la Dumnezeu ÅŸi, în rugăciunea sa, foloseÅŸte Numele El Khai, Dumnezeul cel Viu (Isaia 37:4).

La cea de a doua provocare, regele apelează iarăşi la Dumnezeu ÅŸi din nou îl numeÅŸte El Khai (Isaia 37:17). Răspunsul lui Dumnezeu este pe măsura Personalităţii Sale: „Pe cine ai batjocorit ÅŸi ai ocărât tu? împotriva cui Å£i-ai ridicat glasul ÅŸi Å£i-ai îndreptat ochii? împotriva Sfântului lui Israel; prin slujitorii tăi ai batjocorit pe Domnul...“ Până ÅŸi simpla citire a acestor cuvinte are darul de a înfiora inima, dar asirianul ÅŸi-a dat seama prea târziu împotriva cui s-a ridicat el cu război. Dumnezeu nu este vreun idol neputincios ÅŸi lipsit de viaţă, ci este El Khai, Dumnezeul cel Viu!

O dată ce conÅŸtienÅ£a israeliÅ£ilor că au de a face cu un Dumnezeu viu creÅŸte, eternitatea Sa devine axiomatică. Dumnezeul care Se numeÅŸte pe Sine Yahweh, Eu sunt, are viaÅ£a în Sine ÅŸi este etern. Ideea că Dumnezeu Se poate naÅŸte este absurdă pentru evrei, ÅŸi tăcerea Vechiului Testament cu privire la această temă este cel mai bun argument cu privire la concepÅ£ia ebraică despre Dumnezeu, în comparaÅ£ie cu concepÅ£iile popoarelor străine. Idolii popoarelor au avut ÅŸi vor avea o existenţă efemeră, îÅŸi vor pierde popularitatea, vor fi daÅ£i de ruÅŸine de către înÅŸiÅŸi adoratorii lor, însă El Khai, Dumnezeul cel Viu, are o existenţă eternă ÅŸi o putere eternă, pe care le ÅŸi demonstrează în faÅ£a tutu-ror acelora care vor să intre în competiÅ£ie cu El.

Credem că este bine să nu uităm această dimensiune fundamentală a Fiinţei lui Dumnezeu, şi anume faptul că este viu şi că este etern.

S. Yahweh Tsidkenu - Domnul neprihănirea noastră
(Ieremia 23:6; 33:16)

în concepÅ£ia lui Bergson, Dumnezeu este mai puÅ£in o existenţă transcendentă ÅŸi mai mult o forţă morală care acÅ£ionează prin singura fiinţă capabilă să-I continue creaÅ£ia, ÅŸi anume omul. însă din paginile Sfintei Scripturi rezultă cu totul altceva.

în profeÅ£ia mesianică din Ieremia 23:5-6, Dumnezeu aminteÅŸte un Nume care este strâns legat de altele două, ÅŸi anume de Yahweh Mekodishem, Domnul care vă sfinÅ£eÅŸte, ÅŸi de Kedosh Israel, Sfântul lui Israel. Este vorba despre Numele Yahweh Tsidkenu, Domnul neprihănirea noastră. Referirea la acest Nume apare apoi în Ieremia 33:16, tot în context mesianic.

Termenul Tsidkenu vine de la tsedek, adică neprihănire (neprihănire). Această neprihănire (conformare cu standardul divin) care ni se atribuie sau care ni se pune în cont este neprihănirea lui Dumnezeu, o componentă a sfinÅ£eniei Sale ÅŸi a gloriei Sale. Singura modalitate de a rezolva problema neprihănirii poporului (adică aceea de a fi drept, conform standardului divin) este cea aleasă de Dumnezeu: El trebuie să-i vindece, să-i sfinÅ£ească, să-i călăuzească, să le poarte de grijă; Dumnezeu trebuie să fie neprihănirea lor, aÅŸa cum trebuie să fie Steagul lor.

Dacă poporul nu se poate sfinÅ£i pe sine, cu atât mai mult nu-ÅŸi poate atribui neprihănirea; este nevoie ca Dumnezeu să facă aceste lucruri. Åži pentru că Dumnezeu este Yahweh Tsidkenu, neprihănirea aceasta este nestricăcioasă, nealterabilă. Cele omeneÅŸti se pot nimici sau compromite, dar cele divine sunt cu mult deasupra oricăror alte lucruri, ele fiind niÅŸte daruri ontologice, fiinÅ£iale ale Naturii lui Dumnezeu.

T. Yahweh Shama - Domnul este aici
(Ezechel 48:35)

Chiar ultimele cuvinte ale cărÅ£ii profetului Ezechiel sunt: „Åži din ziua aceea, numele cetăţii va fi: Yahweh Shama, Domnul este aici!“ (Ezechel 48:35).

De fapt, în ultima parte a cărÅ£ii sale, Ezechiel descrie vedenia noului oraÅŸ Ierusalim, ÅŸi Numele pe care tocmai l-am amintit vine să încununeze promisiunea profetică făcută de Dumnezeu.

Yahweh Shama înseamnă că Dumnezeu este prezent, ÅŸi încă în mod permanent (ne aducem aminte de Yahweh), înseamnă că Dumnezeu este alături de poporul Său (ne aducem aminte de Yahweh Raah), înseamnă că El îÅŸi sfinÅ£eÅŸte poporul (Yahweh Mekodishem, Kedosh Israel), că El este neprihănirea lor (Yahweh Tsidkenu) ÅŸi, desigur, că El este Adonai, Domnul ÅŸi Stăpânul, precum ÅŸi Yahweh Iireh, Domnul care le poartă de grijă.

Poate că acest Nume arată cel mai pregnant această trăsătură a Naturii lui Dumnezeu, locuirea împreună cu poporul Său. Nu putem vorbi despre israeliÅ£i fără să vorbim despre Dumnezeu, după cum nu putem vorbi despre El fără a vorbi despre poporul ales.

Dumnezeu nu este un stăpân tiranic care guvernează de la depărtare poporul, nu e un despot interesat doar de exploatarea maselor, ci este un Stăpân ÅŸi Domn care Se implică activ ÅŸi dinamic în viaÅ£a supuÅŸilor Săi ÅŸi locuieÅŸte împreună cu ei. în acest fel se adevereÅŸte că celebra expresie teologică „deja, dar nu încă“ este valabilă: Domnul este aici, dar comuniunea ÅŸi locuirea împreună cu Dumnezeu îÅŸi vor găsi expresia ultimă sau finală la împlinirea tuturor lucrurilor, la venirea epocii viitoare.

U. Attiq Yomin - Cel îmbătrânit de zile
(Daniel 7:9,13,22)

Cel îmbătrânit de zile! Nici nu se putea găsi un Nume mai potrivit sau mai plastic pentru Cel care este Eu sunt (Yahweh) ÅŸi Dumnezeul Etern (El Olam).

Daniel a avut o vedenie de noapte, în care a văzut patru animale sălbatice care au ieÅŸit din mare, ÅŸi apoi a văzut niÅŸte tronuri. Pe acestea S-a aÅŸezat Cineva care avea o haină albă ca zăpada, părul ca lâna curată ÅŸi care a Å£inut judecata cea mare. Cine putea fi acest „bătrân“, care avea dreptul să ÅŸadă pe un tron ÅŸi să judece popoarele? Cine era Acela care a dat stăpânire, glorie ÅŸi putere regală Cuiva care era ca fiii oamenilor? (Daniel 7:1-14).

Nu putea fi decât Dumnezeu, care a hotărât să Se arate astfel lui Daniel, pentru înÅ£elegerea mai uÅŸoară a lucrurilor greu de pătruns.

Dumnezeu este etern, El trăieÅŸte în afara timpului, creat de El, dar lucrează în timp, pentru ca să fie pe înÅ£elesul minÅ£ii umane, care este robită de înÅ£elegerea asupra timpului (deÅŸi are perspectiva escatolo-gică a eternităţii) ÅŸi nu poate înÅ£elege nici atemporalitatea ÅŸi nici infinitul. Ca urmare, El a trebuit să îmbrace o formă antropomorfică de exprimare a propriei Personalităţi. De aceea, Numele lui este Attiq Yomin, Cel îmbătrânit de zile.

Pentru că Dumnezeu este Attiq Yomin, El cunoaÅŸte toate lucrurile fiindcă le-a văzut, ÅŸi înÅ£elepciunea Sa este foarte mare. începutul implicării Sale în istoria omenirii este contemporană cu Geneza, căci El este Creatorul omenirii. Åži fiindcă Dumnezeu este etern, atotcunoscător ÅŸi atotputernic, El este vrednic de toată cinstea ÅŸi închinarea creaÅ£iei Sale. Multe popoare au avut ÅŸi îÅŸi au zeităţile lor, dar nici una dintre ele nu poate să fie ca Attiq Yomin, Cel îmbătrânit de zile.

V. El Elim - Dumnezeul dumnezeilor
(Daniel 11:36)

Tot profetul Daniel, respectiv Dumnezeu prin intermediul lui, oferă viziunea escatologică din Daniel 11:1-12:3. în cadrul acestei descrieri ne este semnalat că împăratul se va glorifica mai presus de toÅ£i dumnezeii ÅŸi va spune lucruri nemaiauzite împotriva lui El Elim, Dumnezeul dumnezeilor.

Dumnezeul care este Sfântul lui Israel, Dumnezeul cel Viu, Cel Atotputernic, Cel Preaînalt, Domnul oÅŸtirilor va fi înfruntat de un biet om, care în rătăcirea minÅ£ii sale se va vedea vrednic de ceva, fiindcă se va compara cu idolii neputincioÅŸi ai popoarelor. Câtă nebunie din partea lui! însă nu este de mirare că va face aÅŸa, căci până ÅŸi Lucifer, care era cu mult mai înÅ£elept decât el, ÅŸi îl cunoÅŸtea prea bine pe Dumnezeu, a cutezat să gândească la fel (Isaia 14:13-14; Ezechel 28:13.15).

RevelaÅ£ia dată lui Daniel este o avertizare împotriva prostiei ÅŸi îngâmfării, un semnal de alarmă care ne pune faţă în faţă cu gloria Aceluia care este El Elim, Dumnezeul dumnezeilor. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu domneÅŸte peste o ceată de zei mai mici, aÅŸa cum sugerează multe sisteme religioase, fiindcă aceste zeităţi nu sunt doar inferioare ÅŸi lipsite de putere, ci sunt ne-entităţi, nici măcar nu există. Cel mult putem afirma că toÅ£i idolii ÅŸi toate zeităţile sunt demoni deghi-zaÅ£i, ÅŸi cine se închină acestor zeităţi se închină lui Satan.

Numele El Elim poate fi pus alături de Elohim (Dumnezeu), Yahweh (Eu sunt), El Elyon (Dumnezeul cel Preaînalt), Adonai (Domnul ÅŸi Stăpânul), El Shaddai (Dumnezeul cel Atotputernic), fără a se crea confuzie în ceea ce priveÅŸte FiinÅ£a lui Dumnezeu.

Incheiere

întreaga Biblie poate fi rezumată la revelarea lui Dumnezeu ÅŸi răspunsul omului la iniÅ£iativa divină. Din acest punct de vedere, Dumnezeu ia iniÅ£iativa de a Se revela, de a Se comunica pe Sine ÅŸi, de aceea, nu omul îl revelează pe Dumnezeu. Omul doar descoperă revelarea deja existentă a lui Dumnezeu.

Parte a acestei comunicări de Sine a lui Dumnezeu sunt Numele folosite în Scriptură cu referire la Dumnezeu. Am putut vedea câteva astfel de Nume ÅŸi am analizat pe scurt înÅ£elesul lor, mesajul lor despre FiinÅ£a lui Dumnezeu ÅŸi credem că un lucru salutar ar fi reluarea tuturor Numelor amintite, cercetarea fiecărui pasaj biblic în care apar ÅŸi analizarea fiecărui context în care apar aceste Nume, pentru ca apoi să se concluzioneze adevărurile revelate. întrucât limitele impuse acestei lucrări nu au permis un atare demers, am căutat să vedem cele mai elementare adevăruri care se pot desprinde din contextul scriptural al menÅ£ionării Numelor lui Dumnezeu.

Am văzut în acest sens că Dumnezeu este viu, Se implică în viaÅ£a creaÅ£iei Sale în chip activ ÅŸi dinamic, este un Dumnezeu care vede, care iubeÅŸte cu gelozie, care poate vindeca ÅŸi poate învinge orice. Am mai văzut că Dumnezeu este sfânt ÅŸi cere ÅŸi de la noi să fim sfinÅ£i, ÅŸi dacă dăm dovadă de dorinÅ£a de a ne conforma voii Sale revelate, El ne va sfinÅ£i ÅŸi ne va da neprihănirea Sa.

Dumnezeu este steagul nostru, Păstorul nostru, Cel care ne poartă de grijă, ÅŸi El este Domnul ÅŸi Stăpânul nostru. Dumnezeu e atotputernic, etern, este Domnul oÅŸtirilor cereÅŸti ÅŸi pământeÅŸti ale supuÅŸilor Săi, precum ÅŸi Cel Preaînalt.

Nu ne rămâne decât să învăţăm din istoria poporului Israel ÅŸi să nu-L ispitim pe Dumnezeu, ci să-L punem la încercare, să recunoaÅŸtem că El este autoritatea supremă ÅŸi să lăsăm ca El să lucreze potrivit autorităţii, puterii, gloriei ÅŸi iubirii Sale. Nu putem decât să ne plecăm umili înaintea Sa ÅŸi să-I recunoaÅŸtem Dumnezeirea; astfel, personalitatea noastră, în loc să fie ÅŸtirbită, se va putea afirma, iar descoprindu-L pe Dumnezeu ne vom descoperi pe noi înÅŸine.

Dumnezeu este garantul vieÅ£ii noastre pe pământ ÅŸi, cu atât mai mult, garantul vieÅ£ii noastre eterne.

(autor: Tiberiu Emeric Pop)