Era anul 1921, cind un cuplu misionar, David si Svea Flood, au plecat cu baiatul lor de 2 ani din Suedia in inima Africii, care purta pe atunci denumirea de Congo Belgian. Au fost insotiti de o alta pereche suedeza, Erckson, cautind toti patru dupa o calauzire a Providentei, pentru a sti incotro sa se indrepte. In aceste zile de consacare si devotiune au inteles ca ar fi bine sa paraseasca statia misionara unde erau si sa mute intr-o regiune parasita si indepartata spre a vesti acolo Evanghelia.

Aceasta era un pas ce necesita o credinta uriasa. Ajungind la un sat numit N’dolers, au fost respinsi de seful tribului, care nu le-a dat voie sa intre in satul lor pentru ca sa nu-i sperie pe dumnezeii locului aceluia. Cele doau cupluri s-au hotarit sa mearga putin mai departe, pe coasta muntelui, facindu-si o coliba de pamant acolo.

Ei s-au rugat pentru inlaturarea barierelor care blocau inaintarea lor, dar n-a venit nici un raspuns. Singurul contact ce-l aveau cu cei din sat, era cu un baiat, caruia i s-a permis sa le de doua ori pe saptamina alimente (contra cost).

Svea, o femeie maruntica, de 1,5m, si suptirica vazind ca acest baiat este singurul african cu care putea vorbi, s-a hotarit sa-i povesteasca lui despre Isus, incercind sa-l cistige pentru El. Si intr-adevar a si facut aceasta cu tot devotamentul ei, gasind intrare la inima lui. In afara de aceasta n-au avut nici un fel de incurajare.

Intre timp malaria a inceput sa faca ravagii in micul grup, lovindu-i unul dupa altul. In acest timp sotii Erickson s-au saturat cit au suferit si s-au decis sa-i paraseasca pe sotii Flood, mergind inapoi la statia misionara, de unde plecase impreuna, lasindu-i pe David si Svea singuri acolo in apropierea de N’ dolera. In plus, Svea a ramas insarcinata, in mijlocul junglei salbatice. Cind a sosit timpul sa nasca seful tribului facindu-i-se mila de ea, a permis moasei satului s-o ajute la nastere. Mica fetita, nascuta acolo, a fost numita de ea Aina. Chinurile nasterii au fost prea epuizante pentru organismul slabit deja de crizele indelungate de malarie pentru Svea Flood, iar nasterea a consumat ultimele rezerve a trupului ei epuizat, asa incit dupa 17 zile natura a capitulat si ea a decedat.

In sufletul lui David Flood s-a naruit totul in acel moment. El a sapat o groapa rudimentara unde a inmormintat sotia lui abia 27 de ani, si luind cei doi copii ai lor, luaind un om din sat sa-l ajute, si s-a dus inapoi, peste munti si peste vai la statia misionara. Lasind fetita curind nascuta la sotii Erickson, cu sufletul frint de durere si desamagire a spus: „Eu ma duc inapoi in Suedia. Am pierdut sotia, de fetita mica pur si simplu nu pot sa am grija. Dumnezeu mi-a ruinat viata.” Cu aceasta s-a indreptat spre port, lapadind nu numai chemarea, dar si pe Dumnezeu. In opt luni amindoi din familia Erickson, sotul si sotia au fost loviti de o boala misterioasa, care i-a rapit viata la amidoi, in citeva zile unul dupa altul. Bebelasul a fost adoptat de un cuplu misionar din America, care nu dupa mult timp s-au intors inapoi in USA.

Cei doi, Anna si Arthur Berg, care au adoptat fetita lui Svea i-au schimbat numele ei suedez cu unul englez: „Aggie”. Aggie si-a petrecut copilaria singura, jucindu-se jocuri imaginare. Ea spunea ca are patru frati si o sora, stand la masa cu ei, vorbind cu ei, si povestind ca sora ei mica o cauta.

Familia Bergs au iubit micuta foarte mult ingrijorindu-se pentru ea ca putea sa fie retinuta in Africa, conform legilor de aocolo si din aceasta cauza au renuntat si ei sa se duca inapoi schimbind lucrarea lor misionara cu cea partorala, ca sa poata ramine linga Aggie.

Asadar Aggie a crescut mare in South Dakota. Ca adolescenta a vizitat Colegiul Central de Nord din Minneapolis Acolo a intilnit si s-a casatorit cu un tinar numit Dewey Hurst.

Anii au trecut. Lucrarea lor a fost binecuvintata de Dumnezeu avind bucurie in activitatea lor pastorala. Aggie a nascut la Dewey o fetita si un baiat. Intre timp sotul ei a devenit presedintele Colegiul Crestin din cimpul Seattle (Washington de Sud) iar Aggie a fost fascinat la gindul sa-si cauta radacinele ei din Suedia.

Intr-o zi a gasit in cutia ei postala o revista religioasa in limba suedeza. Nu avea habar cine a pus-o in cutia lor de scrisori si nici nu a inteles vreun cuvint din continut. Resfoind paginele ei, deodata atentia ei a fost atrasa la o poza, care arata o cruce, pe care scria: Svea Flood. Aggie s-a urcat cit se putea de repede in masina si s-a dus direct la Universitate, cautind un profesor, care stia suedeza, si pe care ea il cunostea, rugindu-l sa-i traduca articolul.

„Ce scrie aici?” intreba ea. Instructorul i-a spus sumar: Este vorba aici de un cuplu misionar, venit la N´dolera cu ani in urma, de nasterea unei fetite albe, de moartea unei femei tinere, de un baiat tinar african, care l-a primit pe Hristos, dupa accea seful tribului i-a permis baiatului care a devenit intre timp profesor, sa construiasca o scoala in comuna la ei, despre cum copiii si parintii au devenit acolo crestini...

Azi, numai in aceea comuna sunt acolo 600 de crestini...Toate acestea datorita sacrificiului facut de David si Svea Flood.

La nunta lor de argint, la 25 de ani de la casatoria lor, Sotii Hurts au primit un cadou de la Colegiul, un drum platit in Suedia pentru amindoi.

Ajundind acolo Aggie a cautat pe tatal ei adevarat.

Ajungind om batrin, David Flood s-a recasatorit, a mai avut patru copii si si-a distrus viata consumind alcool. A mai suferit nu de mult un accident vascular celebral. Mereu amarit, avea o regula ciudata: „nu era permis sa se pomeneasca numele lui Dumnezeu in familia lui, pentruca Dumnezeu a rapit de la mine tot ce am avut.”

Dupa o intilnire miscatoare cu fratii si sora ei, Aggie i-a spus ca ar dori sa-l vada pe tatal ei. „Tu poti vorbi cu el,” spuneau ei, ”cu toata ca este foarte bolnav acum. Dar tu trebuie sa stii ca indata ce el ar auzi numele lui Dumnezeu rostind, isi iese din minti".

Dar Aggie nu s-a dat batuta. Ea a intrat in apartamentul murdar, neglijat, peste tot pe jos erau imprastiate sticle goale de bauturi. S-a apropiat la patul batrinului de sapte zeci si trei de ani strigind: „Tata”.

El s-a intors si a izbucnit in plins. „Aina”- striga. „Nu am vrut niciodata sa te las singura”.

„Este totul in ordina tata,” a raspuns ea, stringindu-l cu caldura si gingasie la pietptul ei. „Dumnezeu mi-a purtat de grija.”

„Dumnezeu ne-a uitat pe noi toti. Datorita Lui am ajuns unde suntem.” a spus tatal iuntorcandu-se cu fata spre perete.

Aggie a mangaiat fata lui si a continuat neturburata. „Tata am o mica istorioara sa-ti povestesc. Una adevarata. Voi nu v-ati dus in Africa de geaba. Mama nu si-a dat viata de geaba acolo. Baiatasul a fost cistigat la Domnul si cind a devenit mare a cistigat toata comuna pentru Hristos. Singura saminta aruncata atunci n-a pierit si a crescut si mai creste si acum. Azi sunt acolo sase sute de locuitori ai comunei care servesc Domnului pentuca voi ati ramas credicios la postul de datorie, unde v-a asezat Dumnezeu... Tata, Dumnezeu te iubeste. El nu te-a lapadat niciodata.”

Batrinul s-a intors catre fata ei uitindu-se in ochii ei. O schimbare miraculoasa a avut loc in tot trupul sau. El a inceput sa vorbeasca, iar pe la sfirsitul acelei dupa amiezi remarcabile, el s-a intors din nou la Dumnezeu, regratind mult deceniile irosite astfel. Urmatoarele zile au fost petrecute in comuniune binecuvintata intre tata si fata. Aggie s-a intors pe urma cu sotul ei in America, iar David in citeva saptamini mai tirziu a adormit pina in dimineata vesniciei.
 

Citva ani mai tirziu cuplul Hurts au participat la o conferinta deosebita in Londra, Anglia, cind un raport a fost citit de la natiunea din Zair (Congo Belgian de odinioara). Superintendentul al bisericii nationale de acolo, a prezentat numarul credinciosilor de acolo, care numarau 110 000 membrii botezati, vorbind elocvent despre raspindirea evangheliei in natiuna lor.

Aggie nu s-a putut retine dupa ce a auzit numele de David si Svea Flood. „Da, madam,” spunea omul in franceza, care a fost tradusa lui Aggie in engleza. „A fost Svea Flood, care m-a condus pe mine la Isus Hristos. Eu am fost baiatul, care am dus parintilor tai de mincare, inainte sa te fi nascut tu. De fapt, azi mormintul mamei tale si amintirea ei este pastrata si onorata de noi toti.”

El a strins-o in bratele lui cu o lunga si calda imbratisare. Pe urma a continuat: „Tu trebuie sa vii in Africa sa vezi ca mama ta este cel mai faimos personaj din istoria noastra nationala."

Exact aceasta a facut Aggie cu sotul ei. Toti locuitorii comunei i-au salutat cu ovatiuni nesfirsite. S-a intilnit si cu omul care o ducea pe ea intr-un cosulet pe potecele muntilor in jos la vale. Momentul cel mai dramatic a fost, evident cind pastorul i-a aratat crucea cea alba care a fost ridicata in cinstea ei. Ea s-a pus pe genunchi in fata ei, rugindu-se si multumindu-i lui Dumnezeu pentru toate.

Mai tirziu in biserica pastorul a citit vesetul din Ioan cap 12,24: „Adevarat, adevarat va spun, ca daca grauntele de griu care a cazut in pamint nu moare, ramine singur; dar daca moare, aduce multe roade.” Pe urma a continuat cu Psalmul 126,5: Cel ce umbla plingind, cind arunca saminta, se intoarce cu veselie, cind isi stringe snopii.”

(autor: de la nenea Zoli)