|
Pozele
Poza mea şi poza ta, pe acest panou al tăcerii... Uite, vezi? Acesta sunt
eu… Iar acesta eşti tu.
Avem aripi, vezi? Aripile credinţei.
Pozele noastre au fost puse aici de curând, dar ele au fost făcute de
Dumnezeu din veşnicii. Se văd din toate părţile. Fiindcă El e în toate
părţile. Ochii lui sunt peste tot. Şi nici o culoare nu este în plus
sau în minus…
Aparatul Lui de fotografiat poartă marca “Golgota”. Oricui trece pe
acolo şi se odihneşte la umbra crucii Fiului Său, El îi face o poză cu
aripi.
Fiindcă acum am devenit zburători. Zburăm pe deasupra mizeriei lumii,
fără să ne pătăm. Şi albatroşii fac parte dintr-un peisaj cu mare, dar
nu sunt nici peisajul, nici marea, aşa cum noi suntem în lume, dar nu
mai suntem din lume, noi nu suntem ea…
Ce amintiri frumoase poartă aceste poze! Atunci când eram mântuiţi,
vezi? Uite cum ne făceam albi ca zăpada prin sângele Mielului! Aici
suntem la Tronul de har, aici ne luptăm cu potrivnicul… Asta e Sabia
Duhului.
N-am să uit niciodată bucuria aceasta a strălucirii bliţului lui Dumnezeu! Nu mă voi sătura niciodată sa zbor…
Doamne, hai să ne mai uităm o dată la poze!
(autor: Ionatan Piroşca)
|
Fii primul care comentează acest articol!
|
|