“Dumnezeu i-a aşezat în întinderea cerului ca să lumineze pământul.” Geneza 1:17
 
Rămâne ceva cu totul remarcabil de spus despre luminătorii aşezaţi pe cer. Păcatul n-a afectat cursul activităţii lor niciodată! Spre deosebire de aproape toate celelalte despre care se spusese la început că sunt bune, soarele şi luna, semnele neschimbătoare ale vremurilor pe cerul schimbător al omenirii, au rămas aşa cum au fost create. Prelungita istorie a nelegiuirii nu i-a mişcat nici măcar o secundă de pe traiectoria lor stabilită din cuvânt divin!

Nu te simţi provocat de acest exemplu unic de statornicie? Nu vrei ca bazat pe cuvântul şi credinţa date nouă „o dată pentru totdeauna” (Iuda 3) să nu te laşi mişcat nici pentru o clipă de lângă Soarele neprihănirii?

Dacă da, iată ce ai de făcut! Trebuie să înveţi să te ridici şi să pluteşti pe cer, departe de pământul acesta trist, trebuie să înveţi să sălăşluieşti printre stele, să înveţi să taci ca ele, îndurând totul, să înveţi să luminezi la fel „şi peste răi şi peste buni” (Matei 5:45), să înveţi să rămâi la fel de rece ca ele când e vorba de rău şi în clocot ca soarele când e vorba de bine să înveţi să aştepţi cu răbdare planul divin şi să-l împlineşti cu credincioşie! Dar, în acelaşi timp, trebuie să înveţi să te cobori din cerul tău în fiecare zi şi noapte pe razele bunătăţii, simpatiei şi iubirii faţă de ceilalţi şi să încălzeşti inimile frânte!
 
De fapt, trebuie să înveţi... să-L iubeşti!

(autor: N. I.)