Dumnezeu a promis că va da mari binecuvântări celor ascultători de Legea şi poruncile Sale sfinte. Dumnezeu a zis: „Să păziţi Sabatele Mele şi să cinstiţi locaşul Meu cel sfânt. Eu sunt Domnul. Dacă veţi urma legile Mele şi le veţi împlini, vă voi trimite ploi la vreme, pământul îşi va da roadele, şi pomii de pe câmp îşi vor da rodurile. Abia veţi treiera grâul şi veţi începe culesul viei, şi culesul viei va ţinea până la semănătură; veţi avea pâine din belşug, veţi mânca şi vă veţi sătura, şi veţi locui fără frică în ţara voastră. Voi da pace în ţară şi nimeni nu vă va tulbura somnul; voi face să piară din ţară fiarele sălbatice, şi sabia nu va trece prin ţara voastră… Veţi mânca din roadele cele vechi, şi veţi scoate afară pe cele vechi, ca să faceţi loc celor noi. îmi voi aşeza locaşul Meu în mijlocul vostru, şi sufletul Meu nu vă va urî. Voi umbla în mijlocul vostru; Eu voi fi Dumnezeul vostru, şi voi veţi fi poporul Meu.” (Leviticul 26:2–13).

„Dar dacă nu veţi asculta, voi lăsa cetăţile voastre pustii, vă voi pustii locaşurile sfinte… Voi pustii ţara, aşa că vrăjmaşii voştri care vor locui vor rămâne încremeniţi văzând-o. Vă voi împrăştia printre neamuri şi voi scoate sabia după voi… Atunci ţara se va bucura de Sabatele ei, tot timpul cât va fi pustiită şi cât veţi fi în ţara vrăjmaşilor voştri; atunci ţara se va odihni şi se va bucura de Sabatele ei. Tot timpul cât va fi pustiită va avea odihna pe care n-o avusese în anii voştri de Sabat, când o locuiaţi…” (Leviticul 26:14–35).

Dumnezeu are grijă să ducă la îndeplinire hotărârile Sale vestite mai dinainte prin slujitorii Săi profeţi.

Ziua a şaptea n-a fost dată poporului Israel de către Moise şi n-a fost serbată de acest popor ca sărbătoare naţională evreiască în amintirea ieşirii lor din Egipt, cum susţin unii, ci ziua a şaptea a fost instituită şi sfinţită de Dumnezeu în amintirea creaţiunii, pentru onoarea Sa, şi ca sărbătoare pentru toţi copiii Lui din toate timpurile şi din toate locurile, indiferent de neam. (Genesa 2:1–3).

Descoperirile şi promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut odată acestui popor ales al Lui, aparţin tuturor oamenilor. Adevărul acesta l-au recunoscut toţi profeţii şi conducătorii poporului Israel de altădată, care, în binecuvântările lor, mulţumind bunului Dumnezeu, ziceau între altele: „Te-ai pogorât pe muntele Sinai, le-ai vorbit din înălţimea cerurilor, şi le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învăţături şi orânduiri minunate… care fac viu pe cel ce împlineşte (v. 9). (Neemia 13:9). Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt, şi le-ai dat prin robul Tău Moise porunci, învăţături şi o Lege. Le-ai dat din înălţimea cerurilor pâine, când le era foame, şi ai scos apă din stâncă, atunci când le era sete. Şi le-ai spus să intre în stăpânirea ţării pe care jurasei că le-o vei da…” (Neemia 9:13–15; Ioan 6:27–40).

Sfânta Scriptură ne arată că ziua a şaptea constituie Semnul sfinţirii dumnezeieşti pentru toţi cei credincioşi. Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: ‘Să nu cumva să nu ţineţi Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi, şi urmaşii voştri, un semn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc. Să ţineţi Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt… Să lucraţi şase zile; dar ziua a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului… Acesta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit…” (Exodul 31:12–17).

Tot în acelaşi fel a vorbit Dumnezeu şi profetului Ezechiel: „Le‑-am dat şi Sabatele Mele, să fie un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc.” (Ezechiel 20:12). Apoi, Domnul a însărcinat pe profet să spună din partea Sa copiilor poporului Său: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru; umblaţi întocmai după rânduielile Mele, păziţi poruncile Mele, şi împliniţi-le. Sfinţiţi Sabatele Mele căci ele sunt un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!” (Ezechiel 20:19–20).

Serbarea Sabatului zilei a şaptea a săptămânii a despărţit în toate timpurile pe cei care au crezut şi au slujit adevăratului Dumnezeu Creator de ceilalţi oameni care n-au crezut şi n-au slujit lui Dumnezeu, ci s-au închinat şi au slujit naturii şi altor dumnezei străini, în cinstea cărora au ţinut alte zile de sărbătoare.

Dumnezeu a vorbit prin profetul mesianic Isaia, spunând că toţi cei credincioşi dintre neamuri care vor primi pe Isus Hristos ca Mântuitor (Isaia 53:1–11), care doresc şi caută să păzească ce este drept şi să facă ce este bine şi care vor păzi Sabatul zilei a şaptea în aşa fel încât să nu-l pângărească, vor fi alipiţi de poporul Domnului şi li se va da un loc în casa de rugăciune a Domnului, căci aceasta avea să devină o casă de rugăciune pentru toate popoarele. (Isaia 56:1–8).

Toţi sfinţii profeţi din timpurile Vechiului Testament au ţinut cu credincioşie şi sfinţenie ca zi de sărbătoare şi repaus săptămânal ziua a şaptea, Sabatul.

Domnul Dumnezeu vorbeşte de asemenea despre aceasta şi în Ezechiel 20:11: „Le-am dat legile Mele şi le-am făcut cunoscut poruncile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele”. înţelegem că poruncile lui Dumnezeu (între care şi Sâmbăta) au fost onorate sau instituite pentru orice om, nu numai pentru evrei.

Cu aceste câteva scurte precizări despre adevărata zi de sărbătoare, trecem în timpul Noului Testament pentru a vedea în continuare care a fost adevărata zi de sărbătoare săptămânală a Domnului Hristos.

[continuare]

(autor: necunocut)