Multe sunt căile prin care Dumnezeu caută să ni Se facă cunoscut şi să ne aducă astfel în comuniune cu El. Natura vorbeşte fără încetare priceperii, înţelegerii noastre. Inima care se deschide larg va fi impresionată de dragostea şi slava lui Dumnezeu, aşa cum sunt ele descoperite în lucrările mâinilor Sale. Urechea care se pleacă să asculte poate auzi şi înţelege cele ce Dumnezeu ne transmite prin lucrurile din natură. Câmpiile cele verzi, arborii cei înalţi, mugurii şi florile, norii cei trecători, picurii de ploaie, murmurul pâraielor, strălucirea bolţii cereşti: toate acestea vorbesc inimilor noastre şi ne invită să-L recunoaştem pe Cel care a făcut toate aceste lucruri.

Mântuitorul nostru lega preţioasele Sale învăţături de lucrurile din natură. Copacii, păsările, florile din văi, dealurile, lacurile şi cerurile frumoase, ca şi întâmplările şi împrejurările vieţii de fiecare zi, toate erau puse în legătură cu cuvântul adevărului pentru ca astfel, învăţăturile Sale să poată fi mereu vii în minte, chiar în mijlocul grijilor şi preocupărilor vieţii.

Dumnezeu ar dori ca fiii Săi să aprecieze lucrările Sale şi să-şi găsească plăcerea în frumuseţea simplă şi liniştitoare cu care El a împodobit căminul nostru pământesc. El este un iubitor al frumosului şi, mai presus de orice atracţie exterioară, iubeşte frumuseţea caracterului. El ar dori ca noi să cultivăm curăţia şi simplitatea, acest farmec tăcut al florilor.

Dacă vom voi să ascultăm, atunci lucrurile create de Dumnezeu ne vor învăţa lecţiile preţioase ale ascultării şi încrederii. De la stele, care în drumul lor fără urme prin spaţiu îşi urmează de veacuri cursul rânduit lor, până la cea mai mică particulă, toate lucrurile din natură ascultă de voinţa Creatorului. Iar Dumnezeu Se îngrijeşte de toate şi susţine tot ceea ce El a creat. El, care susţine lumile nenumărate în imensitatea spaţiului, Se îngrijeşte, în acelaşi timp, de nevoile vrăbiuţei care-şi ciripeşte fără teamă modestul său cântec. Când oamenii pornesc la istovitoarea lor muncă zilnică, ca şi atunci când se pleacă în rugăciune, când se culcă seara, sau când se scoală dimineaţa, când cel bogat benchetuieşte în palatul său, sau când cel sărac îşi strânge copiii în jurul mesei lui sărăcăcioase, şi unii şi alţii sunt în atenţia veghetoare a Tatălui nostru ceresc. Nu se varsă nici o lacrimă fără ca Dumnezeu să nu fi luat cunoştinţă de ea. Nu există zâmbet pe care El să nu-l fi văzut.

Dacă noi am crede acestea pe deplin, atunci toate îngrijorările noastre neîntemeiate ar dispărea. Viaţa noastră n-ar mai fi plină de dezamăgiri, aşa cum este acum; căci orice lucru, mare sau mic, ar fi aşezat în mâinile lui Dumnezeu, care nu este nici pus în încurcătură de mulţimea grijilor şi nici copleşit de greutatea lor. Ne-am bucura atunci de o pace lăuntrică de care mulţi au fost străini.

Când fiinţa ta se desfată la privirea frumuseţii pline de atracţie a pământului, gândeşte-te la Noul Pământ, care niciodată nu va mai cunoaşte atmosfera înăbuşitoare a păcatului şi morţii şi unde faţa naturii nu va mai purta deloc umbra blestemului. Lasă ca imaginaţia să-ţi înfăţişeze căminul celor mântuiţi şi nu uita că el va fi mult mai măreţ decât poate cea mai strălucită imaginaţie a ta să şi-l închipuie. în diferitele daruri pe care Dumnezeu le-a aşezat în natură noi nu putem vedea decât cea mai slabă licărire a slavei Sale. Căci este scris: "Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc" (1 Corinteni 2,9).

Poeţii şi naturaliştii au de spus multe lucruri despre natură, dar creştinismul este acela care se bucură pe deplin de frumuseţea pământului şi o apreciază la înalta ei valoare, pentru că el recunoaşte în toate lucrarea mâinilor lui Dumnezeu şi vede iubirea Lui şi în floare şi în copac. Nimeni nu poate înţelege deplin însemnătatea dealurilor, a văilor, a râului şi a mării dacă nu le priveşte ca o expresie a iubirii lui Dumnezeu faţă de om.

Dumnezeu ne vorbeşte prin lucrările providenţei Sale şi prin influenţa Duhului Său asupra inimii. în diferite împrejurări şi situaţii din viaţa noastră, în schimbările ce se produc zilnic în jurul nostru, noi putem găsi învăţături preţioase numai dacă inimile noastre vor fi deschise ca să le priceapă. Psalmistul, înfăţişând lucrările providenţei lui Dumnezeu spune că "bunătatea Domnului umple pământul" Cine este înţelept, să ia seama la aceste lucruri şi să fie cu luare aminte la bunătăţile Domnului" (Psalmul 33,5; 107,43).

Dumnezeu ne vorbeşte prin Cuvântul Său. Aici noi avem în modul cel mai clar descoperirea caracterului Său, a modului în care Se ocupă de oameni şi marea lucrare de mântuire. Aici ne este înfăţişată istoria patriarhilor şi a profeţilor cum şi a altor bărbaţi sfinţi din vechime. Aceştia erau oameni "supuşi aceloraşi slăbiciuni ca şi noi" (Iacob 5,17). în Cuvântul Său vedem cum ei se luptau cu descurajările, asemenea nouă, şi totuşi cum au prins iarăşi curaj şi au ajuns biruitori prin harul lui Dumnezeu. Văzând toate acestea, suntem încurajaţi în alergarea noastră după neprihănire. Când citim despre minunatele experienţe hărăzite lor, despre lumina, dragostea şi binecuvântarea de care s-au bucurat şi despre lucrarea pe care au făcut-o prin harul care le-a fost dat, Duhul care i-a inspirat pe ei aprinde şi în noi flacăra unei dorinţe sfinte de a fi asemenea lor în caracter, de a umbla cu Dumnezeu, asemenea lor.

Domnul Hristos spune despre Scripturile Vechiului Testament: şi cu atât mai mult este aceasta valabil pentru cele ale Noului Testament: că "ele mărturisesc despre Mine", Răscumpărătorul, Cel spre care sunt îndreptate toate speranţele noastre privind viaţa veşnică (Ioan 5,39). Da, întreaga Biblie ne vorbeşte despre Hristos. De la primul raport cu privire la creaţiune: căci "nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El": şi până la făgăduinţa cea mai de pe urmă: "iată Eu vin curând", noi citim lucrările Sale şi ascultăm vocea Sa (Ioan 1,3; Apocalips 22,12). Dacă doreşti să cunoşti mai bine pe Mântuitorul, studiază Sfintele Scripturi.

Umple-ţi inima cu Cuvântul lui Dumnezeu! El este apa vie care stinge setea ta arzătoare. El este pâinea vie venită din cer. Domnul Hristos declară: "Dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă". Şi El se explică spunând: "Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă" (Ioan 6,53.63). Corpurile noastre sunt hrănite prin ceea ce mâncăm şi bem; şi aşa cum stau lucrurile în domeniul natural, tot aşa este şi în cel spiritual. Lucrurile la care medităm vor da tonul şi puterea vieţii noastre spirituale.

Lucrarea mântuirii este tema asupra căreia îngerii doresc să privească, s-o cunoască; ea va constitui ştiinţa şi cântul celor mântuiţi de-a lungul veacurilor nesfârşite. Nu este oare vrednic să cugetăm profund la ea şi să o studiem acum cu multă luare aminte? Iubirea şi mila infinită a Domnului Hristos, sacrificiul pe care l-a făcut în favoarea noastră cer din partea noastră cea mai serioasă şi mai solemnă cugetare. Să stăruim mai mult asupra caracterului scumpului nostru Mântuitor. Să medităm mai mult asupra lucrării Sale, a Aceluia care a venit să mântuiască pe poporul Lui de păcatele sale. Când contemplăm în acest fel marile teme ale cerului, credinţa şi iubirea noastră vor deveni mai puternice, iar rugăciunile noastre vor fi mai mult şi tot mai mult ascultate de Dumnezeu, pentru faptul că ele vor fi mai mult şi tot mai mult pline de credinţă şi iubire. Ele vor fi inteligente şi călduroase. Va fi atunci o mai statornică încredere în Domnul Hristos şi o experienţă zilnică şi vie a puterii Sale de a mântui în mod desăvârşit pe toţi aceia care vin la Dumnezeu prin El.

în timp ce cugetăm la desăvârşirea Mântuitorului nostru, vom dori să fim cu totul transformaţi şi reînnoiţi după chipul Său curat. Sufletul nostru va înseta şi va flămânzi după asemănarea cu Cel pe care-L adorăm. Cu cât cugetele noastre se vor ocupa mai mult de Domnul Hristos, cu atât mai mult vom vorbi şi altora despre El şi-L vom reprezenta în lume prin viaţa noastră.

Biblia n-a fost scrisă numai pentru cei învăţaţi; dimpotrivă, ea a fost destinată oamenilor de rând. Marile adevăruri necesare pentru mântuirea noastră ne sunt prezentate tot aşa de clar ca şi lumina zilei; nimeni deci nu va fi dus în rătăcire şi nu va pierde cărarea, cu excepţia celor care urmează propria lor judecată în loc să urmeze voinţa lui Dumnezeu, care este aşa de clar descoperită în Cuvântul Său.

Nu trebuie să primim învăţăturile nici unui om drept învăţături ale Sfintelor Scripturi, ci personal trebuie să studiem Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă vom îngădui altora să gândească pentru noi, atunci vom ajunge să avem numai nişte energii intelectuale slabe, schiloade şi capacităţi cu totul reduse. Puterile nobile ale minţii pot fi aşa de pipernicite datorită lipsei de preocupare cu acele subiecte vrednice de atenţia lor încât îşi pierd puterea de a sesiza însemnătatea profundă a Cuvântului lui Dumnezeu. Puterea intelectuală se va dezvolta dacă ea este folosită spre a înţelege legătura dintre subiectele Sfintelor Scripturi, spre a compara text cu text şi lucrurile spirituale cu lucrurile spirituale.

Nimic nu este mai puternic pentru întărirea intelectului ca studierea Scripturilor. Pentru dezvoltarea noastră spirituală nici o altă carte nu este aşa de puternică ca să înalţe gândurile şi să dea putere facultăţilor intelectuale ca adevărurile vaste şi înnobilatoare ale Sfintelor Scripturi. Dacă Cuvântul lui Dumnezeu ar fi studiat aşa cum ar trebui să fie, atunci oamenii ar avea vederi atât de largi, caractere atât de nobile şi statornice cum rar se văd în zilele noastre.

Dar citirea în fugă a Sfintelor Scripturi nu aduce decât foarte puţin folos. Cineva poate să citească întreaga Biblie şi totuşi să nu vadă frumuseţea ei şi nici să nu înţeleagă profunzimea şi adânca ei însemnătate. Studierea unui pasaj până când însemnătatea lui este pe deplin lămurită, iar legătura lui cu Planul de Mântuire devine evidentă, este de o mai mare valoare decât citirea mai multor capitole fără urmărirea unui anumit scop şi fără a învăţa din aceasta. Să ai totdeauna Biblia cu tine. Ori de câte ori ai ocazia, citeşte în ea; caută să-ţi fixezi bine textele ei în minte. Chiar şi atunci când mergi pe stradă poţi citi un pasaj şi medita asupra lui, fixându-l astfel bine în minte.

Noi nu putem obţine înţelepciunea cerească fără o cercetare serioasă şi fără un studiu însoţit de rugăciune. Unele părţi ale Sfintelor Scripturi sunt cu adevărat prea clare pentru a putea fi înţelese greşit, dar sunt şi alte părţi al căror înţeles nu se află la suprafaţă spre a fi văzut dintr-o singură privire. Atunci trebuie să comparăm text cu text. Trebuie să cercetăm totul cu grijă, reflectând asupra lor cu multă rugăciune. Un astfel de studiu va fi răsplătit din belşug. După cum minerul descoperă filoanele de metal preţios ascunse în sânul pământului, tot astfel cel care cercetează cu perseverenţă Cuvântul lui Dumnezeu, ca după o comoară ascunsă, va găsi adevăruri de o mare valoare, adevăruri ce sunt ascunse de vederea cercetătorului neglijent. Cuvintele inspiraţiei divine, bine cumpănite în inimă vor fi asemenea unor pâraie curgând din Izvorul vieţii.

Sfânta Scriptură să nu fie niciodată studiată fără rugăciune. înainte de a deschide paginile ei, trebuie să ne rugăm pentru iluminarea Duhului Sfânt şi ea ne va fi dată. Când Natanael a venit la Domnul Hristos, Mântuitorul a exclamat: " 'Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug'. 'De unde mă cunoşti?' a întrebat Natanael. Drept răspuns Isus i-a zis: 'Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin'" (Ioan 1,47.48). Domnul Hristos ne va vedea şi pe noi în locurile tainice la rugăciune, dacă îl vom căuta cerând de la El lumină pentru ca să cunoaştem ce este adevărul. îngerii din sferele de lumină vor fi cu aceia care în umilinţă şi cu cercetare de inimă caută călăuzirea divină.

Duhul Sfânt înalţă şi preamăreşte pe Mântuitorul. Este lucrarea Lui aceea de a prezenta pe Hristos, curăţia neprihănirii Lui şi mântuirea cea mare pe care o avem prin El. Hristos spune: "El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi" (Ioan 16,14). Duhul adevărului este singurul învăţător eficient al adevărului divin. Cât de mult trebuie că preţuieşte Dumnezeu neamul omenesc, că a dat pe unicul Său Fiu să moară pentru noi şi apoi a împuternicit pe Duhul Său Sfânt să fie învăţătorul şi Călăuzitorul permanent al celui credincios!

(autor: pană inspirată)