Isus a ţinut ziua a şaptea, sâmbăta

In Sfânta Evanghelie după Luca citim: „A venit în Nazaret, unde fusese crescut; şi după obiceiul Său, în ziua Sabatului a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească, şi I s-a dat cartea profetului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris: ‘Duhul Domnului este peste Mine, pentrucă M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor căpătarea vederii: să dau drumul celor apăsaţi, şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.’ în urmă a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului, şi a şezut jos. Toţi cei ce se aflau în sinagogă, aveau privirile pironite spre El. Atunci a început să le spună: ‘Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit.’ Şi toţi îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har, care ieşeau din gura Lui, şi ziceau: ‘Oare nu este acesta feciorul lui Iosif?’” (Luca 4:16–22).

Cetatea Nazaret a fost cetatea în care au locuit Iosif şi Maria, părinţii fireşti ai Domnului Hristos. Aici, în oraşul Nazaret, Domnul Hristos Şi-a trăit copilăria şi anii adolescenţei până aproape la vârsta de treizeci de ani, când a fost botezat. Iosif era de meserie teslar. Timp de şase zile lucra, iar în ziua a şaptea se odihnea împreună cu Maria, mama Domnului şi cu Isus, fiul lor. în Nazaret exista o sinagogă (casă de rugăciune). Sâmbăta, credincioşii se adunau la sinagogă la aşa numita „Şcoală de Sabat”, pentru cercetarea Sfintelor Scripturi şi pentru rugăciuni comune. Isus mergea la sinagogă în fiecare Sabat. Acesta era un obicei al Lui. De aceea, evanghelistul Luca a scris: „A venit în Nazaret unde fusese crescut: şi după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă.” în concluzie, obiceiul sau principiul Domnului Isus era să meargă sâmbăta la sinagogă, serbând în felul acesta Sabatul zilei a şaptea, conform poruncii dumnezeieşti.

Plecând din Nazaret, „Isus S-a pogorât în Capernaum, cetate din Galilea, şi acolo învăţa pe oameni în ziua Sabatului. Ei erau uimiţi de învăţătura Lui, pentru că vorbea cu putere.”(Luca 4:31–37). Aici, Domnul a făcut şi o minune, eliberând pe un om de un duh rău necurat.

Domnul Isus Hristos petrecea ziua Sabatului învăţând şi vindecând. în tot timpul activităţii Sale mesianice, timp de trei ani şi jumătate, la Ierusalim şi pretutindeni pe unde mergea, în ziua a şaptea mergea la Templu sau la Sinagogă şi era participant activ la serviciul divin din Sabat. Folosind ocazia, vorbea celor adunaţi despre împărăţia lui Dumnezeu şi vindeca pe cei bolnavi. A vindecat un slăbănog de 38 de ani. (Ioan 5:1–6). A însănătoşit şi întărit mâna uscată a unui om. (Matei 12:9–15). A vindecat un om bolnav de dropică şi a îndreptat spatele unei femei gârbove. (Luca 4:1–6; 13:10–17). A deschis ochii unui orb din naştere. (Ioan 9:1–41). în acest mod a serbat şi a sfinţit Domnul Isus ziua Sabatului.


Isus, cel mai bun exemplu în ţinerea Sabatului

Domnul Isus ne-a dat cel mai bun exemplu de respectare a zilei a şaptea ca zi sfântă de Sabat. în tot timpul vieţii Sale, cât a stat împreună cu oamenii pe pământ, a ţinut ca zi de sărbătoare sâmbăta. Mergând în mijlocul lumii suferinde din cauza păcatului, în adunările de la Templu sau Sinagogă, Domnul aducea mari binecuvântări acelora care vorbeau împreună cu El în ziua Sa cea sfântă. învăţăturile Lui divine, precum şi vindecările făcute aduceau pace, bucurie şi fericire celor adunaţi. Vestea despre El s-a răspândit repede în toate părţile. Mulţimi de suflete, bărbaţi, femei şi chiar copii veneau de la mari distanţe să-L vadă, să-L audă şi să fie vindecaţi.

Zilele sfinte de Sabat petrecute împreună cu Domnul pe vremea aceea au fost cele mai mari zile de sărbătoare petrecute vreodată de oameni în decursul veacurilor. Cei care veneau în contact cu El prin credinţă, se înapoiau acasă plini de bucurie, fiind vindecaţi şi întăriţi la spirit, suflet şi corp.

Numai cărturarii, fariseii, bătrânii Iudeilor şi preoţii de pe timpul acela nu erau mulţumiţi de El! Şi aceasta pentru că mulţimea venea la Domnul, şi ascultându-L cum vorbeşte, îi sorbea cuvintele de pe buze, pentru că El vorbea cu putere, nu cum învăţau cărturarii şi fariseii. (Matei 7:28–29; 13:53–58; Marcu 1:22–28; 6:1–6). Sinagogile lor rămâneau goale. Lumea întreba, se interesa şi mergea acolo unde afla că este Isus.

Cărturarii, fariseii şi preoţii, văzând că norodul îi părăseşte ducându-se după El, au căutat să-L învinuiască şi să-L discrediteze în faţa oamenilor. Printre multe alte învinuiri pe care I le aduceau, era şi minciuna conform căreia Isus ar călca ziua Sabatului prin aceea că face vindecări în această zi. După părerile strâmte ale acestor făţarnici, Isus călca Sabatul, pentru că nu Se ţinea strict de învăţăturile şi prescripţiile lor înguste.
Cărturarii şi fariseii făcuseră o mulţime de reguli inutile ce urmau să fie respectate în Sabat. Astfel: nimeni nu trebuia să meargă în Sabat o distanţă mai mare decât cea prescrisă de ei. Nimeni nu avea voie să poarte veştminte prinse cu vreun ac, căci aşa ceva ar fi constituit purtarea unor poveri. Dacă s-ar fi întâmplat să le scape jos din mână vreun obiect cât de mic, nu trebuia să se plece ca să-l ridice, căci aceasta era considerată o lucrare care nu se face în Sabat, şi multe alte reguli de felul acesta! Domnul Isus nu ţinea cont de asemenea reguli, care nu erau decât nişte datini şi obiceiuri omeneşti. El spunea norodului: „Degeaba Mă cinstesc ei dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti.” (Marcu 7:1–7). De aceea spunea Domnul norodului să se ferească de aluatul fariseilor, adică de învăţătura lor, (Matei 16:6–12; Marcu 2:15; Luca 12:1); căci erau prefăcuţi şi făţarnici. Nu erau sinceri.

Isus S-a dat pe Sine ca exemplu oamenilor zicând: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă petru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28–30). Toţi cei care au venit în sinceritate la El, au primit pace sufletească, pentru că doar venind la Domnul se poate găsi adevărata odihnă.
Domnul a eliberat oamenii bolnavi în ziua sSabatului de neputinţele, slăbiciunile, bolile, suferinţele şi păcatele lor, oferindu-le însănătoşirea fizică şi spirituală, prin cuvinte simple în care se găsea viaţă şi putere de vindecare: „întinde-ţi mâna”, „ridică-ţi patul şi umblă”, „vezi să nu mai păcătuieşti ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău”, „iertate îţi sunt păcatele”, „du-te şi să nu mai păcătuieşti”, „ţie îţi poruncesc, duhule rău, ieşi afară din omul acesta şi să nu mai intri în el niciodată”.

Oamenii vindecaţi de Domnul se înapoiau acasă sănătoşi, plini de bucurie şi lăudând pe Dumnezeu pentru mila şi îndurarea Lui cea mare dovedită faţă de ei în ziua Sa cea sfântă de Sabat.

Domnul însă n-a scutit niciodată pe nimeni de respectarea zilei a şaptea ca zi de sărbătoare. El n-a spus nimănui că e liber să poată călca ziua a şaptea, sau că poate face orice doreşte în ea. Dar unii dintre fariseii, cărturarii, preoţii şi bătrânii poporului iudeu de pe vremea aceea căutau să-L învinuiască în faţa norodului, prin aceea că Isus ar fi călcat Sabatul, fiindcă făcea vindecări chiar şi sâmbăta. Astfel, ei sperau să-l discrediteze în faţa norodului şi în cele din urmă să‑-L poată condamna la moarte. Domnul însă le spunea că „se cade a face bine sâmbăta” (Matei 12:12). Se cuvine ca în această zi sfântă să dăm sprijinul şi ajutorul nostru celor bolnavi. Facerea de fapte bune sâmbăta nu constituie călcarea poruncii.


Isus - Domnul Sabatului

Cu o anumită ocazie, Isus a spus: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat; aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.” Marcu 2:27–28. Prin aceste cuvinte, Domnul adevereşte că ziua a şaptea a fost făcută pentru om, deci pentru întreaga omenire. Ceva mai mult, Domnul S-a autointitulat asfel: „Drept aceea, Domnul este Fiul omului şi al Sâmbetei”. (Traducerea Sinodală 1914). „Astfel că Fiul omului este Domn şi al Sâmbetei.” (Traducerea de preoţii profesori V. Radu şi Gala Galaction, 1938).

Domnul Isus a spus că ziua a şaptea avea să rămână sărbătoare săptămânală pentru ucenicii Săi credincioşi chiar şi după moartea, învierea şi înălţarea Sa la ceruri. Vorbindu-le despre distrugerea Ierusalimului care urma să vină ca pedeapsă a neascultării poporului Iudeu, Domnul i-a învăţat pe ucenicii Săi: „Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat”. (Matei 24:20). Profeţia făcută de Domnul cu privire la distrugerea Ierusalimului s-a împlinit la anul 70 după Hristos, iar credincioşii care s-au rugat aşa, au fost salvaţi în chip minunat.

In legătură cu cele de mai sus, cităm următoarele: „El, (Hristos) a fost numit domn al sâmbetei pentru că El a susţinut Sâmbăta ca pe ceva al Său. Hristos n-a desfiinţat Sâmbăta pe care El o ţinea.” („Contra lui Marcion”, cartea a IV-a, cap. 12 — de scriitorul creştin Tertulian, care a trăit între anii 160–240 după Hristos şi care a fost preot în oraşul Cartagina).


Ziua de sărbătoare şi odihnă săptămânală a femeilor credincioase pe timpul Domnului Hristos

In Sfânta Evanghelie după Luca citim: „Curând după aceea, Isus umbla din cetate în cetate şi din sat în sat şi propovăduia şi vestea Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El; şi mai erau şi nişte femei, care fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boale: Maria, zisă Magdalina, din care ieşiseră şapte draci, Ioana, nevasta lui Cuza, ispravnicul lui Irod, Susana şi multe altele, care-L ajutau cu ce aveau.” (Luca 8:1–3). Domnul Isus a fost însoţit în propovăduirea Evangheliei de cei doisprezece ucenici şi de mai multe femei credincioase vindecate de Domnul de boli şi de duhuri rele. Domnul le iertase şi păcatele, iar ele îi erau recunoscătoare, doreau să-L urmeze, să-L asculte şi să facă voia Lui ca nişte fiice ascultătoare. Ele au auzit şi au văzut minunile Sale, iar în cele din urmă au fost martore oculare la toate suferinţele Domnului.

Au văzut cum I s-a adus crucea cea grea pe care Domnul a purtat-o pe umerii Săi, fiind bătut, huiduit şi batjocorit până sus pe Golgota. Au văzut cum Domnul Şi-a întins braţele de bunăvoie pe cruce şi ostaşii I-au bătut cuiele cele groase şi lungi, străpungându‑-I mâinile şi picioarele.

Au văzut sângele curgând şiroaie din palmele, picioarele şi coasta Sa. Au auzit ultimele cuvinte rostite de Domnul Isus pe cruce şi cum El S-a rugat chiar şi pentru cei care-L batjocoreau.
Au văzut cum Domnul a murit în chinuri mari pe cruce, ca un miel nevinovat. Femeile acestea, împreună cu ucenicul iubit Ioan şi Iosif din Arimateea au coborât jos de pe cruce trupul neînsufleţit al Domnului, „L-au înfăşurat în fâşii de pânză de in cu miresme, după cum au obiceiul Iudeii să îngroape.” (Ioan 18:28–40; 19:1–42).

„Era ziua Pregătirii (vineri) şi începea ziua Sabatului (sâmbetei). Femeile, care veniseră cu Isus din Galilea, au însoţit pe Iosif, au văzut mormântul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el, s-au întors şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului (sâmbăta) s-au odihnit, după Lege.” (Luca 23:54–56).

Textul acesta din Evanghelie ne arată clar că ziua de sărbătoare şi repaus săptămânal pe timpul Domnului Hristos a fost ziua a şaptea. Femeile acestea credincioase lui Dumnezeu şi Domnului Isus, (între care se afla şi Maria — mama Domnului Isus), nu cunoşteau şi nu serbau o altă zi de sărbătoare şi repaus săptămânal în afară de ziua a şaptea, Sâmbăta. Ziua anterioară Sabatului se numea „Ziua de pregătire”. Putem observa cum femeile acestea credincioase Domnului au făcut toate pregătirile de vineri, iar sâmbătă s-au odihnit după Lege, conform poruncii a patra din Decalog (aşa cum a scris Evanghelistul Luca). în timp ce iubitul Domn Mântuitor Isus Se odihnea sâmbăta cu trupul mort în mormânt, femeile credincioase împreună cu Maria — mama Lui, se odihneau acasă, înălţând către Dumnezeu rugăciuni fierbinţi.

„în ziua întâi a săptămânii, femeile acestea şi altele împreună cu ele au venit la mormânt dis de dimineaţă, şi au adus miresmele pe care le pregătiseră. Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, au intrat înăuntru, şi n-au găsit trupul Domnului Isus.” (Luca 24:1–3; Matei 23:1–15; Marcu 16:1–4; Ioan 20:1–18).

Femeile acestea credincioase Domnului s-au dus dimineaţa în prima zi a săptămânii la mormântul Domnului, însă ele au găsit mormântul gol, pentru că Isus înviase din morţi.

[continuare]

(autor: necunoscut)