El [apostolul Pavel] zice: „Deci prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.” (Romani 3:31). Cum întăresc credincioşii lui Hristos Legea? Prin călcarea ei? Nu! Ci prin ţinerea Legii ei dovedesc credincioşia lor faţă de Dumnezeu, faţă de Isus şi faţă de lume.

Este suficient ca cineva să afirme că el crede în Dumnezeu şi în Domnul Hristos, fără să exprime credinţa aceasta prin fapte? Nu! Sfântul apostol Iacov zice: „Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, şi unul dintre voi le zice: ‘Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!’ fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi. Dar va zice cineva: ‘Tu ai credinţă, şi eu am fapte’. ‘Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.’ Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci!; dar şi dracii cred… şi se înfioară! Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică? Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: ‘Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire’; şi el a fost numit ‘prietenul lui Dumnezeu’. Vedeţi dar că omul era socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă. După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.” (Iacov 2:14–26).

Iată ce mare preţ puneau sfinţii apostoli pe credinţa însoţită de fapte! Nu foloseşte nimănui ca cineva să afirme sus şi tare că el crede în Dumnezeu şi în Hristos, în timp ce nu trăieşte ceea ce afirmă, neumblând în faptele pregătite de Dumnezeu.

Cum poate să-şi permită un credincios creştin să calce legea lui Dumnezeu sau porunca cu privire la ziua Sabatului, spunând că s-a desfiinţat, şi totuşi să poarte numele de credincios creştin? Isus a afirmat: „Nu orişicine-Mi zice: ‘Doamne, Doamne!’ va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am profeţit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ Atunci le voi spune curat: Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” (Matei 7:21–23). Grozav lucru este să trăiască cineva în fărădelege! Şi Apostolul Pavel zicea: „Adevărat este cuvântul acesta, şi vreau să spun apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni.” (Tit 3:8, 14).

Credincioşii creştini ar trebui să fie primii în credinţă şi în trăirea acesteia, adică în fapte bune.

Care este dovada că un credincios este un adevărat creştin? Sfântul apostol Ioan spune: „Şi prin aceasta îl cunoaştem, dacă păzim cuvintele Lui. Cine zice: ‘îl cunosc’, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos şi adevărul nu este în el. Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El. Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.” (1 Ioan 2:3–6).

Isus, Domnul, n-a călcat Legea, n-a desfiinţat Legea, şi nici Sabatul. El le-a împlinit. (Matei 5:17–19).

Da, El a fost pentru noi un exemplu, ca să facem şi să trăim şi noi ca El. Jertfa Sa nu ne scuteşte de a mai respecta Legea sau Sabatul; nu ne îndreptăţeşte la călcarea Legii sau a zilei Sale sfinte. Respectarea Legii şi a Sabatului urmează ca o consecinţă a credinţei. Credinţa în Hristos nu desfiinţează Legea.

[continuare]

(autor: necunoscut)