Care a fost adevărata zi de sărbătoare săptămânală ţinută de sfinţii apostoli ai Domnului Hristos şi de primii credincioşi ai Bisericii creştine, după învierea şi înălţarea la ceruri a Domnului Hristos? Oare au păstrat ei în continuare ca zi de sărbătoare tot ziua a şaptea, potrivit exemplului oferit de Domnul Hristos, când a fost cu ei? Iată câteva întrebări vitale de înţelesul cărora depinde mântuirea şi fericirea noastră.
Adevărul despre ziua de sărbătoare săptămânală ţinută de către sfinţii apostoli şi primii credincioşi din Biserica creştină apostolică, îl găsim chiar în scrierile sfinţilor apostoli care, împreună cu cele patru Evanghelii formează Sfânta Scriptură a Noului Testament. Bunul Dumnezeu a avut grijă ca, prin inspiraţia şi călăuzirea Duhului Sfânt, să posedăm astăzi scrierile lor sfinte, astfel încât oricine care doreşte să afle adevărul mântuitor, îl poate afla prin cercetarea Sfintelor Scripturi.
în legătură cu cele patru Evanghelii se găseşte cartea „Faptele Apostolilor” în care se cuprinde viaţa, credinţa şi faptele apostolilor. Cartea aceasta a fost scrisă de evanghelistul Luca pe la anii 60 d. Hr. El s-a informat amănunţit şi cu atenţie de la sfinţii apostoli care au fost contemporani cu Domnul despre viaţa, învăţăturile şi faptele lui Hristos, descriindu-le apoi în Evanghelia sa. (Luca 1:1–4; Faptele Apostolilor 1:1–2). Luca a fost tovarăşul de lucru al sfântului şi marelui apostol al neamurilor — Pavel — însoţindu-l în călătoriile sale misionare. (Coloseni 4:14; 2 Timotei 4:11). Tot el a urmărit îndeaproape viaţa şi faptele sfinţilor apostoli, descriindu-le în cartea „Faptele Apostolilor”, din care vom cita câteva exemple.
Sfinţii apostoli şi primii creştini au ţinut ca sărbătoare ziua a şaptea — Sâmbăta
In Antiohia din Pisidia„Pavel şi tovarăşii lui au pornit cu corabia din Pafos, şi s-au dus la Perga în Pamfilia. Ioan s-a despărţit de ei, şi s-a întors la Ierusalim.
Din Perga şi-au urmat drumul înainte, şi au ajuns în Antiohia din Pisidia. în ziua Sabatului, au intrat în sinagogă şi au şezut jos. După citirea Legii şi a Proorocilor, fruntaşii sinagogii au trimis să le zică: ‘Fraţilor, dacă aveţi un cuvânt de îndemn pentru norod, vorbiţi.’ Pavel s-a sculat, a făcut semn cu mâna, şi a zis: „Bărbaţi israeliţi şi voi care vă temeţi de Dumnezeu, ascultaţi!”… (Faptele Apostolilor 13:13–16).
Apostolul le-a vorbit despre profeţiile din Vechiul Testament referitoare la venirea lui Hristos, urmărind să le dovedească împlinirea lor în persoana Domnului Hristos, care a suferit, a murit şi a înviat. în concluzie, a spus: „Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin legea lui Moise.” (Faptele Apostolilor 13:38–39). (Legea lui Moise cuprindea Legea jertfelor pentru păcate care simboliza jertfa supremă a Domnului Hristos). (Evrei 10:1–2).
„Astfel, luaţi seama să nu vi se întâmple ce se spune în profeţi: ‘Uitaţi-vă dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi; căci în zilele voastre, am să fac o lucrare, pe care n-o veţi crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva.’” (Faptele Apostolilor 13:40–41).
La adunarea aceasta, ţinută sâmbăta, se aflau de faţă şi Iudei şi Neamuri. Mai departe, citim: „Când au ieşit afară, Neamurile i-au rugat să le vorbească şi în Sabatul viitor despre aceleaşi lucruri. Şi după ce s-a împrăştiat adunarea, mulţi din Iudei şi din prozeliţii evlavioşi au mers după Pavel şi Barnaba, care stăteau de vorbă cu ei, şi îi îndemnau să stăruiască în harul lui Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor 13:42–43). Din faptul că de faţă erau atât Iudei cât şi Neamuri, apoi din faptul că aproape toată cetatea s-a adunat în Sabatul următor, oricine poate înţelege că cei care doreau să asculte propovăduirea apostolilor trebuiau să vină la adunare sâmbăta. Astfel este exclusă părerea că apostolii se duceau Sâmbăta la Iudei — când îi puteau găsi împreună — spre a le vorbi, iar Duminica la neamuri, pentru acelaşi motiv.
„In Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor 13:44). Cuvântul vorbit acolo în ziua Sabatului a fost cu efect căci mulţi au crezut şi au primit pe Isus ca Mântuitor al lor.
în Antiohia s-a întemeiat o comunitate creştină. Credincioşii se numeau la început „ucenici”, apoi „nazarineni”, după numele lui Isus Nazarineanul, şi erau consideraţi de către conducătorii iudeilor ca sectă sau partidă, sectanţi periculoşi neamului şi templului. (Faptele Apostolilor 24:1–5).
Aici, în Antiohia, Apostolul Pavel a rămas un an întreg, a câştigat multe suflete pentru Hristos şi a întemeiat o comunitate creştină. Pentru prima dată ucenicilor lui Hristos li s-a dat numele de „creştini” în Antiohia, la anul 43 d. Hr. (Faptele Apostolilor 11:26).
In cetatea Filipi din Macedonia
„De acolo ne-am dus la Filipi care este cea dintâi cetate dintr-un ţinut al Macedoniei şi o colonie romană. în cetatea aceasta am stat câteva zile. în ziua Sabatului am ieşit afară pe poarta cetăţii, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Am şezut jos şi am vorbit femeilor, care erau adunate laolaltă. Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu şi asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la ce le spunea Pavel. După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-au rugat şi ne-a zis: ‘Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea.’ Şi ne-a silit să intrăm.” (Faptele Apostolilor 16:12–15).
De ce au ieşit oare pe poarta cetăţii afară şi s-au dus lângă un râu, căutând un loc pentru rugăciune? Se deduce de aici că acolo nu exista o sinagogă unde să serbeze Sabatul. Dar, fiind o colonie romană, ar fi putut să meargă la templul respectiv în ziua întâi a săptămânii, ziua soarelui, dacă ar fi adevărat ce se spune de către unii, că apostolii respectau ziua întâi a săptămânii. însă apostolii căutau un loc de rugăciune pentru a ţine cultul zilei Domnului, ziua Sabatului.
Aici îl găsim pe Apostolul Pavel vorbind Macedonienilor afară, în mijlocul naturii, tot într-o zi de sâmbătă. Cu acea ocazie, a fost câştigată la credinţă Lidia, pe care a botezat-o conform poruncii Mântuitorului. (Marcu 16:15–16).
In Tesalonic
„Pavel şi Sila au trecut prin Amfipoli şi Apolonia, şi au venit în Tesalonic, unde era o sinagogă a Iudeilor. Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi, dovedind şi lămurind, că Hristos trebuia să pătimească şi să învieze din morţi. ‘Şi acest Hristos pe care vi-L vestesc eu’, spunea el, ‘este Hristosul’.
Unii din ei, şi o mare mulţime de Greci temători de Dumnezeu, şi multe femei de frunte au crezut, şi au trecut de partea lui Pavel şi a lui Sila.” (Faptele Apostolilor 17:1–4).
Sunt demne de notat şi merită subliniate următoarele cuvinte, care declară: „Pavel, după obiceiul său,… trei Sabate le-a vorbit din Scripturi…” De ce? Luca, autorul cărţii „Faptele Apostolilor” a observat cu atenţie viaţa şi faptele sfinţilor apostoli şi ziua lor de sărbătoare săptămânală. Cele raportate de el, atunci când scrie: „Pavel, după obiceiul său, trei Sabate le-a vorbit din Scripturi…”, coincid cu cele citite despre Domnul Isus: „A venit în Nazaret, unde fusese crescut; şi după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească…” (Luca 4:16).
Obiceiul apostolului Pavel, ca şi obiceiul celorlalţi apostoli, era acelaşi cu obiceiul Domnului Hristos, anume de a lua parte la serviciul divin din Sabat, în adevărata zi de sărbătoare săptămânală.
De ce n-am face şi noi în ziua a şaptea, sâmbăta, tot aşa?
în Tesalonic apostolii au câştigat multe suflete pentru Hristos şi au întemeiat o comunitate creştină, căreia Pavel i-a scris mai târziu două epistole. în acestea, printre altele, a scris: „Noi însă, fraţi prea iubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului. Iată la ce va chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătaţi slava Domnului nostru Isus Hristos.
Aşadar fraţilor, rămâneţi tari şi ţineţi învăţăturile pe care le-aţi primit, fie prin viu grai, fie prin epistola noastră.”
(2 Tesaloniceni 2:13–15).
„De aceea mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu care lucrează şi în voi care credeţi.” (1 Tesaloniceni 2:13).
In oraşul Corint din Grecia
„După aceea, Pavel a plecat din Atena şi s-a dus la Corint. Acolo a găsit pe un Iudeu numit Acuila, de neam din Pont, venit de curând din Italia cu nevastă-sa Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toţi Iudeii să plece din Roma. A venit la ei. Şi, fiindcă avea acelaşi meşteşug, a rămas la ei, şi lucrau: meseria lor era facerea corturilor.” (Faptele Apostolilor 18:1–3).
Este interesant să aflăm cât timp a rămas apostolul Pavel în Corint, şi ce a făcut el acolo în această perioadă.
Mai departe citim: „Aici a rămas un an şi şase luni şi învăţa printre corinteni Cuvântul lui Dumnezeu”. (Faptele Apostolilor 18:11).
Ce făcea Pavel în timpul celor şase zile de lucru? Scriptura răspunde: „Şi, fiindcă avea acelaşi meşteşug, a rămas la ei, şi lucra: meseria lor era facerea corturilor.” (vers. 3).
Dar în ziua a şaptea, sâmbăta, ce făcea?
Scriptura răspunde: „Pavel vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat, şi îndupleca pe Iudei şi pe Greci.” (vers. 4).
Apostolul Pavel a rămas deci în Corint un an şi şase luni. Zi de zi, în fiecare săptămână lucra, iar în ziua a şaptea, sâmbăta, se odihnea conform poruncii, luând parte la serviciul divin din Sabat, ocazie cu care predica Evanghelia şi câştiga suflete pentru hristos.
Făcând un mic calcul, într-un an şi şase luni sunt 78 de săptămâni, deci tot atâtea sâmbete pe care Pavel, împreună cu credincioşii creştini, le-a ţinut ca zile sfinte de sărbătoare.
Şi aici în Corint, ca şi în celelalte părţi, Apostolul Pavel a câştigat suflete pentru Hristos şi a întemeiat o comunitate creştină, căreia mai târziu i-a scris două epistole. Printre altele, i-a îndemnat să fie credincioşi şi darnici, ajutând pe cei săraci. „Cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi”, le spunea el, „să faceţi şi voi cum am rânduit bisericilor Galatiei. în ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă, ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu. Şi când voi veni, voi trimite cu epistole pe cei ce îi veţi socoti vrednici, ca să ducă darurile voastre la Ierusalim.” (1 Corinteni 16:1–3).
Unii vor să interpreteze acest text într-un aşa mod, încât să demonstreze că Pavel i-ar fi sfătuit pe Corinteni să ţină ca sărbătoare săptămânală ziua întâi a săptămânii în locul zilei a şaptea — sâmbăta! Insă noi am văzut deja că Pavel şi cu credincioşii creştini din Corint, precum şi cei din alte părţi, au ţinut ca sărbătoare sâmbăta.
Apostolul Pavel a înfiinţat nu sărbătoarea zilei întâi a săptămânii, ci un dar de ziua întâi, pe care fiecare credincios avea să-l aducă nu la adunare, ci acasă. Aceasta, pentru că în ziua întâi nu avea loc nici o adunare de cult, ci fiecare îşi punea darul său pentru săraci acasă la el. Toate acestea aveau scopul de a simplifica strângerea darurilor pentru săracii din Ierusalim.
Sfinţii apostoli ai Domnului Hristos au păstrat tot timpul vieţii lor ziua a şaptea, sâmbăta, ca zi de sărbătoare. Tot astfel făceau şi primii credincioşi convertiţi la creştinism, fie dintre Iudei, fie dintre neamurile păgâne. Ziua a şaptea, sâmbăta, a devenit prin urmare ziua de sărbătoare pentru toţi creştinii din Biserica creştină apostolică.
Tot în legătură cu aceasta, găsim scrise următoarele: „La început, toţi creştinii serbau ziua Sâmbetei”. (Istoria Bisericii creştine, de pr. prof. C. Ionescu, 1913, pag. 20).
Şi aceasta nu a fost ca urmare a simpatiei lor pentru iudaism, după cum vom vedea mai departe. Sfântul Atanasie cel Mare, supranumit părintele ortodoxiei, care a trăit între anii 296–373 d. Hr., oferă câteva precizări într-una din scrierile sale, cu privire la sâmbătă:
„Creştinii din Alexandria se adună în ziua sâmbetei, nu ca şi cum ar fi devotaţi iudaismului, ci ca să adore pe Isus, Domnul Sâmbetei”. (Liturgica Bisericii ortodoxe, de Ieromonahul Gabriel Răşcanu, p. 94 şi Atanasius homal de semnete, Tom II p.60, edit. Paris 1968).
De asemenea, citim:
„Sâmbăta s-a celebrat, întrucât priveşte ca lege morală, şi în secolele primitive ale creştinismului”.
(Liturgica Bisericii ortodoxe de Ieromonahul Gabriel Răşcanu profesor la Seminarul Central din Bucureşti, 1876, p. 94).
Iată o altă afirmaţie:
„Sâmbăta ca zi de odihnă, este una din cele mai primordiale instituţiuni, care-şi trage începutul de la facerea lumii: — ‘Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o’. (Genesa 2:3). Legiuirea din Sinai numai a încadrat-o cum arată însăşi porunca: ‘Adu-ţi aminte de ziua a şaptea, de ziua sâmbetei ca s-o sfinţeşti’. Aceasta este odihna obişnuită de munca zilnică grea prin care omul e nevoit să-şi câştige pâinea cea de toate zilele, ziua veseliei, însufleţirei, comuniunii cu Dumnezeu, care El însuşi, S-a odihnit în ziua a şaptea. Prin această poruncă nu se încurajează lenea iubitoare de trândăvie, ci numai se opreşte munca cu scop de îmbogăţire, slujirea lui Mamona. în locul acestei munci, ziua de repaus trebuie consacrată slujirii lui Dumnezeu. în această zi, poporul se aduna în lăcaşul sfânt, la slujba dumnezeiască.” (Istoria Biblică a Vechiului Testament de Lopuhi — traducere de Nicodem Patr. Rom. Vol. II, pag. 328, Bucureşti, 1944)
[continuare]
(autor: necunoscut)