Sărbătorile păgâne erau solare, adică sărbătoreau fenomene din natură şi mişcările soarelui. Astfel, tocmai în toiul verii, popoarele nordice aveau sărbătoarea lui Donnar, zeul tunetelor, la şase săptămâni după solstiţiu (20 iulie). Sărbătoarea le-a fost lăsată; o are şi azi întreaga biserică creştină. Donnar însă a fost înlocuit cu un Sfânt, Ilie profetul. Ba chiar şi puterea zeului păgân, a rămas pe seama sfântului nostru. Donnar alerga peste nori cu carul de foc tunând şi fulgerând. Iar sfântul Ilie tot aşa, în credinţa poporului.” (Idem, pag. 42).

„La noi, românii, se găsesc urme din obiceiurile romane, deci păgâne, Lupercaliile şi Saturnaliile. La Saturnalii, se jertfea un porc, al cărui cap se punea la picioarele zeului, — asta e întocmai Vasilca noastră… Mascarea şi travestirea aşa de obişnuită la Saturnalii o avem şi noi în obiceiurile celor care umblă cu steaua şi cu vicleimul. Steaua e un obicei păgân; şi romanii şi germanii, la sărbătorile solare, în decembrie, închipuiau soarele ce se renaşte cu o stea, pe care o purtau prin oraşe, cântând lauda soarelui.” (Idem. pag. 45). „Candelele şi lumânările în bisericile noastre, sunt vechiul cult al focului.” (Idem. pag. 194).

„Naşterea lui Crist, pe care o serbăm astăzi, n-a fost sărbătorită de creştini, nici în secolul întâi, nici în al doilea, nici în al treilea, ba nici chiar în al patrulea secol al religiunii ‘universale’. Numai creştinii din orient serbau în ziua de 25 decembrie amintirea veselă a naşterii lui Mithras, zeul ce simbolizează soarele, şi care în Rig-Veda, cea mai veche carte a arienilor, joacă rolul de „Conducător luminos al zilei”, pe când un alt zeu înrudit cu el, „Veruna” — care îl completează, era chemat mai ales ca păzitor al nopţii, pe aceeaşi cale a laptelui pe cer.

Mithras — personaj care reprezintă soarele — s-a identificat cu „Sol invictus” (soarele neînvins) al Romanilor şi au fost sărbătoriţi împreună la 25 decembrie, în ziua naşterii lui „Sol invictus”. Constantin cel Mare, chiar după ce s-a creştinat, (?!) a adorat pe ‘Soarele neînvins’, şi aşa la creştini s-a statornicit naşterea lui Isus Hristos la 25 decembrie, când se sărbătorea din antichitatea cea mai adâncă la Perşi: Mithras şi la Romani: dies antalis, Solis invicti.

Abia în secolul al patrulea până în al optulea după Christ, când mase din ce în ce mai numeroase de Arieni, Celţi, Latini, Greci, Germani şi în fine Slavi, au început să intre în sânul bisericii creştine, s-a introdus în fundamentele lor semitice, concepţiunile lor asupra lumii şi a luminii.” (Idem. pag. 197).

„Cum se vede avem un amestec de creştinism şi de păgânism. Bătrânul Crăciun e o fiinţă curat mitologică; legea creştinească nu ştie nimic de un sfânt Crăciun. Pe Petru şi pe Ioan îi ştim din sfintele cărţi, altfel cum ni-i arată colindele, iar Christos e într-adevăr soarele, dar nu cel din mitologie, ci soarele dreptăţii veşnice, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat!” (Idem, pag. 215).

„Până acum, fără să ştim, sărbătorim zilele cele mari şi mai ales sărbătorile Crăciunului şi ale anului nou, mai mult după prescripţiunile Rig-Vedei sau Zend-Avestei, decât după poruncile Evangheliei.” (T. Hodi, Revista „Pravda”, 1881 N. 52).
„Cel puţin, nici un text evanghelic, nici o epistolă apostolică, nici un canon bisericesc, nici o pagină dogmatică, nici un teolog, nu va explica ce înseamnă în realitate steaua de Crăciun, colindele, Vicleimul şi altele; un Haşdeu, Lang, Taylor Max Muller, le va explica, însă Evanghelia nu le poate explica, pentru că toate acestea sunt mai vechi decât ea; dar, în Zend-Avesta sau Rig-Veda, vom găsi explicaţiuni suficiente.” (V.R.P.) Idem pag. 197–198.

Citatele de mai sus sunt extrase din cartea lui Poboran „Sărbătorile Romane şi Române”, Slatina 1914 şi aduc oarecum lumină asupra motivelor care au determinat conducerea bisericii creştine de Stat să admită schimbarea zilei Domnului, Ziua a şaptea — Sâmbăta, cu ziua întâi a săptămânii, ziua soarelui — Duminica, provenită de la poporul roman păgân, legiferată prin decretul lui Constantin la 323 d. Hr.

Romanii şi neamurile păgâne cuprinse în vasta împărăţie romană aveau sărbătorile lor solare, ţinute în onoarea soarelui şi a zeilor lor cărora le dădeau închinare. Neamurile păgâne au admis să devină membre în sânul Bisericii romano-catolice, dar cu sărbătorile, viaţa şi obiceiurile lor păgâne. Biserica le-a admis şi le-a considerat chiar şi aşa creştine, însă a schimbat numele sărbătorilor lor păgâne cu nume divine, sfinte, creştine. De exemplu, din sărbătoarea lor numită ziua soarelui (dies Solis), pe care au numit-o Duminică (dies dominica) ziua domnului, au făcut ziua învierii, în amintirea învierii Domnului. Din ziua care aniversa naşterea zeului Mithras, zeul soarelui la Perşi şi Soarele învinge (Sol invictus) de la 25 decembrie, sărbătoare petrecută cu veselie şi bucuriile ce le aduceau copiilor un moş Crăciun încărcat cu daruri, au făcut ziua naşterii Domnului Isus. Şi astfel, fiecare sărbătoare de peste an îşi are istoricul ei. Numele zilelor de sărbători păgâne au fost schimbate cu alte nume de sfinţi profeţi, apostoli şi martiri, sau cu anumite evenimente din viaţa Domnului Isus…

Numele zilelor de sărbători pot fi frumoase, evenimentele evanghelice amintite în acele zile îşi au şi ele însemnătatea lor, numele persoanelor sfinte ne amintesc deasemenea credincioşia şi viaţa lor demnă de imitat. Dar nu trebuie să uităm că acei sfinţi sărbătoriţi, cum sunt sfinţii profeţi, Domnul Hristos, sfinţii apostoli şi martirii creştini de la începutul Bisericii creştine apostolice, au ţinut toată viaţa lor ca zi de sărbătoare, conform poruncii dumnezeieşti, ziua Domnului, ziua a şaptea, Sâmbăta, deşi contemporanii lor au ţinut ziua întâi a săptămânii, ziua soarelui. Dacă ei ar mai trăi astăzi pe pământ, ar serba tot ziua a şaptea — Sâmbăta, ca zi de sărbătoare pentru ei, şi ca îndemn pentru noi.

Dar care au fost urmările călcării Legii sfinte a lui Dumnezeu, prin înlocuirea zilei Domnului, ziua a şaptea — Sâmbăta poruncii a patra, cu ziua întâi a săptămânii — ziua soarelui — căreia i s-a spus Duminică? Şi care a fost urmarea faptului că s-a admis şi s-a tolerat membrilor bisericii veniţi cu gloata dintre neamurile păgâne să-şi practice în voie datinile şi obiceiurile lor păgâneşti în zilele lor de sărbători păgâne, numite şi devenite creştine prin schimbarea numelui? A ajutat cu ceva acelor suflete la buna lor creştinare conform Evangheliei? Urmările au rămas şi se văd până în zilele noastre. Sunt mulţi aşa-numiţi creştini în zilele noastre care mint, înşală, fură, preacurvesc şi înjură chiar şi de Dumnezeu, de Hristos, de Biserică şi de toate lucrurile considerate sfinte, prin cuvintele cele mai murdare! Şi totuşi poartă numele de creştini, sunt şi aparţin ca membri botezaţi unei biserici creştine! Din sfintele Scripturi aflăm că Biserica creştină apostolică de la început nu tolera şi nu încuraja asemenea fapte la membrii ei, ci lua măsuri disciplinare prin excluderea lor ca membri din sânul ei, şi nu-i reprimea până ce nu dădeau dovada unei adevărate pocăinţe (1 Corinteni 5:1–13; 2 Corinteni 2:5–11). Dacă astăzi s‑ar exercita o asemenea disciplină bisericească (la fel ca în vremea apostolilor), cu câţi membri ar mai rămâne bisericile creştine? în Biserica creştină apostolică se făcea mai întâi catehizarea, adică instruirea şi pregătirea sufletelor prin Evanghelie, şi nu era primit la botezul creştin nimeni, până când nu credeau cu adevărat în Hristos şi nu se pocăiau de toate faptele şi obiceiurile lor rele, ţinând toate poruncile lui Dumnezeu, în care se cuprindea şi ziua Domnului, ziua a şaptea (sâmbăta) conform poruncii, fie că veneau la creştini dintre iudei, fie că veneau dintre neamurile păgâne, greci, romani şi alţii. Cu toţii se unificau în credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna şi clădeau pe temelia pusă de Hristos, profeţi şi apostoli. (1 Corinteni 3:10–11; Efeseni 2:19–22; Iuda 3).

Dar cum înţeleg, cum ţin şi cum serbează cei mai mulţi dintre aşa numiţii creştini de astăzi zilele de sărbătoare? Cum serbează duminica, fosta zi a soarelui la romani, întărită prin decretul lui Constantin? Vedem şi auzim cu toţii! Ziua duminicii, ca „sărbătoare în amintirea învierii Domnului”este petrecută de aşa-numiţii creştini cu veselie, mâncând şi bând; cu chefuri, jocuri, dansuri, serate, baluri; mergând în număr mare la teatre şi la cinematografe, privind scene şi filme imorale; unii merg în birturi şi-şi cheltuiesc banii munciţi pe băutură. Beau, se îmbată, fac fapte ruşinoase, se ceartă, se insultă, se bat, se înjunghie, se omoară şi după aceea unde ajung? La spital, la tribunal, la puşcărie, în sărăcie, în mizerie şi nenorocire! Oare când beau mai mult aşa numiţii creştini, şi fac ce nu trebuie să facă creştinii? Nu duminica şi în zilele de sărbătoare? Ei bine, nu în felul acesta au sărbătorit sfinţii profeţi din vechime, Domnul Hristos, sfinţii apostoli şi primii credincioşi creştini ziua Domnului! Şi acum, ce să facem? Să călcăm mai departe Legea şi poruncile lui Dumnezeu? Să continuăm cu obiceiurile rele, cu argumentul că „aşa am pomenit din moşi strămoşi”, cum zic unii?!

Este adevărat că fiecare om este şi trebuie să fie lăsat liber să-şi exercite credinţa sa religioasă liber, aşa cum crede el că e mai bine. Nimeni nu trebuie constrâns să creadă într-un fel sau altul. E necesar să se asigure libertatea deplină pretutindeni, pentru predicarea Evangheliei Domnului Isus Hristos, şi fiecare să-şi aleagă credinţa şi religia pe care o crede mai bună şi în conformitate cu adevărul Sfintei Scripturi. Credincioşii creştini să fie primii în aprofundarea şi aplicarea în viaţa de toate zilele a învăţăturilor Sfintelor Scripturi! Nici unul dintre cei care pretind a fi creştini n-ar trebui să-şi întrebuinţeze talentele, nici prin viu grai, nici prin scris, conducându‑i pe alţii să creadă greşit că Legea morală a celor zece porunci sfinte a fost dată numai Iudeilor; că ea s-a schimbat, s-a desfiinţat, iar credincioşii Domnului Hristos nu mai trebuie să respecte Legea celor zece porunci, între care şi ziua a şaptea — sâmbăta, conform poruncii a patra! Nu se poate concepe creştinism fără Evanghelie şi nici Evanghelie fără Lege! Nimeni nu poate fi creştin adevărat călcând Legea morală a celor zece porunci, şi adevărata zi de sărbătoare din porunca a patra. Adevărata zi de sărbătoare trebuie ţinută cu sfinţenia cuvenită, aşa cum cere şi pretinde Dumnezeu în porunca Sa cea sfântă. (Exodul 20:8–11).

[continuare]

(autor: necunoscut)