Dumnezeu pretinde în porunca Sa cea sfântă astfel: „Adu-ţi aminte de ziua Sabatului, ca să o sfinţeşti pe ea.” (Biblia, trad. de Dr. N. Nitzulescu, 1911). „Adu-ţi aminte de ziua Sâmbetei, ca să o sfinţeşti pe ea.” (Biblia trad. Sf. Sinod 1914 şi cea tradusă de preoţii profesori Vasile Radu şi Gala Galaction, tradusă după textele originale ebraice şi greceşti, 1938). Ziua de odihnă poruncită de Dumnezeu în porunca a patra, este numită „Sabat, ziua de odihnă, Sâmbăta”. Aşa că orice text, din Vechiul sau Noul Testament, care vorbeşte despre ziua de odihnă – ziua a şaptea – se traduce din originalul ebraic sau grecesc cu sâmbătă. Acesta este un adevăr clar, asupra căruia nimeni nu trebuie să aibă nici o îndoială!

Ziua de odihnă despre care vorbeşte Dumnezeu la începutul poruncii Sale („Adu-ţi aminte”), este ziua a şaptea, sâmbăta, pe care Dumnezeu a binecuvântat-o şi a sfinţit-o, atunci când El a făcut cerul şi pământul. (Genesa 2:2–3). Deci porunca lui Dumnezeu cu privire la Sabat nu datează de la darea Legii pe muntele Sinai, Lege scrisă cu degetul lui Dumnezeu (Exodul 31:18), căci ziua a şaptea, sâmbăta, era ziua binecuvântată şi sfinţită de Dumnezeu încă de la creaţiune. în porunca Sa, Dumnezeu a amintit-o doar, zicând: „Adu‑ţi aminte de ziua de odihnă, ziua Sabatului, ca să o sfinţeşti pe ea.” Dumnezeu Se referă la ziua sfinţită şi binecuvântată de El încă de atunci de când au început zilele omenirii pe pământ. El cere poporului Său, să-şi amintească de ziua pe care El a binecuvântat-o şi sfinţit‑o, pentru ca şi ei, la rândul lor, să o sfinţească aşa cum cere Dumnezeu.

„Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău.”

Dumnezeu ne-a rezervat prin poruncă şase zile de lucru. Şase zile pe săptămână de lucru, nu cinci, nici şapte, ci şase. în aceste zile, să ne facem lucrările noastre, în interesul nostru personal. Munca cinsită este o binecuvântare pentru om. „Oriunde se munceşte este şi câştig, dar oriunde numai se vorbeşte este lipsă.” (Proverbele 14:23). „Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce”, spunea Pavel în 2 Tesaloniceni 3:10. Şase zile de lucru sunt pentru noi.

„Dar ziua a şaptea”, a zis Dumnezeu, „este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău”.

Sâmbăta nu mai este ziua noastră, în care să muncim, urmărindu-ne interesele, ca în cele şase zile de lucru, ci este ziua Domnului Dumnezeu. Cei care cred cu adevărat în Domnul Dumnezeu, îl iubesc, îl ascultă şi fac aşa cum spune Domnul Dumnezeu.

Domnul Dumnezeu continuă:

„Să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.”

Dumnezeu ne porunceşte să nu facem nici o lucrare în ziua Lui, lucrare pe care o facem în celelalte şase zile. Ziua Domnului Dumnezeului nostru nu trebuie să fie întrebuinţată lucrând pentru câştigul nostru personal. Domnul Se adresează mai întâi părinţilor: tatălui şi mamei. Nimeni din familie nu trebuie să lucreze în ziua Domnului: nici tata, nici mama, nici fiul, nici fiica, nici robul, nici roaba, nici străinul din casa noastră. Toţi sunt datori în faţa lui Dumnezeu să se odihnească şi să nu lucreze în ziua a şaptea, sâmbăta. Aşa porunceşte Domnul! Toţi membrii familiei şi toţi care în vreun fel oarecare sunt în slujba familiei noastre, fie servitori sau servitoare şi chiar străinii în slujba noastră, să se odihnească în ziua Domnului. Porunca trebuie ţinută în orice anotimp al anului. (Exodul 34:21). Cineva ar putea obiecta: „Bine, dar porunca e prea grea, cine poate s-o ţină întocmai aşa?” Să nu spunem asta! Dumnezeu nu ne cere niciodată ceva prea greu de îndeplinit! Sfântul Ioan scrie: „Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele”. (1 Ioan 5:2–3). El, care a dat porunca cu privire la Sabat, Se va îngriji să ne dea şi ajutorul Său ca s-o putem păstra. Lucrul important e să voim, să încercăm şi să ascultăm… Să facem tot ce putem. De rest, se îngrijeşte Dumnezeu. Mântuirea este personală. Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după fapta Sa. (2 Corinteni 5:10). Se întâmplă câteodată în unele familii aşa cum a spus Domnul Isus, ca cei care primesc învăţăturile Lui şi ţin poruncile Domnului, să aibă de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lor. Dar noi trebuie să ascultăm şi să iubim pe Domnul mai mult decât pe oricine. (Matei 10:32–39). Ce bine ar fi dacă toţi ar crede, ar asculta şi ar face ce zice Dumnezeu! Dar nu toţi înţeleg la fel! însă cei cu adevărat credincioşi sunt datori să fie un bun exemplu şi o lumină pentru cei necredincioşi, fie în familia lor, fie în Comunitatea din care ei fac parte. (Luca 12:49–53; Matei 5:14–16).

Potrivit exemplului dat nouă de Domnul Hristos, în ziua Sabatului se cuvine însă să facem bine acelora care sunt în suferinţe, în necazuri sau bolnavi. îngrijirea de cei bolnavi nu constituie călcare de Sabat. Domnul Isus ne-a dat cel mai bun exemplu în respectarea Sabatului.

Dumnezeu arată şi motivul pentru care noi nu trebuie să lucrăm sâmbăta. El zice:

„Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, marea şi toate câte sunt, iar în ziua a şaptea s-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a şaptea şi a sfinţit-o”.(Exodul 20:8–11).

Dumnezeu a lucrat la facerea cerurilor şi a pământului timp de 6 zile. A început în ziua întâi – duminica şi a terminat în ziua a şasea – vinerea. (Genesa 1:1–31). El ne spune să facem şi noi, copiii Lui aşa cum a făcut El. Să începem lucrul în ziua întâi şi să-l terminăm în ziua a şasea. în tot cursul săptămânii trebuie să avem în minte porunca lui Dumnezeu (împreună cu celelalte nouă), de a serba ziua Domnului la timpul ei.

Ziua a şasea a săptămânii – vineri – se numeşte şi Ziua Pregătirii. în ziua aceasta trebuie făcute toate pregătirile pentru serbarea zilei a şaptea, sâmbăta. „Domnul a poruncit aşa. Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert, şi păstraţi până a doua zi dimineaţa.” (Exodul 16:23).
Potrivit Scripturii, ziua începe o dată cu apusul soarelui şi se termină tot la apusul soarelui. „Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă… din seara zilei … până în seara următoare să prăznuiţi Sabatul vostru”. (Leviticul 23:32).
Aşa cum Dumnezeu şi-a terminat lucrarea în ziua a şasea a săptămânii, să ne-o terminăm şi noi. La începerea zilei a şaptea, o dată cu apusul soarelui, Dumnezeu Şi-a rostit prin Cuvântul Său binecuvântarea şi sfinţirea Sa asupra acestei zile. Acelaşi cuvânt dumnezeiesc, prin care toate s-au făcut şi se menţin până în ziua de azi, a binecuvântat şi a sfinţit ziua a şaptea! Ziua a şaptea, sâmbăta, de la începutul şi până la sfârşitul ei, e un timp sfinţit şi binecuvântat de Dumnezeu. Binecuvântarea lui Dumnezeu planează asupra acestei zile sfinte. Este deci o zi cu totul deosebită de celelalte şase zile. Este ziua de odihnă a Domnului. Dumnezeu însuşi a binecuvântat‑o şi a sfinţit-o. (Genesa 2:2–3).

De aceea, noi oamenii suntem datori faţă de Dumnezeu, Creatorul nostru şi faţă de Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu – Domnul Sabatului – să sfinţim şi să deosebim ziua a şaptea, sâmbăta, pe care Dumnezeu prin Isus Hristos şi Duhul Său, a binecuvântat-o şi a sfinţit-o la creaţiune.

Adevăraţii credincioşi ai lui Dumnezeu serbează Ziua Domnului cu sfinţenie şi odihnă sfântă, dar nu dorm în trândăvie. în Ziua Domnului, Dumnezeu a pregătit o hrană duhovnicească pentru copiii Lui, pentru poporul Său. în ziua Sabatului ei se adună la fel cum se adunau primii creştini cu apostolii Domnului pentru serviciul divin, pentru rugăciuni, pentru cercetarea împreună a Sfintelor Scripturi şi pentru a-L lăuda pe Tatăl ceresc prin cântări duhovniceşti.

[continuare]

(autor: necunoscut)