Sfântul apostol Pavel ne arată că eliberarea poporului Israel din robia Egiptului prin Moise pentru a-l duce în Canaan, reprezintă un simbol al eliberării tuturor credincioşilor din robia păcatului prin Isus Hristos, pentru a-i duce la locul odihnei măreţe din Canaanul ceresc. însă trista experienţă trăită de unii israeliţi, care în pustia spre Canaan au căzut din cauza necredinţei, va fi împărtăşită şi de alţii, care împietrindu-şi inima prin necredinţa lor în Isus, vor pieri şi nu vor mai intra în odihna Domnului Isus din ceruri. Apostolul avertizează: „Să luăm dar bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nici unul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în ‘odihna’, despre care a vorbit El, când a zis: ‘Am jurat în mânia Mea, că nu vor intra în odihna Mea!’ Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii. Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: ‘Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.’ Şi aici este zis iarăşi: ‘Nu vor intra în odihna Mea!’. Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta, şi pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea bună n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor, El hotărăşte din nou o zi: Astăzi — zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: ‘Astăzi dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!’ Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.

Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.” (Evrei 4:1–10).

Odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu nu este ziua duminicii, cum vor să interpreteze unii, ci este bucuria în Domnul, uşurarea sufletească, odihna în Isus. Cei care doresc să aibă parte cu Domnul sus, trebuie să aibă mai întâi parte cu El aici jos pe pământ, primindu-L ca Mântuitor prin credinţă astăzi, fără întârziere, spre a nu-şi împietri inima prin înşelăciunea păcatului.

Cei care-L primesc pe Isus ca Mântuitor personal, primesc şi odihna zilei a şaptea a săptămânii, fiindcă Pavel spune: ‘Cine intră în odihna Lui’ (adică îl primeşte ca Mântuitor) ‘se odihneşte şi el de lucrările lui, cum s-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.” Este ştiut că Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea, sâmbăta. (Genesa 2:23).
Textul acesta, din Evrei 4:9, este tradus din textul original aşa: „Deci dar rămâne încă repaus de Sâmbătă pentru poporul lui Dumnezeu”.

„Căci cine a intrat în repausul Lui, acela s-a şi repauzat de lucrările sale, după cum Dumnezeu de ale Lui. Să ne grăbim dar ca să intrăm în acel repaus, ca nimenea să nu cadă în aceeaşi pildă a neascultării.” (Vezi Biblia trad. de Dr. N. Nitzulescu 1911, Evrei 4:9)

Poporul lui Dumnezeu, compus din toţi credincioşii din toate timpurile şi din toate locurile, au ca zi de repaus ziua a şaptea — sâmbăta, adică ziua pe care Dumnezeu a binecuvântat-o şi a sfinţit-o la facerea lumii şi în care chiar Dumnezeu S-a odihnit.

[continuare]

(autor: necunoscut)