Porunca a patra din Legea lui Dumnezeu, care prevede ţinerea ca sărbătoare săptămânală a zilei a şaptea sâmbăta, a fost schimbată nu de Dumnezeu, ci de o putere omenească aşa cum era prezis: (Daniel 7:25; 2 Tesaloniceni 2:1–12).

Credincioşii lui Dumnezeu din toate timpurile, cei dinainte şi cei după Domnul Hristos au ţinut cu credincioşie Legea lui Dumnezeu, şi în cadrul ei au ţinut ca zi de sărbătoare săptămânală ziua a şaptea, Sâmbăta binecuvântată şi sfinţită de Dumnezeu de la facerea lumii. Ei au avut mult de suferit din partea acelora care n-au cunoscut pe Dumnezeu şi chiar şi din partea acelora care, deşi au avut pretenţia că-L cunosc, nu I-au slujit cu adevărat. Domnul Hristos a spus: „Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea când oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu. Şi se vor purta astfel cu voi, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. V‑am spus aceste lucruri, pentru ca atunci când le va veni ceasul să se împlinească, să vă aduceţi aminte că vi le-am spus…” (Ioan 16:1–4).

In cartea Apocalipsei, Dumnezeu a descoperit viitorul Bisericii Sale. El a văzut în viitor lupta cea mare dusă între credincioşii adevăraţi ai lui Dumnezeu care păzeau (ţineau) poruncile lui Dumnezeu şi între aceia care nu le păzeau.

Balaurul din Apocalipsa este anticristul, cu caracter şi spirit de fiară. „I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam. Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost junghiat.” (Apocalipsa 13:7–8).

„I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei. Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase.” (Apocalipsa 13:15–18).

Cine este această fiară care poartă nume de om şi are numărul 666? Şi în ce constă semnul ei pe care caută să-l pună cu forţa pe mâna dreaptă sau pe frunte, iar aceia ce nu vor dori să-l primească să fie omorâţi?

Tiara (coroana) papală, e formată din trei coroane suprapuse, împodobită cu diamante în amintirea a trei regi arieni doborâţi în luptele avute cu ei: regele Herulilor, cel al Ostrogoţilor şi cel al Vandalilor (508–538). La anul 538, Papa a fost recunoscut oficial ca şef al Bisericii creştine universale. între altele, papa îşi dă titlul de: VICARIVS FILII DEI, cuvinte care înseamnă: Locţiitorul Fiului lui Dumnezeu!

Se ştie că unele litere din alfabetul latin au o valoare numerică. Astfel, I=1; II=2; V=5; X=10; L=50; C=100; M=1000 etc. Cele trei cuvinte au şi ele o însemnătate şi dau la iveală dezlegarea numărului fiarei apocaliptice:

V I C A R I V S      F I L I I       D E I
5 + 1 + 100 + 1 +5 + 1+50+1+ 1 + 500 + 1 = 666

Cunoaştem acum persoana care a dus, duce şi va duce încă război contra celor care înţeleg să păzească poruncile lui Dumnezeu neschimbate, şi care nu acceptă să calce poruncile din Legea lui Dumnezeu chiar dacă ar fi să moară… Dar în ce constă oare semnul ei, pe care vrea cu orice chip să-l pună pe fruntea şi pe mâna tuturor oamenilor?

Dumnezeu, Creatorul cerurilor şi al pământului, a binecuvântat şi a sfinţit ziua a şaptea – sâmbăta – ca zi de sărbătoare şi odihnă săptămânală. Aceasta este ziua Lui, ziua Domnului.
Sabatul zilei a şaptea – zice Sfânta Scriptură – este semnul sfinţirii dumnezeieşti. Dumnezeu a zis: „Să nu care cumva să nu ţineţi Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi, şi urmaşii voştri, un semn veşnic după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc. Să ţineţi Sabatul căci el va fi pentru voi ceva sfânt… Acesta va fi între Mine şi copiii lui Israel, un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit.” (Exodul 31:13-17; Ezechiel 20:12,20).

Sărbătorirea zilei a şaptea ca zi de odihnă în amintirea Dumnezeului Creator, a deosebit în toate veacurile pe credincioşii lui Dumnezeu de cei necredincioşi şi de păgânii care, necunoscând pe Dumnezeu, se închinau naturii, soarelui şi zeilor în cinstea cărora serbau ziua întâi a săptămânii – ziua soarelui.
Porunca lui Dumnezeu din Legea Sa sfântă spune: „Adu-ţi aminte de ziua Sabatului (sau ziua sâmbetei, ziua de odihnă) ca s-o sfinţeşti pe ea.” (Exodul 20:8-11).

„Fruntea” reprezintă mintea: porunca „adu-ţi aminte de ziua Domnului, ziua Sabatului, ca s-o sfinţeşti” este semnul lui Dumnezeu pe fruntea credincioşilor Lui care îşi aduc aminte să ţină ziua Lui conform poruncii Lui.

„Mâna dreaptă” reprezintă odihna omului din ziua a şaptea binecuvântată şi sfinţită de Dumnezeu conform poruncii Lui care zice: … „Să nu faci nici o lucrare în ea”…

„Semnul fiarei”, pe care omul acela cu caracter crud de fiară caută să-l pună cu forţa pe fruntea sau pe mâna dreaptă a tuturor oamenilor sub ameninţarea pedepsei cu moartea, constă, ca şi semnul adevăratului Dumnezeu Creator, tot în o zi de sărbătoare, contrară adevăratei zile de sărbătoare, aleasă, binecuvântată şi sfinţită de Dumnezeu ca zi de odihnă şi sărbătoare săptămânală.

„Fiara”, spune profeţia, „săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei…” (Apocalipsa 13:13-14).

De aici rezultă că trebuie să aibă loc în omenire mai întâi o puternică amăgire a oamenilor prin semne mari satanice până acolo că va face să cadă chiar şi foc din cer în faţa oamenilor… Aceasta este lucrarea de amăgire a lui Anticrist. (1 Ioan 1:18; 4:1-4; 2 Tesaloniceni 2:1-13).

Va urma după aceea o aspră sentinţă de condamnare a tuturor acelora care nu se închină fiarei, adică nu se supun poruncii ei, nu ţin ziua ei de sărbătoare. Nimeni nu va mai putea cumpăra sau vinde dacă nu are semnul ei: şi în final, dacă nu cedează, urmează moartea!

Dumnezeu a descoperit apostolului Ioan marea lucrare de evanghelizare care urmează să se îndeplinească în ultimul timp, înainte de venirea a doua oară în mărire a Domnului Hristos. El zice:

„Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare:

‘Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!’ Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis:

‘A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei desfrânării ei!’ Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare:

‘Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei!’

Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus”. (Apocalipsa 14:6-12).

Primul înger aduce Evanghelia la cunoştinţa tuturor oamenilor. Acesta simbolizează pe poporul pe care Dumnezeu a prezis că Şi-l va ridica, pentru ca în mod credincios, sârguincios şi sfânt, să ducă Evanghelia până la marginile pământului. Profetul Isaia numeşte acest popor ‘dregător de spărturi’ (Isaia 58:12), cel ce urma să repare spărtura făcută în legea lui Dumnezeu prin schimbarea Sabatului.

Solia aceasta cheamă pe locuitorii pământului să-L onoreze pe Dumnezeu, judecătorul tuturor. Şi anume să-L onoreze amintindu-şi că El este Creatorul nostru şi al întregului Univers; iar această amintire a Creaţiunii urmează să fie dovedită în fapt prin respectarea acelei zile rânduită de Dumnezeu pentru aceasta, ziua Sabatului.

Ingerul al doilea proclamă căderea Babilonului, a acelei puteri care a încurcat lucrurile, schimbând legea lui Dumnezeu şi obligând pe oameni să accepte această schimbare, instituind o altă zi de sărbătoare – duminica – în locul celei rânduită de Dumnezeu de la Creaţiune, sâmbăta.

Ingerul al treilea prezintă avertismentul pedepselor lui Dumnezeu pentru cei ce se închină fiarei şi primesc semnul ei pe mână şi pe frunte. (Apocalipsa 14: 9,10 şi 16:2).

Chipul fiarei reprezintă un edict sau o lege persecutoare ce urmează a fi decretată chiar în viitorul foarte apropiat contra celor ce ţin toate poruncile lui Dumnezeu şi respectă ziua Lui.

Pe cei credincioşi, Dumnezeu îi recunoaşte drept sfinţii Săi: „Aici este răbdarea sfinţilor care păzesc poruncile lui Dumnezeu!” (Apocalipsa 14:12). Şi în altă parte stă scris:

„Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul. Domnul a luat aminte la lucrul acesta, şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul şi cinstesc numele Lui. „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor; îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei cum are milă un om de fiul său, care-i slujeşte. Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte.” (Maleahi 3:16.18)

[continuare]

(autor: necunoscut)