Fără această carte, nu ar exista muzica sacră, oratorii, imnuri favorite şi nici muzică negro spirituals.

Compozitorul piesei „Corul Aleluia“, George Frideric Handel, nu era un om religios. Totuşi, chiar şi acest compozitor faimos a fost mişcat şi inspirat de cuvintele acestei cărţi fără pereche.

După câţiva ani de eşec la operă, Handel s-a afundat în sărăcie şi disperare. La vârsta de 60 de ani era amărât, deprimat şi distrus. Când i s-a cerut să scrie muzică pentru un oratoriu sacru, a aruncat o privire printre paginile manuscrisului, fiind prea puţin entuziasmat să îndeplinească această sarcină. Dar s-a întâmplat ceva, iar ochii săi au înţeles dintr-o dată cuvintele: „Mângâiaţi, Mângâiaţi pe poporul Meu.... Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat... El Îşi va conduce turma ca un păstor.... Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi.“

Articolul din aprilie 1948 al revistei Reader’s Digest relatează că citind mai departe, textul a început să îi accelereze lui Handel pulsul, să îi încălzească inima şi să îi inspire melodii frumoase. Cuvintele glorioase „Aleluia! Aleluia! Pentru veci de veci.... Rege al regilor, Domn al domnilor ... Aleluia! Aleluia!“ i-au aprins geniul creator.

Luând în mână un pix, Handel a pus pe hârtie în grabă notele minuate care i-au trecut prin minte. Timp de 24 de zile şi de nopţi el a lucrat fără încetare, ca şi când s-ar fi aflat pe altă lume, neacordând atenţie celor care îi aduceau mâncare şi de-abia oprindu-se să se odihnească. Slujitorul său credincios s-a îngrijorat foarte tare, niciodată nu îl mai văzuse pe stăpânul său comportându-se aşa. Parcă era nebun – scria, scria, scria şi apoi se plimba prin casă, cu lacrimile curgându-i pe obraj, cântând „Aleluia!“ cu toată puterea.

Mesia, cel mai măreţ oratoriu scris vreodată, a luat naştere în urma experienţei pricinuită de puterea unei cărţi. Handel a spus despre acea ocazie: „Credeam că văd tot cerul în faţa mea şi pe Însuşi măreţul Dumnezeu.“ Nu-i de mirare că Regele Goerge II a fost aşa de uimit când oratoriul a fost interpretat pentru prima dată în faţa sa, în Londra, încât, la începutul „Corului Aleluia“, s-a ridicat dintr-o dată în picioare şi toată mulţimea împreună cu el! Nu-i de mirare că oamenii încă se mai ridică în picioare de fiecare dată când se cântă „Corul Aleluia.“

O carte fără nume

Dar ce carte este asta care a inspirat „Corul Aleluia“ al lui Handel? Ce carte are o asemenea putere de a încălzi inimi, de a aduce speranţă şi de a-i conduce chiar şi pe oamenii nereligioşi să-L privească pe Dumnezeu în maiestatea Sa?

Ciudat, dar cartea fără pereche este şi fără nume! Pur şi simplu se numeşte Cartea.

Deşi mulţi cunosc această carte după titlul „Biblia“, cuvântul este derivat din forma latină a termenului grec biblion, care înseamnă „cartea“. Din moment ce Biblia este cartea supremă din întreaga lume, nu are nevoie de un nume, este de ajuns să spui pur şi simplu „Cartea“ – adică „Biblia.“

O carte respectată

Într-adevăr, mulţi din cei mai renumiţi oameni au dat mărturie despre valoarea şi importanţa inestimabilă ale Bibliei.
Isaac Newton, unul din cei mai de seamă oameni de ştiinţă ai tuturor timpurilor, a spus odată: „noi socotim că Scripturile lui Dumnezeu sunt cea mai sublimă filozofie. În Biblie se găsesc mărci ale autenticităţii mai sigure decât în oricare altă istorie profană.“

George Washington Carver, geniul africo-american de la Institutul Tuskegee, a fost numit cel mai mare biochimist al lumii. El este cel mai bine cunoscut pentru faptul că a descoperit sute de feluri în care pot fi folosite arahida şi cartoful dulce. În 1921 Dr. Carver a fost invitat să vorbească în faţa Senatului şi a Comitetului de Resurse al Statelor Unite, cu privire la posibilităţile oferite de arahide. Deşi iniţial i-au fost oferite zece minute să vorbească, i-a captivat aşa de mult pe membrii comitetului, încât preşedintele acestuia a spus:
-Continuaţi, frate. Puteţi să vorbiţi cât doriţi.
Carver a vorbit timp de o oră şi patruzeci şi cinci de minute.
La încheierea prezentării, preşedintele l-a întrebat:
-Doctore Carver, de unde aţi învăţat toate aceste lucruri?
Carver a răspuns:
-Dintr-o Carte veche.
-Ce carte? a întrebat senatorul.
Renumitul om de ştiinţă a răspuns:
-Biblia.
-Vorbeşte Biblia de arahide? a întrebat, surprins, senatorul.
-Nu, domnule, a răspuns Carver, dar vorbeşte despre Dumnezeul care a făcut arahida. L-am rugat să îmi arate ce să fac cu arahidele şi El mi-a arătat.

Şi Thomas Jefferson vorbeşte despre această Carte. „Am spus şi întotdeauna voi spune că studiul Cărţii Sacre va face cetăţeni mai buni, taţi mai buni şi soţi mai buni... Biblia face cei mai buni oameni din lume.“

În acelaşi fel, Daniel Webster, un important om de stat american, autor, lexicograf şi orator, mărturiseşte: „Cred că Scripturile Vechiului şi Noului Testament sunt voia şi Cuvântul lui Dumnezeu.“

O carte veşnică

Spre deosebire de alte cărţi, care vin şi trec pentru că ideile lor nu se mai potrivesc cu ideile din diferite epoci şi nu împlinesc nevoile inimilor oamenilor, Biblia este o carte veşnică.

Henry Van Dyke, fost profesor de engleză la Universitatea Princeton, autor şi diplomat, a remarcat pe bună dreptate:
"Născută în Orient şi îmbrăcată în formă şi imaginaţie orientală, Biblia este pentru toată lumea şi intră în fiecare ţară, ca să şi-i găsească peste tot pe-ai ei. A învăţat să vorbească inimii omului în sute de limbi. Ea întră în palat, pentru a-i spune monarhului că el este slujitor al Celui Preaînalt, şi în colibe, pentru a-l asigura pe ţăran că el este fiul lui Dumnezeu. Copiii ascultă povestirile ei miraţi şi încântaţi, iar înţelepţii meditează asupra lor ca lecţii de viaţă. Are un cuvânt de pace pentru vremuri de primejdie, un cuvânt de încurajare pentru ziua necazului şi un cuvânt de lumină pentru ceasul întunericului. Cuvintele ei sunt repetate în adunările de oameni, iar sfaturile ei sunt şoptite în urechea celui singur. Cel rău şi cel mândru tremură la avertizările ei, dar pentru cel rănit şi pentru cel pocăit ea este ca vocea unei mame. Ea transformă pustia şi locul retras în locuri de veselie, iar focul din vatră a luminat citirea paginilor ei uzate. Ea s-a ţesut în sentimentele noastre cele mai profunde de afecţiune şi a colorat cele mai dragi visuri ale noastre; aşa încât dragostea şi prietenia, simpatia şi devoţiunea, amintirea şi speranţa s-au îmbrăcat cu veşmintele frumoase ale graiuluiei preţios, respirând tămâie şi smirnă..."

Nimeni care are acestă comoară nu este sărac sau nefericit. Când peisajul se întunecă şi piligrinul ajunge tremurând în valea numită „a umbrei“, nu îi este frică să intre: el ia în mână toiagul şi nuiaua Scripturii, spunându-i prietenului şi tovarăşului său: „Pa, ne vom revedea“ şi, încurajat de sprijinul acesta, merge înainte prin strâmtoarea singuratică, ca unul care trece din întuneric la lumină.

Cu adevărat, nu mai există nici o carte ca asta.

O carte unică

Biblia a fost scrisă de 40 de autori diferiţi, pe trei continente (Africa, Asia şi Europa), în ţări la sute de kilometri distanţă, într-o perioadă de peste 1500 de ani. Ea tratează probleme de un interes universal: istorie, filozofie, ştiinţă, sănătate, arhitectură, religie, profeţii etc. Vorbeşte nevoilor fiecărei generaţii, oferă soluţii pentru perplexităţile vieţii şi chiar descoperă originea şi viitorul lumii noastre. Ea a adus pace conştiinţelor zbuciumate, i-a încurajat pe cei îndureraţi, le-a oferit pace celor disperaţi, curaj celor deznădăjduiţi şi siguranţa reîntâlnirii celor care au pierdut pe cineva drag.

Fiind scrisă în ebraică, aramaică şi greacă, Biblia a fost publicată în mai multe limbi decât orice altă carte din istorie, nepierzându-şi însă expresivitatea originală.

Această Carte unică face apel atât la inima celui tânăr cât şi a celui bătrân, bogat sau sărac, simplu sau înţelept. Ea apără drepturile tuturor, printre care şi cauza săracului sau a celui neajutorat şi dovedeşte o putere misterioasă de a transforma vieţi.

Citirea atentă a acestei Cărţi unice dezvăluie că a fost scrisă de oameni din toate straturie politice şi sociale – de la împăraţi care se aflau pe tron până la ciobani, pescari şi politicieni.

Odată preşedinele Convenţiei Baptiste de Sud, W. A. Criswell, a spus despre Biblie: „Aici sunt cuvinte scrise de prinţi, poeţi, filozofi, pescari, oameni de stat, profeţi, preoţi, vameşi, doctori, de oameni educaţi în şcolile Egiptului, în Babilon sau la picioarele lui Gamaliel. În această Carte miraculoasă sunt reprezentaţi oameni de toate rangurile. Circumstanţele în care a fost scrisă această carte au fost uneori foarte dificile şi au variat foarte mult. Unele părţi ale acestei cărţi au fost scrise în corturi, deşert, oraşe, palate şi temniţe. Altele au fost scrise în situaţii de pericol iminent, iar altele în bucurie extatică.“

Dar lucrul cel mai remarcabil cu privire la Biblie este faptul că, în ciuda circumstanţelor care au dat naştere celor 66 de cărţi diferite care o compun, conţinutul ei arată o armonie unică. H. L. Hastings observă: „Conţine tot felul de scrieri; însă ce încurcătură ar fi dacă oameni de rând ar scrie 66 de cărţi în felul acesta! Să presupunem, de exemplu, că luăm 66 de cărţi de medicină, scrise de 36 de doctori diferiţi, de la şcoli diferite şi apoi instruim un doctor conform acelor cărţi.... Sau să presupunem că 35 de pastori scriu cărţi despre teologie, şi apoi să vedem dacă vom găsi vreo piele suficient de puternică pentru a ţine aceste cărţi împreună.“

O carte bine păstrată

Dar Biblia mai are ceva: ea a fost păstrată remarcabil de-a lungul procesului transmiterii. În ciuda faptului că a fost scrisă pe material perisabil şi a fost copiată şi recopiată timp de sute de ani, înainte de inventarea tiparului sau a calculatoarelor, atunci când sunt comparate cu alte manuscrise antice, cele două secţiuni ale Bibliei – Vechiul şi Noul Testament – dovedesc că au fost transmise cu o corectitudine neobişnuită.

Cu privire la Vechiul Testament, care a fost scris în ebraică şi aramaică, corectitudinea remarcabilă cu care au copiat scribii textul se datorează regulilor stricte pe care le urmau ei. De exemplu, nu aveau voie să scrie niciun cuvânt sau literă din memorie. Cuvintele şi literele fiecărui paragraf erau numărate şi dacă nu se potriveau cu noua copie, aceasta era distrusă şi sarcina începea din nou. Cine a numărat vreodată literele, silabele şi cuvintele lui Platon sau Aristotel? Cicero sau Seneca?

Pe de altă parte, Noul Testament a fost scrise în greaca koine – limba comună din perioada apostolică. Deşi nu există nici o copie originală a scrierilor cele mai timpuriii ale apostolilor, avem copiile mai târzii, făcute de mână, care au supravieţuit. Acestea sunt numite manuscrise, din cuvintele latine manu scriptum, care înseamnă „scris de mână.“
În general vorbind, manuscrisele Noului Testament sunt mult mai recente decât cele al Vechiului. Dar spre deosebire de copiştii bine instruiţi ai Vechiului Testament, care erau foarte atenţi în la fiecare cuvânt, factori cum ar fi marea cerinţă de cópii ale Noului Testament, pentru instruirea noilor credincioşi, şi întreruperile frecvente în procesul copierii, cauzate de ostilităţi şi persecuţii, au dus la grabă, iar uneori la copierea neatentă a manuscriselor nou-testamentare originale. Din fericire pentru noi, datorită numărului mare al manuscriselor nou-testamentare care s-au păstrat, ori de câte ori apare vreo îndoială putem să confruntăm mai multe variante ale oricărei secţiuni.

Datorită modului unic în care s-a păstrat textul original al Bibliei, creştinii pot fi absolut siguri de corectitudinea ei în ce priveşte lucrurile esenţiale. Regretatul Frederic Kenyon, care a fost director la Muzeul Britanic şi o autoritate în ce priveşte manuscrisele biblice, a spus: „Creştinul poate să ia întreaga Biblie în mâină şi să spună fără teamă sau ezitare că ţine Cuvântul lui Dumnezeu, care a ajuns până la noi fără pierderi importante, din generaţie în generaţie, de-a lungul secolelor.“

O carte care a rezistat

Din toate cărţile scrise vreodată, până în momentul de faţă Biblia este cea care a avut parte de atacul cel mai crâncen. Totuşi, ea a supravieţuit persecuţiei criticilor şi a duşmanilor. Este ca o nicovală care a ros ciocanele criticismului. Ciocanele agnosticilor, ale ateilor şi ale criticilor au lovit în Cartea asta de foarte mult timp, însă ele s-au uzat, dar nicovala stă încă în picioare. Dacă nu ar fi fost Cartea lui Dumnezeu, oamenii ar fi distrus-o cu mult timp în urmă. Împăraţi şi popi, regi şi preoţi, prinţi şi conducători, comunişti şi revoluţionari, toţi au încercat să o distrugă – să pună mâna pe ea; ei au murit, dar Cartea trăieşte încă.

Cartea a ajuns la noi plutind pe o mare de sânge – fiecare pagină este pătată cu sângele martirilor.

Bernard Ramm, teolog şi om de ştiinţă creştin, a întrebat odată retoric dacă, în afară de Biblie, a mai existat vreodată o carte de filozofie, religie, psihologie sau orice altă temă care să fi fost „ciopârţită, examinată, cercetată şi denigrată cu atâta venin şi scepticism, cu atâta profunzime şi erudiţie, la fiecare capitol, verset şi dogmă.“ El a concluzionat: „De peste o mie de ori s-a auzit dangătul de înmormântare a Bibliei, s-a format procesiunea funerară, s-a tăiat inscripţia pe mormânt şi s-au citit cuvintele de îngropare. Dar se întâmplă ceva, căci cadavrul nu stă să fie aşezat înăuntru... Ţinând cont de erudiţia criticilor şi de ferocitatea şi precizia atacurilor, ne-am aştepta ca Biblia să fi fost îngropată pentru totdeauna în nişte genize creştine (o cameră unde se păstrează manuscrisele uzate ale Scripturii.) Dar situaţia este cu totul alta. Biblia este încă iubită, citită şi studiată de milioane de oameni.“

Isus a declarat cel mai bine asta, acum aproximativ 2000 de ani: „Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvintele Mele nu vor trece.“ (Matei 24:35).

Cum explicăm puterea nemaipomenită, apelul pe care îl adresează ea tuturor oamenilor, unitatea şi supravieţuirea acestei Cărţi antice?

O Carte revelată

Deşi scrisă de pana omului, Biblia pretinde cu îndrăzneală că este de origine divină. Apostolul Pavel a scris: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu“ (2Timotei 3:16). Cuvântul grec theopneustos („insuflată“) înseamnă literal „suflat de Dumnezeu“, asta însemnând că toate cărţile Bibliei au origine divină.

Charles Wesley, unul dintre fundatorii metodismului, a declarat că „Biblia trebuie să fie invenţia ori a unor oameni buni sau îngeri, ori a unor oameni răi sau demoni, ori a lui Dumnezeu.“ Argumentele sale erau:
1. Nu are cum să fie invenţia unor oameni buni sau îngeri, pentru că ei ori nu ar vrea ori nu ar putea să scrie o carte şi să spună tot timpul minciuni, declarând „Aşa zice Domnul“, când de fapt ar fi invenţia lor.
2. Nu are cum să fie invenţia unor oameni răi sau demoni, căci ei nu ar scrie o carte care să arate care este responsabilitatea omului, să interzică păcatul şi să îşi condamne sufletele în la moarte veşnică.
3. De aceea, trag acestă concluzie, că Biblia trebuie să fi fost dată prin inspiraţie divină.

Cu alte cuvinte, Biblia nu este doar o carte care te inspiră, scrisă de nişte oameni buni; este o Carte inspirată de Creator.

O carte inspirată

Probabil că lucrul cel mai misterios în ce priveşte Biblia este felul în care Dumnezeu, Autorul acestei Cărţi, a putut să folosească fiinţe umane failibile ca instrumente ale Sale, care să scrie mesajul Lui într-un mod demn de încredere. Singura cooperare dintre Dumnezeu şi oamenii care au scris Biblia este cunoscută tehnic ca „inspiraţie.“

Apostolul Petru descrie astfel lucrul acesta: „Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.“ (2 Petru 1:21). Cuvântul grec folosit aici, phero, înseamnă „a purta“ sau „a duce cu sine.“ Era un termen folosit de marinari pentru o corabie care era purtată de vânt. Deoarece Petru însuşi era pescar, faptul că a folosit acest cuvânt este semnificativ. Asta înseamnă că scriitorii Bibliei au fost conduşi încet de Duhul Sfânt, care le-a comunicat mesajul pe care Dumnezeu li-l dăduse prin revelaţie. Deoarece Biblia este produsul acestui efort cooperativ dintre uman şi Divin, mesajul ei este „sigur.“

Apostolul Pavel afirmă din nou: „În adevăr, v'am făcut cunoscute puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme (în greacă, mythos, povestire, indiferent de sens, înseamnă ceva care nu are o bază faptică) meşteşugit alcătuite, ci ca unii cari am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui….Şi avem cuvîntul proorociei făcut şi mai tare (greacă, bebaioteron, care are puterea să ‹stea tare pe picioare›, ‹neclintit›, ‹de încredere›, ‹valabil›); la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într'un loc întunecos, pînă se va crăpa de ziuă şi va răsări Luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.“ (2Petru 1:16-19)

În scrisoarea sa către creştinii din Tesalonic, apostolul Pavel a rezumat astfel: „De aceea, mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvîntul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi cari credeţi.“ (2Tesaloniceni 2:13)

Cu alte cuvinte, faptul că Scripturile sunt inspirate înseamnă că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.

O carte demnă de încredere

O dovadă de netăgăduit că Biblia are origine divină este felul imparţial în care au fost scrise rapoartele biografice ale eroilor şi ale eroinelor ei.

Noe, supravieţuitorul Potopului, s-a îmbătat şi s-a dezgolit; Avraam, prietenul lui Dumnezeu, a minţit şi l-a pus la îndoială pe Dumnezeu; Lot, eroul istoriei Sodomei şi Gomorei, s-a îmbătat şi a avut o relaţie incestuoasă cu fiicele lui; Miriam, frumoasa – talentata cântăreaţă şi profetesa Israelului a avut o problemă rasială, a fost invidioasă şi a fost lovită cu lepră; Rahav, femeia credinţei şi strămoaşa lui Isus Hristos, a fost prostituată; David, omul după inima lui Dumnezeu, a fost vinovat de adulter şi crimă; Solomon, cel mai înţelept om care a trăit vreodată, a dus viaţa unui nebun; Iuda, unul din cei mai influenţi din ucenicii lui Hristos, a fost un hoţ şi un trădător; Petru, un ucenic de seamă al lui Hristos, L-a tăgăduit pe Învăţătorul Său blestemând şi jurând; Ioan, ucenicul iubirii, a cerut foc din cer pentru a-şi distruge duşmanii şi Pavel, apostolul neamurilor, i-a persecutat pe urmaşii lui Hristos.

Dacă relatările biografice din Scriptură ar fi doar nişte eforturi omeneşti menite să laude moralitatea unor bărbaţi şi femei de seamă, scriitorii ar fi ascuns, ar fi omis sau ar fi reconstruit aspectele negative şi stânjenitoare ale acestor vieţi.

Aşa scriu oamenii istorie; dar când Domnul începe să spună povestea Sa cu privire la un om păcătos, nu alege un cerşetor sărac şi nefericit şi îl arată; el nu dă numele tâlharului de pe cruce, nici a femeii vinovate căreia i-a spus: „Nici eu nu te condamn, du-te şi să nu mai păcătuieşti“; ci îl ia pe regele David de pe tron, îl aşează în sac şi cenuşă şi scoate din inima lui strigătul: „Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele!“ Apoi, când este iertat, curăţit şi făcut mai alb ca zăpada, pana inspiraţiei scrie despre tot întunericul, despre crimele sale, iar regele de pe tron nu are putere, avere sau influenţă pentru a şterge această pagină...

O carte care vorbeşte despre greşelile celor care au scris-o şi care spune că „nu este niciunul neprihănit, niciunul“ poartă în ea semnele unei cărţi adevărate; căci toţi ştim că oamenii au defecte, şi greşeli, şi păcate; şi printre toţi cei ale căror vieţi sunt povestite în această carte, fiecare are un defect, cusur, în afară de Unul singur, care este „Omul Isus Hristos“ (H. L. Hasting, Will the Old Book Stand? [Washington, D. C.: Review and Herald, 1923, pp. 17, 18])

O carte spirituală

Robert H. Pierson, fost preşedinte al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, a scris: „Biblia este mai mult decât o carte bună sau adevărată... Oamenii pot scrie cărţi bune, cărţi adevărate, chiar şi cărţi minunate, dar nu au scris niciodată o carte care să se compare cu Sfintele Scripturi. Biblia trăieşte! Prin paginile ei sacre Dumnezeu mişcă inimile oamenilor şi le vorbeşte. Este o Carte de origine divină, destinată chiar de la început să împlinească o nevoie unică în familia umană. Nici o altă carte nu a avut succes în a o pune sub semnul întrebării.“

Această Carte vie le arată oamenilor calea către iertare, pace şi mântuire. Ne spune cum fiinţele umane, supuse aceloraşi slăbiciunica şi noi, pot ajunge oameni mari ai credinţei, având părtăşie cu Dumnezeu şi biruind prin în rugăciune eficace şi fierbinte. Ne spune cum putem noi, cei care am păcătuit împotriva Celui Prea Înalt, să fim curăţaţi de păcate, spălaţi şi făcuţi mai albi ca zăpada şi să găsim viaţă şi pace în Hristos, Domnul. Ne spune cum noi, răscumpăraţi prin mila lui Dumnezeu, putem sta fără pată, ca îngerii în prezenţa Împăratului Veşnic.

O carte neglijată

Deşi există dovezi de netăgăduit ale puterii Cărţii de a transforma vieţile, deşi rămâne cea mai vândută carte din lume şi deşi în multe case, camere de hotel şi biblioteci putem găsi cópii ale ei, lucrul surprinzător este că Biblia este cea mai neglijată carte!

Faimosul predicator englez George Whitefield spunea: „Dumnezeu a binevoit să devină Autor, dar oamenii nu-I citesc operele. Sunt foarte puţini cei care au citit de la un capăt la altul această Cartea a lui Dumnezeu, marea cartă a mântuirii.“

Unul din cei mai apreciaţi scriitori creştini, Ellen G. White, scria: „Dacă o lăsăm să ne vorbească, Biblia ne va învăţa ceea ce nu ne poate învăţa nimic altceva. Dar vai! Lumea construieşte pe orice altceva, în afară de Cuvântul lui Dumnezeu. Literatură fără valoare, poveşti fictive sunt devorate cu lăcomie, în timp ce Biblia, cu toate comorile ei de adevăr sacru, stă neglijată pe mesele noastre. Dacă am face din Cuvântul Sacru regula vieţii, el ne va rafina, înnobila şi sfinţi. Este vocea lui Dumnezeu către oameni. Îi vom acorda atenţie?“ (Solii către tineret, p. 257)

O carte care schimbă vieţi

H. L. Hastings observa:Sunt oameni care studiază filozofia, astronomia, geologia, geografia şi matematica, dar aţi auzit vreodată pe cineva spunând: „Am fost proscris, un beţiv nenorocit, o ruşine pentru familia mea, o pacoste pentru lume, până când am început să studiez matematica, am învăţat tabla înmulţirii, apoi mi-am îndreptat atenţia către geologie, mi-am cumpărat un ciocănel şi am început să tai colţurile stâncilor şi apoi am studiat formarea pământului, iar de atunci sunt un om fericit; îmi vine mereu să cânt; sufletul meu este plin de biruinţă şi pace; iar în casa mea pustie s-au întors sănătatea şi binecuvântarea.“? Aţi auzit vreodată ca un om să-şi atribuie răscumpărarea şi salvarea din necumpătare, păcate şi vicii tablei înmulţirii sau ştiinţei matematicii sau geologiei?

Dar vă pot aduce nu un om, nici doi, nici zece, ci mii de oameni care să vă spună: „Eram nenorocit, pierdut, i-am frânt inima sărmanei mele mame, mi-am adus la sărăcie familia, soţia mea era deznădăjduită şi avea inima frântă, copiii mei fugeau când auzeau paşii tatălui lor; eram nenorocit, nechibzuit, fără speranţă, fără cămin, până când am auzit cuvintele Cărţii!“

Şi vă va povesti ce cuvinte i-au atins sufletul. Poate că erau cuvintele Mântuitorului: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă;“ sau poate „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii,“ sau poate „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.“ Vă va zice exact cuvântul care i-a salvat sufletul. Şi din momentul în care acel cuvânt a intrat în inima sa, vă va spune în viaţa sa a intrat speranţa, că bucuria i-a umplut inima şi gura i s-a umplut cu un cântec de recunoştină. Vă va spune că pe obrajii palizi ai soţiei sale a reapărut roşeaţa sănătăţii; că zdrenţele au fost înlocuite cu haine bune, că atunci când vine acasă, copiii fug în întâmpinarea lui; că pe masa lor se găseşte pâine; în vatrăfoc şi în locuinţa lor este plăcut. Vă va spune toate aceste lucruri şi vă va spune că această Carte este cea care a făcut schimbarea.

Da, Cartea are putere, o putere care poate schimba viaţa şi starea ta. Puterea ei constă în faptul că  „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.“ (2Timotei 3:16-17).

O Carte diferită de celelalte

Când ai citit ultima oară din Carte? Cât timp petreci în fiecare zi citind din Biblie? Nu crezi că e vremea să începi să citeşti Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu – Cartea care nu este ca nici una alta?

Pe 28 iulie 1917 Woodrow Wilson a scris aceste cuvinte relevante:

Biblia este Cuvântul vieţii. Pun pariu că o vei citi şi te vei convinge singur de asta – citi, nu doar puţin pe ici şi colo, ci pasaje lungi, care să te conducă la esenţa ei. Vei vedea nu doar că e plină de bărbaţi şi femei reale, ci şi de lucruri despre care te-ai întrebat şi de care ai fost îngrijorat toată viaţa, aşa cum s-au întrebat dintotdeauna oamenii, şi cu cât citeşti mai mult, cu atât îţi va fi mai clar care lucruri merită şi care nu, ce îi face pe oameni fericiţi – loialitatea, cinstea, adevărul, disponibilitatea de a da totul pentru ceea ce consideră că este datoria lor, şi, mai mult decât orice, dorinţa de a avea aprobarea lui Hristos, Care a dat totul pentru ei – şi lucrurile care îi fac cu siguranţă nefericiţi – egoismul, laşitatea, lăcomia şi tot ce este josnic şi mârşav.

Când vei fi terminat de citit Biblia vei şti că este Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că ai descoperit în ea cheia către inima ta, către fericirea şi datoria ta.

Făgăduinţa dată de Dumnezeu lui Iosua poate fi şi a noastră dacă ascultăm de sfatul Său: „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune..“ (Iosua 1.8)

Binecuvântarea făgăduită va aduce pace conştiinţei neliniştite, mângâiere inimii frânte, lumină minţii nedumerite şi putere sufletului descurajat.

(autor: Samuel Koranteng-Pipim)