Am ajuns pe cale empirică să definesc fericirea ca fiind atunci când nu ţi se întâmplă nimic rău.

Nu-ţi vine factura la curent majorată cu 19%, nu faci pană de cauciuc îmbrăcat în cel mai bun costum şi pe ploaie torenţială, nu te muşcă nici un câine ca să alergi două zile pentru injecţia antirabică, nu pierzi cheile, nu uiţi fierul de călcat în priză, nu te doare măseaua scormonită de un dentist cu talent de lăcătuş mecanic, nu cheltui la super-market o sută pe chestiuţe cât să încapă într-o pungă cât palma, nu-ţi trebuie acte traduse şi notariate, nu mănânci aici şi mori la spital, nu ţi se strică frigiderul în post-garanţie, nu ai laptopul virusat, nu iese fum din maşina de spălat, nu face nici un poliţist muncă de convingere cu tine cum că te-ar fi văzut trecând pe galberoşu, nu vrea postul tău nici o rudă de-a şefului, la ştiri nu auzi de recesiune economică mai mult de şase ori pe minut, nu-ţi găseşti maşina zgâriată în parcarea bisericii…

Fericirea prin absenţa alternativei negative… O fericire democratică la care tot omul are acces. Un şofer în care nu intră nici un nebun cu maşina, nu este doar norocos, este unul fericit, dacă ne gândim câţi nebuni sunt la volan. Un pacient operat la piciorul gangrenat este un şchiop fericit dacă ne gândim câţi nefericiţi se folosesc de cărucioare pentru că doctorul a băgat plicul în buzunarul drept dar a tăiat, din cauza vitezei, piciorul stâng. Fericire de asta populară, la îndemâna oricui. Populară. ”Economy class!”

Fericirea ”business class” este atunci când ceea ce îţi vine este de la ”Cel Bun”. Ceea ce, ipotetic, ar veni de la ”celălalt”, se cunoaşte după faptul că niciodată nu este suficient, niciodată nu vine la timp sau este din belşug dar gata alterat. Ca să te oftice. Dar Bunul este Bun şi chiar şi când nu-ţi dă. Vrea să-ţi dea ce-ţi trebuie, nu ce vor nazurile tale. Vrea să dea fericire când este coaptă-coaptă sau cel puţin pârguită. Pentru că de-o culegi când e verde, ţi se strepezesc dinţii cu care zâmbeşti atunci când primeşti ce crezi că ţi se cuvine.

”Ai fost condamnat pe nedrept”! era plâns Socrate, la care înţeleptul ar fi zis: ”Vroiai sa fiu condamnat pe drept? Sunt fericit pentru ca istoria îmi va da dreptate!” Și i-a dat. Un mort care a avut dreptate. Va fi şi fericit dacă va avea parte de prima înviere.

Din subsolul închisoarii Mamertini din Roma, Pavel scria fericit că şi-a isprăvit alergarea şi că aşteaptă cununa. Ii trebuia doar mantaua şi cărţile lui dragi. In acelaşi timp Dima, cel ce l-a părăsit ”din dragoste pentru lumea aceasta”, se considera fericit că s-a debarasat la timp de Pavel. Işi bea cafeluţa acăsică liniştit în faţa televizorului şi se gândea la planurile fostului tovarăş de evanghelizare de a merge până la marginea lumii, în Spania. Nu-i venea bine mantaua lui Pavel dar nici n-avea stofă de ”cămaşa fericitului”.

(autor: Ovidiu Rădulescu)