Am primit în urmă cu ceva timp cartea Ghidul Leneşului.  Hmm! Zilele astea m-am gândit la lene şi leneş, m-am uitat prin micul tratat şi nu m-a convins. Ghinionul Leneşului.

Lenevia nu presupune neapărat statul degeaba, imobilismul coclit, trândăveala puturoasă.

Lenevia, cel mai adesea, se petrece în activitate, dar activitate fără rost, fără punct focal. Leneşul aleargă fără ţinţă, petrece timpul fără plan, lucrează fără proiect. Roboteşte!

Leneşul ratează “partea cea bună”. Marta, într-un sens, era harnică, dar în acest sens, era leneşă. Maria “stătea degeaba”, dar numai în aparenţă. Viaţa Martei era fără ţintire, slujea, dar acrită de slujirea ei, fără să-i vadă finalitatea, fără să-i simtă bucuria. Maria stă la picioarele lui Isus, ca o leneşă, dar timpul ei este bine petrecut şi cu mare folos pus la lucru.

Marta este împărţită cu multă, prea multă slujire…

Marta este “leneşă” la stat cu folos, la meditaţie, contemplare, lucrul minţii, schimbarea inimii.

Marta schimbă casa, curăţeşte blidele, dar îşi murdăreşte inima cu gelozie, invidie, scârbă, pâră şi ocări.

Maria este într-o stare de perplexitate aparentă, dar inima ei este bine măturată de aluatul cel vechi.

Leneşul mai mult aleargă pentru că este inconsecvent, se plictiseşte repede, este indisciplinat, nu „se ţine”….şi se plânge tot timpul de prea multă treabă. Asta-i! Leneşul face treabă, dar nu lucrează!

Are activitate, dar nu iese nimic din mâinile lui. Este genul “cut and paste”…. Se apucă, dar se lasă repede, alege scurtăturile, încearcă să ardă etapele.

Problema leneşului nu este munca, munceşte, ci sudoarea. Nu poate suporta blestemul adamic. Leneşul vrea pâine, dar fără chin.

Trage la întâmplare cu arcul şi apoi desenează cercurile ţintei. Leneşul îşi este şieşi măsură şi se consideră împlinit în alergarea fără ţintă.

Studentul leneş? Se apucă de un eseu, dar se duce să îşi facă un ceai sau o cafea, se aşează din nou la scris, dar îşi aduce aminte că are un disc la colegul de cameră, muzica pentru atmosferă. Se duce să ia discul, stă o jumătate de oră de vorbă.

între timp dă cu ochii peste o carte care îi aduce aminte de o altă carte, pe care a văzut-o ieri în bibliotecă, se duce să o ia. Vine înapoi, se apucă!

Dar… ceaiul. Ceaiul care a trecut prin tot organismul îl întrerupe…

Vine ora mesei.

După masă este rupt de somn. îşi jură că se va apuca după o jumătate de oră de somn. Jumătatea de oră se face ora 5 după-amiaza. La 6 pleacă în oraş, un pic... La 7.00 este masa. Va studia după…

După? Se apucă să cânte un grup. Ispita de a i se alătura este prea mare. Va munci după ora 10.00…

“A fost o zi bună….”

De fapt, toată această alergare, agitaţie nu este altceva decât fuga de început, fuga de proiect.

Românii nu sunt oameni leneşi în sensul încremenirii trupului. Nu, românii sunt oameni agitaţi. Se strofoacă, aleargă, numai proiectele li se încremenesc... ei, nu!

încremenirile noastre în proiect, promisiunile neîmplinite ţin de o lenevie care trebuie înţeleasă altfel, ca o mişcare aleatorie, negândită, neplanificată.

Lipsa de plan, lipsa de perspectivă, ne face să alergăm „ca musca fără cap” dintr-o parte în alta „fără nici o treabă”, dar împovăraţi de proiecte.

“Leneşul mai mult aleargă şi zgârcitul păgubeşte…”

Zgârcitul păgubeşte…

Omul cu un talant, care nu îşi asumă pierderea temporară a talantului, crede că păstrează, dar pierde…

La fel ca leneşul, nu pierde timpul, dar îşi pierde viaţa…

(autor: Marius Cruceru)