Aseară a fost ultimul episod al concursului de muzică „American Idol”. Cu o seară înainte, cei doi finalişti, Blake Lewis de aici din Seattle, în vârstă de 25 de ani şi Jordin Sparks din Arizon, în vârstă de 17 ani au cântat fiecare câtre trei melodii. În urma numărării a peste 74 de milioane de voturi, Jordin Sparks a câştigat competiţia muzicală.

Societatea noastră poate face foarte repede un idol! În câteva săptămâni e gata idolul! Cu ajutorul televiziunii, folosind un mijloc puternic de comunicare (cum este muzica) şi sprijinindu-te pe dorinţa oamenilor după „panem et circenses” poţi fabrica un idol naţional (şi de nu şi internaţional!) în câteva săptămâni!

Acum o săptămână „idolul” local Blake Lewis a vizitat oraşul Seattle. S-a făcut paradă pe străzi. L-a întâmpinat primarul oraşului, s-a organizat în cinstea lui întâlniri la posturile locale de televiziune. A cântat imnul naţional la un meci de baseball cred (nu le prea am cu sporturile americane) şi toată lumea era în fierbere mare că e-aici Blake Lewis! Ştiu că pentru cei din România asta nu înseamnă nimic… dar staţi cu mine încă puţin, că despre altceva vreau să vorbesc aici. Oricum, aveţi şi voi în România „idolii” voştri (mai cu manele, acum mai recent cu rap, etc.) şi puteţi înţelege despre ce vorbesc: fenomenele sunt aceleaşi chiar dacă actorii sunt diferiţi şi scena e alta!

În aceeaşi seară, se ţinea un serviciu memorial pentru şase soldaţi tineri, căzuţi în războiul din Irak. Credeţi că a fost măcar o ştire la televizor despre acest eveniment? Nu, nici una! Cine era adevăratul erou? Nu un tânăr de 19 ani care şi-a dat viaţa la chemarea ţării sale? (lăsăm aici la o parte justeţea războiului din Iark). Dar alergarea după ceea ce e facil, după ceea ce nu cere gândire profundă, luat de curentul mulţimii, e mai iuşor să te iei după un idol modern!

Ştiu, nu e vina celor ce au concurat! Dar e vina noastră că îi pervertim prin felul în care-i tratăm! De exemplu, cineva întreba pe tânăra de 17 ani care a câştigat concursul şi un contract de un milion de dolari cu o casă de discuri, ce va face de acum înainte, dacă a ajuns deja la ţintă! La cel fel de ţintă? Încă nu şi-a terminat liceul! Mai are de mers la facultate! Poate trăi din muzică, mulţi o fac, dar ce se întâmplă cu educaţia? Viaţa nu-i făcută doar din faimă şi bani! Suntem sătui de a vedea zilnic tot felul de proşti la televiziune, care sunt pur-şi-simplu analfabeţi, care au corp frumos, voce bună, succes, bani, dar creieri de greieri!

Mă gândeam la chestiile astea, doar aşa, că luni e aici în SUA Memorial Day, ziua amintirii de cei ce şi-au dat viaţa în diverse războaie pentru această ţară. Din cei 74 de milioane ce au votat noul American Idol, câţi cunosc un erou? Probabil că nici unul!

Şi e o atât de mare diferenţă între un idol şi un erou!

• Idolul e făcut de alţii, eroul se face pe sine!
• Idolul cere jertfă, eroul se jertfeşte!
• Idolul stă pe un piedestal, eroul este piedestalul pe care stă viaţa!
• Idolul cere să fie adulat, eroului îi e jenă că ceva ce el consideră normal este socotit ca fiind ieşit din comun!
• Idolul cântăreşte succesul prin ceea ce primeşte, eroul prin ceea ce dă!
• Idolul făureşte clipa, eroul făureşte istoria!
• Idolul trece odată cu viaţa sa, eroul rămâne neafectat de timp!
• Idolul e uitat în curând, eroul niciodată!
• Idolul adăugat la alţi idoli reprezintă un zero lângă alte zerouri, eroul adăugat la alţi eroi sunt mereu unu şi unu!
  

Urmezi idoli, sau eroi? Ce emulezi? Umblând după idoli, ei bine, ajungi aşa cum spune psalmistul: Psalmi 115:4-8 Idolii lor sunt argint şi aur, făcuţi de mâni omeneşti. Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd, au urechi, dar n-aud, au nas, dar nu miroase, au mâni, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot nici un sunet din gâtlejul lor. Ca ei sunt cei ce-i fac; toţi cei ce se încred în ei.

(autor: Ted Doru Pope)