Dacă ne gândim la implicaţiile mărturisirii publice şi practicării credinţei în contextul actual, observăm din ce în ce mai puternic ceea ce s-ar putea numi un paradox al spiritualităţii: o mare parte dintre conflictele actuale au ca miză elementul religios, mulţi conducători de stat se declară spirituali, iar marile biserici sunt prezente prin reprezentanţii lor la mai toate manifestările publice. Cu toate acestea însă, omului de rând i se pare mai potrivit să îşi declare mai degrabă independenţa faţă de Dumnezeu sau afişează o formă searbădă de creştinism ancorat în tradiţie, însă fără a trăi valenţele lui.
In ce situaţii sunt creştinii mândri de convingerile lor spirituale, şi în ce
măsură aduc prin aceasta un serviciu Celui în care cred?
în limbajul comun s-au
împământenit expresii ce îl amintesc pe Creatorul lumii la fiecare cinci
secunde. Se spune „Doamne, Dumnezeule!", „Slavă Domnului" şi „Doamne
fereşte!", chiar dacă aceste cuvinte şi-au pierdut orice sens spiritual.
Un redactor de la postul de radio România Actualităţi spunea, în '90, că aceste
expresii sunt folosite nu numai într-un sens lipsit de orice urmă de
spiritualitate, ci chiar într-unul cu totul bizar. „Cât priveşte copiii
străzii, slavă Domnului, avem destui!", exemplifica redactorul. în
momentul în care Dumnezeu este amintit în expresii ce depăşesc plafonul
„uzual" menţionat mai sus, în multe cazuri, interlocutorii reacţionează
prompt: „Stop, până aici!", motivând tacit sau deschis prin dorinţa de a
păstra o distanţă „de siguranţă" faţă de ceea ce se poate numi pericolul
unei accentuări a vieţii spirituale proprii.
Celebritate pe seama mesajelor
de credinţă
Nu toţi oamenii se feresc însă de
expresiile spirituale. Unii chiar le caută. în muzica uşoară, dar şi în muzica
rock, se observă o evoluţie accentuată a textelor cu mesaj spiritual. Piesa
Rivers of Babylon (Râurile Babilonului, 1978) a formaţiei Boney M s-a situat
luni în şir în vârfurile clasamentelor europene şi de peste ocean. Nu toţi
fanii sunt la curent cu faptul că acest succes - cel puţin în ceea ce priveşte
textul - se datorează inspiraţiei unuia dintre autorii Sfintei Scripturi,
contributor la scrierea Psalmilor (Psalmul 137).
Muzica modernă românească nu se poate „lăuda" la fel de mult cu mesajele
creştine. în afară de colindele de Crăciun ale lui Ştefan Hruşcă şi cântecele
lui Tudor Gheorghe, se remarcă piesa lui Vali Sterian - „Vino, Doamne",
difuzată imediat după mişcarea din decembrie 1989. Mesajele religioase din
muzica românească au fost adaptate cerinţelor şi aşteptărilor publicului, iar
unele au fost chiar evitate pentru a fi înlăturată orice suspiciune ce ar plana
asupra artiştilor cu privire la poziţia lor religioasă.
în ţările vestice, mesajele
spirituale încapsulate în piesele comerciale sunt privite cu mai puţine
prejudecăţi. Se remarcă două tendinţe: exploatarea religiozităţii publicului
din dorinţa de a ajunge în top şi promovarea convingerilor artiştilor dintr-o
mândrie pur religioasă.
Artistul rock american Lenny
Crawitz pune în circulaţie, în septembrie 1995, albumul „Circus", pe care
criticii l-au caracterizat ca având o supradoză de creştinism, marcat prin
piesele „Resurection" (învierea) şi „God is love" (Dumnezeu este
dragoste). în „God is love", Kravitz pune în dificultate atât criticii cu
înclinaţii tradiţionaliste, cât şi fanii săi rock, cu afirmaţiile „Dumnezeu
este dragoste / El te va călăuzi prin durerea şi zbuciumul tău / El va reveni
poate mâine / Dacă tu eşti gata, şi El va fi gata pentru tine". Criticul
Roni Sarig evidenţiază amestecul de sexualitate şi religiozitate ofensivă, şi
spune că fanii rock ar fi „cuprinşi de fiori" ascultând „fericirile
creştine" din textele lui Krawitz. Sarig lasă loc pentru posibilitatea ca
aceasta să fie totuşi convingerea lăuntrică a artistului.
Exploatând sensibilitatea de care
cei mai mulţi dau dovadă atunci când se vorbeşte despre Mântuitor, George
Michael spune într-o piesă pop: „Mi-ai zâmbit ca Isus unui copil".
Interpreta Joan Osborne se întreabă: „Ce-ar fi dacă Dumnezeu ar fi unul dintre
noi?" iar cântăreţul rock Mick Jagger recunoaşte sursa binecuvântărilor
primite, spunând că „Dumnezeu mi-a dat totul". Elton John scrie o piesă cu
titlul „Dragă Dumnezeu", iar trupa rock Aerosmith lansează piesa „Isus, pe
linia principală", în care ne îndeamnă „să îl sunăm pe Isus şi să îi
spunem ce dorim".
Phil Collins lansează în 1991
piesa „Jesus He knows me" (Isus mă cunoaşte). Cântăreţul pop-rock britanic
ironizează entuziasmul anumitor evanghelişti de televiziune americani, al căror
scop nu ar fi altul decât acumularea de resurse financiare „în numele lui
Isus", în timp ce propria lor viaţă este răsfăţată în lux. „Isus mă
iubeşte / Şi ştie că am dreptate / Am vorbit cu Isus toată viaţa mea",
cântă Collins. „Nu mă vezi practicând ceea ce predic / Nu mă vezi făcând
sacrificii / însă pot să fac o mulţime de miracole / Dacă-mi promiţi să fii
bun", mai spune vedeta în „Isus mă ştie".
Criticii creştini se arată
revoltaţi faţă de folosirea abuzivă a numelui lui Isus Hristos în aceste ieşiri
evanghelistice, iar laicii văd aceste acţiuni ca pe o metodă de a acumula sume
neimpozabile în valoare de sute de milioane de dolari. Rămâne încă sub semnul
incertitudinii dacă Phil Collins a vrut să apere adevăratele valori ale
creştinismului în această piesă prin sarcasmul concentrat împotriva celor ce
prosperă folosindu-se de credinţa oamenilor sau dacă, pur şi simplu, a vrut să
dea o notă slabă credinţei în Isus ca un întreg.
Doamne, mulţumesc pentru
participare
în cadrul unui interviu de pe
postul german de radio NDR Kultur, a fost difuzată aria nr. 8 din Oratoriul de
Crăciun, de J. S. Bach, „Dumnezeule mare şi împărat puternic". Invitatul
special a fost basul, solist consacrat tocmai prin interpretarea cantatelor şi
a ariilor baroce şi clasice cu mesaj religios. Reporterul l-a întrebat pe
solist dacă poate să spună ceva despre credinţa lui în Isus Hristos, din moment
ce şi-a făcut un mod de viaţă din a-I aduce în mod public laude. Solistul a
declarat că nu este deloc o persoană religioasă şi că apreciază latura muzicală
a acestor arii, însă nu pune prea mare preţ pe mesajul textual. în opinia
acestuia, în societatea actuală este nevoie mai degrabă de tolerantă, şi nu de
polarizare a opiniilor religioase.
în Germania, ţara în care
credinţa în Dumnezeu şi în Isus Hristos a impregnat arta şi cultura secole la
rând, ar fi şocat mai degrabă o mărturisire de credinţă, o declaraţie care să
îl plaseze pe artist în grupul celor care îi aduc slavă Mântuitorului prin
meseria lor. Răspunsul dat însă nu s-a înscris decât în linia generală a
societăţii, în care detaşarea de credinţă a ajuns să fie considerată un fel de
atu al gândirii libere şi al împlinirii omului. Adică un fel de „Doamne Isuse,
mulţumesc de participare!"...
Trupe speciale pentru apărarea adevărului
Experienţa partidului unic din
România postbelică s-a oglindit în mod surprinzător şi în încetăţenirea
modelului bisericii unice majoritare. în Raportul internaţional privind
libertatea religioasă în România întocmit în 2003, se menţionează faptul că
multe dintre acţiunile altor grupuri religioase de a atrage membri au fost
văzute de către biserica majoritară ca o încercare de diminuare a numărului
membrilor săi. în raport se precizează de asemenea că populaţia ar fi receptivă
la acţiunile confesiunilor creştine minoritare, iar autorităţile ar fi
tolerante în general, fiind însă intimidate în unele cazuri de către
reprezentanţii clerului ortodox. în cadrul „Festivalului Libertăţii
Religioase" organizat la Bucureşti în septembrie 2006, s-au trecut în
revistă multe dintre cazurile în care aparţinători ai grupurilor creştine
minoritare au fost împiedicaţi să se întâlnească şi să-şi desfăşoare activităţile
îndeosebi în mediul rural. în unele cazuri, săteni - altminteri oameni de bine,
însă fără o viaţă spirituală prea profundă -, instigaţi de către clericul
satului, se transformă rapid în luptători pentru apărarea dreptei credinţe
împotriva prozelitismului „satanic" şi devin, temporar, mândri de
moştenirea creştină multimilenară.
Creştinism cu iz mioritic
Cel mai popular personaj creştin
al momentului este, se pare, Gigi Becali, care se consideră un „atlet al lui
Dumnezeu". Noi, restul, ar trebui să fim mândri că îi suntem contemporani.
„Poporul român, deşi a fost chinuit, nu s-a îndepărtat de credinţă, iar
Dumnezeu trebuie să-Şi întoarcă faţa şi spre noi, mai ales că se apropie
sfârşitul lumii. în 300-400 de ani vine Apocalipsa!", spunea Gigi Becali
la începutul anului, la o întâlnire pe tema creştinismului în Uniunea
Europeană. Trecând peste această mândrie exagerată, Becali îl consideră pe
Dumnezeu un stelist, înjură creştineşte şi are un comportament care
contrastează puternic cu Cel pe care, conform declaraţiilor sale, îl admiră.
în acelaşi fel, Corneliu Vadim Tudor, doctorand în teologie, mândru de credinţa
sa şi parlamentar al României, face afirmaţii care surprind prin contextul în
care sunt lansate. După votarea în parlament a suspendării preşedintelui
Băsescu de acum două luni, Vadim Tudor spune de la tribuna parlamentului:
„Asistăm azi la modul cum lucrează Tatăl Ceresc. Este mâna lui Dumnezeu!"
Făcând abstracţie de faptul că, în sens biblic, nimic nu se întâmplă fără voia
Divinităţii - deci în acest context afirmaţia lui Vadim Tudor pare să fie
biblic adevărată - este posibil să se fi uitat că şi alegerea de acum doi ani a
preşedintelui pare să fi fost făcută tot prin voia Lui.
Am puterea să fac binele
Angela Merkel, cancelarul
Republicii Federale Germania şi reprezentantul Uniunii Creştin Democrate nu se
sfieşte şi-şi declară cu mândrie aderenţa la valorile tradiţional creştine.
„Merită să avem modul de gândire şi atitudinea lui Isus Hristos în propria
viaţă", spune fiica de pastor, Angela Merkel, în seria de articole De ce sunt creştină. Vorbind despre
relaţiile din partid, aceasta declară: „îmi doresc uneori ca şi oamenii din
propriul partid să aibă un comportament mai creştinesc, mai deschis. Cele Zece
Porunci sunt un fundament la fel de indispensabil ca şi cele două porunci ale
iubirii".
în intenţiile de a resuscita
Constituţia Europeană, cancelarul Germaniei a criticat la începutul anului
forma elaborată a acestui document. „Aş fi dorit includerea unei referinţe
clare la originile creştine", spunea Angela Merkel, citată de publicaţia
germană FOCUS Online. Aceasta a propus ca răspunderea oficialilor europeni să
se facă „în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor". La opoziţia fermă a
altor state membre UE, cum ar fi Franţa, care îşi doreşte excluderea oricăror
referiri la Dumnezeu din textul constituţiei, Merkel a declarat: „Am renunţat
din teamă [pentru îngrădirea celorlalte credinţe] să luptăm pentru convingerile
noastre".
Unde este mândria?
Este un creştin mândru de
credinţa lui când îşi strigă mândria la adăpostul mulţimii şi când luptă
împotriva celuilalt, care este de altă părere decât el? Sau mândria se
evidenţiază mai ales atunci când acest fapt este pus în balanţă cu propria
prosperitate, poziţie în societate sau chiar cu propria viaţă?
Reţeaua Integrată de Informaţii
Regionale (IRIN), un proiect al ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare,
relatează despre problemele cu care se confruntă minoritatea creştină din
Pakistan. Această minoritate reprezintă 1,5% din populaţie şi este adesea ţinta
radicalilor islamici. Satul Shanti Nagar, cu o populaţie majoritar creştină, a
fost ars în întregime, pe 15 februarie 1997. Au fost transformate în cenuşă
bisericile, Bibliile şi locuinţele sătenilor. în noiembrie anul trecut, 15
creştini şi un poliţist musulman au fost împuşcaţi de către mulţime în biserica
Sfântul Dominic din Bahawalpur, în Pakistan, pentru că îşi practicau credinţa.
în ciuda tulburărilor şi a
riscurilor practicării credinţei, Sonia Rubiaqa, în vârstă de 18 ani, spunea,
citată de IRIN: „Unii colegi de la şcoală mă întreabă mereu de ce nu mă
convertesc la islamism. Nu le răspund nimic. Sunt însă mândră că sunt
creştină!"
Cât
costă să fii creştin
în
istoria creştină există exemple de oameni ai lui Dumnezeu pentru care a fost mai
importantă credinţa decât viaţa proprie. în 1714, la Istanbul, domnitorul
Constantin Brâncoveanu a fost mândru de credinţa lui creştină, împreună cu fiii
săi, într-un cadru în care majoritatea celor care îi înconjurau gândeau
spiritualiceşte diferit şi, în plus, aveau armele execuţiei în mâini.
Un alt
caz de martiraj s-a petrecut în timpul masacrului din 20 aprilie 1999, la
liceul Columbine din Littleton, Statele Unite. Ucigaşul a 13 oameni îndrepta
arma spre victime şi le întreba dacă cred în Dumnezeu. „Ea a spus: DA" -
aşa se intitulează o carte scrisă de mama lui Cassie Bernall, după uciderea
fiicei sale, în care prezintă faptele petrecute la Columbine. Cassie a fost şi
ea mândră de credinţa sa atunci când, printr-un singur cuvânt de negare, ar fi
putut să-şi salveze viaţa.
Isus
Hristos, vorbindu-le ucenicilor, face unele afirmaţii care, în contextul
actual, par cel puţin bizare. „Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa o va
pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga", spune
El în Matei 16,25. Apostolul Pavel îl sfătuieşte pe ucenicul său Timotei: „Să
nu-ţi fie ruşine de mărturisirea Domnului nostru!" (1 Timotei 1,8).
Peste parada de creştinism cu iz comercial din
muzica actuală, în care stilul de viaţă al artiştilor, dar şi al multora dintre
susţinători contrastează flagrant cu mesajul pretins creştin, peste dezbrăcarea
mesajului muzical al clasicilor de componenta creştină şi folosirea detaşată a
ceea ce rămâne în scopul succesului propriu, peste intervenţiile politicianiste
şi polarizarea Divinităţii după nevoi pe stadion sau în sălile guvernamentale -
peste toate acestea - se aşterne, între mii de alţi luptători ai credinţei
uitaţi parcă în groapa cu lei a lui Daniel, hotărârea tinerei Sonia Rubiaqa,
tăcerea domnitorului Brâncoveanu, dar şi răspunsul Cassiei Bernall.
(autor: Dorin Aiteanu)