Dragul meu, ştiu cât de tare ţi-ai dorit locuinţa în care stai. Treceam pe acolo şi am admirat de departe ferestrele frumos luminate, încercând să mi te închipui aşa cum eşti acasă, liber şi cu zâmbetul pe buze. E adevărat că nu e aproape nimic mai important decât acest loc în care te poţi destinde şi odihni în ambianţa unei familii sau pur şi simplu în căldura unei camere care să poată fi numită „camera mea”.

Stai uneori la fereastră şi priveşti afară cum vremea se zgribuleşte şi te întrebi dacă n-are şi ea o casă a ei… Ba da, te gândeşti, are şi ea locul ei, în universul acesta. Când se zgribuleşte, înseamnă că e nervoasă? Aşa, ca tine când eşti supărat. Probabil…

Dar de ce-ai fi supărat? Ai unde să te adăposteşti, împreună cu cei dragi… Ce lucruri frumoase ai primit anul trecut! Ai tot ce-ţi trebuie, eşti mulţumit. N-ai motive să te superi. Cât te-ai bucurat când ţi-ai cumpărat televizorul, frigiderul sau după ultima zugrăvire. Ai ales singur modelul zugrăvelii, locul mobilei, al florilor şi al tablourilor… Draperia era cam scurtă şi a trebuit ajustată.

Când i-ai invitat pe prietenii tăi de ziua ta, ce ţi-au mai admirat cuibuşorul! E adevărat, se poate şi mai bine. Unii au vile cu o mulţime de camere aranjate de-ţi iau ochii.

Ţi-ar fi plăcut să poţi avea o astfel de locuinţă. Ce loc minunat de potrivit pentru a-ţi pune în valoare capacităţile de decorator! Dar aşa, eşti mulţumit cu ce ai. Încerci să nu mai în torci privirea, când treci pe lângă casa primarului. Nu e ea chiar ca a patronului fabricii de mobilă, dar e cochetă foc!

„Mi-aş fi dorit aşa o casă” îţi spui, şi treci mai departe. „Dacă aveam situaţia lor…”

Ultima dată când ai trecut pe-acolo, grădinarul ţi s-a părut cunoscut. Nu mai ştii exact cum arăta, dar îţi aminteşti că ai fi vrut să ai timp mai mult să vorbeşti cu el. Semăna cu un vechi prieten. Îţi propui ca mâine să te duci din nou, numai pentru ca să-l reîntâlneşti pe grădinar. Şi te duci.

El stă între straturile de flori, admirându-şi munca, aşa cum îţi admiri tu locuinţa. Îl priveşti şi îl strigi. „Hei, tu eşti?” Întâi te-a privit intrigat. Apoi un zâmbet mare ţi-a dat de-nţeles că te-a recunoscut. V-aţi îmbrăţişat. Lui îi tremura puţin vocea. L-ai invitat pe la tine şi a acceptat.

Când a venit, a adus o vază cu o floare splendidă. „Eh, nu e cine ştie ce…” ai replicat modest când ţi-a admirat locuinţa.

„Ai auzit de Proiectul „Graţia?” te-a întrebat. Şi ţi-a explicat: „Eu şi familia mea ne-am înscris în proiect, am depus dosarul şi va veni vremea să avem cea mai frumoasă casă din câte există. Nu te interesează? Nu ştiu prea mulţi de proiectul acesta sau nu li se pare adevărat.”

Ai făcut ochii mari. „Cât costă?” ai întrebat. „Nimic. Nu costă nimic. Este aproape incredibil, dar este verificat."

"Eu nu am dat nici un ban. Nimeni nu mi-a cerut nimic, sunt fonduri speciale pentru asta. Şi voi avea cea mai frumoasă locuinţă din câte există. Abia aştept să văd lumea de la ferestrele ei! Ce-i drept, îţi trebuie ceva… O Cunoştinţă."

"E musai să-L ştii pe Şeful de proiect. Este o Persoană minunată. Oricine se poate înţelege cu El.”

„Ştiam eu…” i-ai zis. „Ştiam că trebuie să fie o condiţie. Eu ştiu pe altcineva de-acolo, un aghiotant, ba chiar mai mulţi… M-aş duce la ei.”

„Nu. Pe alte căi e imposibil de obţinut locuinţă în Proiectul Graţia. Numai dacă vorbeşti cu Şeful. Cu Persoana… Nimeni altcineva nu-ţi poate valida dosarul. Eu te pot sprijini rugându-L pentru tine. Dar asta e ceva ce pot face eu. E mai degrabă o încurajare a ta. Nu e puţin lucru să ştii că te susţin prietenii. Dar nimic nu se realizează decât dacă te întâlneşti cu El.”

Ai rămas pe gânduri. Vestea este cu adevărat extraordinară. Să ai locuinţa visată… Te hotărăşti imediat. Vei merge să te întâlneşti cu persoana aceea. Şi vei merge acum!

Dragul meu, nu e numai poveste aceasta. Cineva ţi-a pregătit o locuinţă mai frumoasă decât orice vis al tău. Acest Cineva, Şeful acestui minunat Proiect care e Harul lui Dumnezeu, este Isus Christos. El a promis, un alt om nu va putea. Numai Christos poate face asta. Numai El a spus: „În casa Tatălui Meu Sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.” Ioan 14:2

El, nu altcineva, ţine cheia locuinţei noastre veşnice. A locuinţei unde nu va fi nevoie de soare, fiindcă El va fi soarele. A locuinţei unde vei admira întreaga veşnicie de la ferestre de aur. Eu nu pot decât să mă rog pentru tine. Şi mă rog mereu. Dar nu voi putea niciodată să te duc acolo. Nici nu am cum să-ţi asigur fondurile necesare asigurării locuinţelor slăvite. O astfel de locuinţă poate fi a ta. Pregăteşte-ţi, prietene, dosarul, pune-ţi acolo viaţa ta, şi hai să te întâlneşti cu El.

Vrei într-adevăr o locuinţă splendidă?

(autor: Ionatan Piroşca)