o alegorie de J. Martin

Ascultaţi-mă, dragi prieteni, şi vă voi povesti despre nişte oi ce locuiesc pe vârful unui munte, nu foarte departe de aici. Muntele este foarte întins şi sunt multe oi. Turma are drept coproprietari trei oameni: Păstorul Suprem, Fiul şi Mângâietorul. Aceştia trei sunt una în putere şi una în dragostea lor tandră pentru oi. Păstorii sunt neobosiţi în ciuda eforturilor făcute pentru împlinirea nevoilor fiecărei oi în parte. Dorinţa lor cea mai puternică este ca oile să fie mulţumite de dragostea lor şi ascultătoare de poruncile date.

De la începutul lumii se ştie că oile sunt mai naive, iar aceste oi nu diferă deloc. Din când în când, oile îşi ridică privirile către alte înălţimi ale munţilor şi caută iarba ce pare a fi mai dulce şi mai proaspătă. Alteori, oile se compară între ele si sunt geloase sau mândre. Dar lucrul cel mai trist e că, uneori, când Păstorul Suprem le spune, „Mergeţi aici", oile se încăpăţânează şi pornesc pe o cărare aleasă de ele.

Şi acum, prieteni, vă voi spune un lucru ciudat. Când una dintre oi îl supără pe Păstor printr-un astfel de comportament, se alege cu un scai pe haina ei ce se încâlceşte foarte tare în lână. Atunci oaia se află într-o stare extrem de incomodă, pentru că scaiul o deranjează şi îi strică frumuseţea hainei. Mai rău de-atât, Păstorul Suprem nu poate suporta să vadă scaieţii încurcaţi în lâna oiţei Sale. Prin urmare, oaia se simte foarte ruşinată în prezenţa oricărui dintre cei trei Păstori (pentru că lucrează aşa aproape unul de altul, ei par a fi doar unul singur).

Aşadar, există un singur mod prin care oaia ar putea scăpa de scaieţii aceştia nesuferiţi. Oaia trebuie să vină în prezenţa Păstorului Suprem şi să-1 arate scaiul pe care îl vrea scos. Ea trebuie să recunoască că scaiul îi aparţine şi să-I explice cum a ajuns în lâna ei. Abia atunci, Păstorul Suprem îl roagă pe Fiul Său să scoată scaiul si să-1 arunce în foc. Lucrul acesta este făcut cu mare bucurie de către Fiu şi cu aşa o îndemânare şi delicateţe, încât la sfârşit nu mai există nici o urmă de scai în lâna oiţei.

Dar, fiţi cu băgare de seamă, vă voi spune un alt lucru ciudat, încă de la început, oile s-au arătat şovăitoare cu privire la acest mod de a scoate scaieţii, iar oile despre care vă povestesc acum sunt exact la fel. Ele au născocit diferite moduri de a evita această luptă cu Păstorul pentru scoaterea scaietelui.

Unele oi vor încerca să ascundă scaiul. Ele au astfel impresia că sunt acceptate de celelalte oi şi speră că vor putea evita privirile insistente, dar pline de tristeţe ale Păstorilor. Există două moduri de a camufla un scaiete incomod.

Unul din ele este să tragi bucăţi de lână peste scai până ce acesta e total acoperit. Din păcate, această metodă nu e foarte eficientă, deoarece scaiul ajunge astfel mult mai aproape de pielea animalului, înţepându-1 mai dureros. Iar dacă în viitor, oaia ar vrea să scape de el, în mod sigur, procesul de îndepărtare din lână ar fi pentru Fiu mult mai greu şi mai dureros.

Cea de-a doua metodă de a ascunde un scai este de a-1 acoperi cu ceva, de pildă o frunză. Această metodă este însă şi ea plină de complicaţii, deoarece oaia trebuie să fie foarte atentă să nu rupă frunza şi astfel să se descopere ce este dedesubt. De asemenea, ea trebuie să se păzească de prietenii binevoitori, care din simpatie vor dori să înlăture frunza prinsă din întâmplare în lână.

Unele oi renunţă la munca zadarnică de a-şi ascunde scaieţii. In loc de asta, ele încep să-si compare scaieţii cu cei purtaţi de alte oi. Imediat o oaie se grăbeşte să afirme că stocul ei de scaieţi nu este mai rău decât al vecinei! Câteodată ea are chiar curajul să spună că scaieţii altei oi sunt mult mai răi decât ai ei. Astfel, ea se simte destul de mulţumită de sine şi mult prea ocupată ca să mai observe supărarea Păstorului Suprem sau să asculte avertismentele Mângâietorului.

Prietenilor, mai există un alt mod inventat de oi pentru a evita să recunoască existenţa unei probleme legate de scaieţi. Acest mod este utilizat cel mai frecvent. Se pare că face parte chiar din natura firească a oii. Metoda despre care vorbesc este cea în care oaia respectivă încearcă să scape de scai, transferându-1 în lâna altei oi. Atunci când o oaie descoperă că în lâna sa există un scai, ea se străduieşte să reia firul evenimentelor ce-ar fi putut cauza apariţia lui acolo. Se poate ca oaia să-şi amintească faptul că mergea în spatele altei oi atunci când s-a abătut de pe Calea cea Dreaptă. Poate că oaia va realiza că sentimentele sale de gelozie au luat naştere ca o consecinţă la mândria vecinei.

Atunci când Mângâietorul vine si îi vorbeşte oiţei despre apariţia scaietelui urâcios în lâna ei, ea va arunca repede vina pe altă oaie cu adevărat responsabilă. Oaia se va grăbi să-1 găsească pe adevăratul vinovat şi prin eforturi puternice să încerce să transfere scaiul în lâna lui. Această metodă nu are niciodată succes! Scaiul provocator de probleme nu poate fi eliminat complet niciodată. Adesea sunt spuse cuvinte urâte şi oaia adună mai mulţi scaieţi decât avea la început.

Oare am auzit bine, dragii mei prieteni, întrebându-vă de ce oile sunt aşa de prostuţe? De ce se complică cu eforturi aşa de inutile când Păstorii sunt gata, ba chiar dornici să le administreze unicul remediu eficient? Cu siguranţă, e o taină mare...

Vă rog, meditaţi la aceasta adânc în inimile voastre.

(autor: J. Martin)